Am mai povestit saga permisului pe care l-a luat Antonia iarna trecută, n-o să reiau. Între timp a început să meargă cu bătrânul Clio și cu mine pe post de copilot, așa că am săptămânal ocazia să mă îngrozesc de perspectiva asta.
De când merg în dreapta mi-am dat seama cât de mult s-a schimbat traficul în ultimii 15 ani. Şi nu e doar la nivelul ăla evident „sunt mai multe maşini, e mai aglomerat”. Nu, au apărut tot felul de noi „obstacole”.
Pe vremea mea nu erau trotinetişti, nu era plin de curieri pe biciclete, nu erau nici măcar atâtea motociclete. După 8 seara traficul era relativ lejer, puteai să mergi prin oraş să te mai obişnuieşti cu traseele, cu maşina. Acum chestia asta e posibilă abia după 10 seara.
La asta putem adăuga şi toţi şoferii demenţi, livratorii, curierii, uberiştii care opresc fix unde le spune clientul, niciun centimetru mai departe, chiar dacă asta înseamnă să-ţi pună o frână bruscă în faţă.
Mie mi se pare intimidant şi super stresant. Nu ştiu cum m-aş fi descurcat astăzi prin trafic dacă eram începător, am fost un şofer destul de stângaci la început. Probabil că n-am observat toate astea pentru că s-au întâmplat pe parcurs şi noi am fiert ca nişte broscuţe oprite la semafor.
1 comentariu. Leave new
Eu am luat carnetul in Ro acum 15 ani (mai baba, asa). Pot confirma, chiar si atunci, in Timisoara (deci nu asa nasol ca in Bucuresti), era destul de nasol. Si nici pe departe atat de aglomerat ca acum. Partea si mai trista este ca timp de un an, cat am avut „lamaia” in geam, mi-am luat sicane in trafic, de mi-a iesit pe ochi. Imediat ce am scos-o (desi nu m-am genializat intr-o noapte), s-a terminat nebunia si am avut parte de un tratament mai decent.
Anul trecut mi-am luat carnetul in New York, ca nu se recunoaste asta romanesc, daca esti rezident. Am plecat prima data la un Lidl, in Long Island (deci opusul directiei spre centru/Manhattan), zicand ca e mai usor, ca pe acolo se merge mai mult la ocean, decat la munca.
A fost stresant ca naiba, ca se mergea cu 50 de mile la ora si mie imi parea enorm si 30, ca incepator intre ei.
Apoi am facut drumul dinspre Manhattan catre apartamentul in care stateam in Queens, trecand peste un pod mare si o groaza de sosele suspendate. Am zis ca fac infarct, ca se mergea tot cu 50-60 de mile la ora (desi viteza legala era 45) si nebunii astia trec benzile la milimetru. Am si pierdut iesirea spre autostrada care ducea acasa, de am ajuns la dracu’ in praznic.
Dupa ce ne-am mutat in statul vecin, fac saptamanal drumul catre NYC, asa ca m-am obisnuit. Crosetez si eu intre ei, merg repede, nu mai sunt atat de stresata. Dar combinatia asta de condus „smucit”, 4-6 benzi pe sens si depasiri la milimetru e suficient de stresanta. Acu’ partea buna este ca macar nu adormi la volan, ca e adrenalina la 200% 😀