Summer Well şi repetarea unui succes

Am ajuns prima oară la Summer Well în 2012. Auzisem lucruri bune despre acel mic festival (pe-atunci) centrat pe relaxare şi muzică indie. Pe vremea aia era mai degrabă ceva restrâns, pentru hipsteri, cu spaţii largi şi multe zone liniştite prin Domeniul Ştirbey, cel care găzduieşte evenimentul.

De la an la an am urmărit evoluţia festivalului şi am participat la câteva ediţii, atunci când m-am nimerit prin Bucureşti. Uşor-uşor, Summer Well şi-a făcut loc în peisajul evenimentelor din Bucureşti şi a reuşit să strângă un public fidel. Inclusiv pe partea de parteneri au rămas constanţi, colaborarea cu Orange România fiind printre cele mai lungi astfel de parteneriate pe care le ştiu.

Poziţionarea asta de „feel good” festival e ceva nou în România, într-un peisaj al evenimentelor în care toţi vor să fie cei mai mari, cei mai distractivi, cu cele mai tari trupe. La Summer Well nu m-am dus niciodată pentru muzică, abia dacă ştiam headlinerii din fiecare an, nu e genul meu de muzică. Şi cu toate astea cred că e cel mai bun loc în care poţi să te bucuri de atmosfera unui festival. Anul trecut am ajuns doar în ziua zero fix pentru acel vibe de festival.

Anul ăsta am realizat cât de răcoare e în pădurea de la Domeniul Știbey, am ieșit până la mașină și fără să mai bată soarele temperatura era cu cel puțin 5 grade în plus.

Ce-mi place la Summer Well e că reuşeşte să livreze acelaşi standard de mulţi ani deja, fără să încerce să tot crească. Au găsit reţeta care funcţionează şi au repetat-o an de an cu acelaşi succes. De ani buni sunt aceleaşi trei zile de festival, cu o zi de vineri puţin mai lejeră şi cu două zile full în care te bucuri de activări, food courts, întâlnirile cu prietenii. Cred că doar anul trecut au încercat ceva joia şi au numit-o ziua 0, dar cred că a fost doar o excepție. Şi la nivel de public puteau să mai forţeze lucrurile organizatorii, însă faptul că SW a fost sold out cu aşa mult timp înainte arată o limită de bun simţ.

La ediţia din acest an a fost aglomerat seara, dar n-am simţit că mă calc pe picioare cu nimeni, nici măcar sâmbătă seara, înainte de concertul Arctic Monkeys, când lumea tot venea în festival.

Cred că aici are legătură şi cu publicul SW, pe care eu îl văd împărţit în două: pe de-o parte sunt cei care vin ziua, mai mult familii cu copii mai mici sau mai mari şi care se bucură de experienţa în sine, pe de altă parte avem fanii muzicii, care ajung după lăsarea serii. 

Şi dacă în primii ani organizatorii au încurajat publicul să vină cu pături de picnic şi să se bucure de aerul curat, ulterior s-a dezvoltat foarte mult zona de activări.

Anul ăsta Orange a organizat o zonă de pop-up cinema, cu proiecții de filme pe parcursul zilei, tocmai bune de urmărit în așteptarea concertelor. Aici cred că mai degrabă focusul era pe oamenii ”de zi” ai Summer Well. Tot pentru ei, care vin în număr mare cu prichindeii, a fost creată și zona Sleep Well Baby, cu căști pentru cei mici, în care se auzea muzică pentru copii. Ba chiar în prima seară, vineri, concertul celor de la Future Island s-a auzit la căștile pentru copii într-o variantă reinterpretată pentru cei mici. Coveruri în varianta de cântec de leagăn, how cool is that?

Pentru publicul ”de noapte” a fost o zonă de lounge și un cort mare cu tot felul de activări, unde highlightul a fost o zonă de tatuaje temporare de tip ”sleeve”. Am surprins asta într-un reel pe Instagram.

E nedrept că lumea nu ia mai mult în seamă Summer Well ca festival important al Bucureştiului. Mereu când aud că Bucureştiul nu are niciun festival de muzică mare, aşa cum se întâmplă la Cluj, ridic o sprânceană şi încerc să înţeleg de ce se face abstacţie de Summer Well.