De fiecare dată când văd prin presă povestea unui antreprenor tânăr ciulesc urechile şi privesc cu mare atenţie, că poate învăţ ceva nou. Multe sunt materiale de PR, sigur, dar chiar şi de acolo poţi trage nişte concluzii interesante, poţi afla de vreun domeniu profitabil, depinde cât de bine îşi face treaba jurnalistul care se ocupă.
Ce mă enervează în ultimii ani e că văd tot mai des ipocrizia tinerilor din familii cu bani. Când văd declaraţii de tipul „am reuşit pe cont propriu, părinţii m-au ajutat puţin, doar la început, apoi am făcut singur(ă) totul” mă apucă spumele, pentru că ştiu ce înseamnă de cele mai multe ori acel ajutor la început.
Să primeşti un apartament şi o maşină de lux nu presupune un ajutor mic, la început de drum, înseamnă cel puţin 200.000 de euro cadou. Şi asta se simte şi în businessul nou creat. Ah, au plătit şi chiria pe un an la vreun sediu? Ok, atunci e clar că ai primit ajutor şi mai bine driblezi întrebarea asta. Nu te lăuda că ai reuşit pe cont propriu, că n-ai reuşit.
În lumea reală lucrurile funcţionează diferit atunci când ai de achitat o rată la o casă, o rată la o maşină şi chirie la sediu. Din start trebuie să produci 1-2000 de euro pe lună ca să ajungi pe zero. Pe urmă vin alte cheltuieli, salarii dacă e cazul şi aşa mai departe. Iar pentru un start-up e complicat să produci banii ăştia de la început şi chiar dacă o faci presiunea e uriaşă. Been there, done that.
Aşa că da, e bine că facem afaceri, dar hai să nu ne mai batem cu pumnul în piept că am reuşit pe cont propriu.
13 comentarii. Leave new
Cum a rezumat Vio foarte bine acum cativa ani: cu banii de pe un ford focus si 500k de la tata… 🙂
Da, fix ca poveştile alea cu „mi-am luat Volvo din banii mei”. Aha, deci ai vândut un Range Rover primit de la părinţi, ai mai pus 10k euro şi ţi-ai luat Volvo din „banii tăi”.
”Sunt self-made, am început de jos, la început vindeam sandwich-uri.
Ah, și am cumpărat niște terenuri, că aveam pont.
Ah, și aveam prieteni de familie cu ochi albaștri, care mi-au spus cui să vând.
Ah, și tata avea milionul. Sau, de fapt, mai multe.
Dar am reușit singur singurel!”
Fix dupa comentariul asta am venit in sectiunea de comentarii 😀 E vorba de lipsa bunului-simt. Frate daca ai facut combinatii, taci drequ din gura si dai mai departe si numarati milioanele. Nu cum ies diversi milionari aparuti in vremuri alea tulburi imediat dupa 89 si vin cu vrajeli ca „eu am inceput cu 500 de dolari si asa am ajuns sa fac milioane de dolari”.
Revenind la beizadele, Alex zice de chirii si alte cadouri, eu cunosc oameni pe care i-au scos diverse rude (parinti sau socrii) din faliment de 3 ori pana au ajuns antreprenori de succes, asta pentru ca le-a luat ceva sa isi dea seama ce si cum cu businessul. Dar hei voi de ce nu va faceti afacerea voastra :))) ?
Păi ziceam de chirii că e cea mai simplă chestie. Ok, nu te-au ajutat cu 100.000 de euro să începi afacerea, dar te-au ajutat cu restul de bani astfel încât să n-ai mari cheltuieli de pe o zi pe alta.
În teorie ei spun adevărul, n-am primit niciun ajutor pentru business. În practică…
Excelent spus. E o mare diferență între a reuși să pornești un business când cineva se ocupă de bunăstarea ta și o cu totul altă mâncare de pește când grija ta e dacă ai bani să achiți telefonul luna viitoare.
Corect! Ar trebui trasi de maneca la fiecare chestie de genul asta la fel cum ii trage zoso pe influenceri:) denatureaza realitatea si mesajele sunt toxice.
Acum cativa ani am fost la o cazare in Magura unde proprietar era un tip care se lauda ca el si cu sotia au fugit din Bucuresti si au descoperit viata la tara, ba chiar au facut si o pensiune si mai muncesc asa remote. La subiectul de bani a inceput sa zica doar ca au vandut apartamentul de 2 camere din Bucuresti si ce mai aveau strans. Dupa o sticla de palinca a iesit la iveala ca tata socru detinea niste terenuri in Baneasa pe care le-a vandut foarte profitabil..aham, there you go!
Corect. Singura problema este ca, de multe ori, nu sunt foarte diferiti nici cei care se vaita de aceasta atitudine.
Am auzit discursul asta de 1000 de ori, deseori insotit de afirmatii (sau apropouri) precum „asa si mie mi-ar fi fost usor, dar eu chiar a trebuit sa plec de la zero” – uitand ca simplul avantaj de a fi avut un acoperis deasupra capului si a nu fi murit de foame te poate face si pe tine copil de bani gata in ochii altora care au fost cu adevarat vai de mama lor.
Ca sa inchei, nu ar trebui sa fie un concurs de cine a fost mai oropsit si nu e o virtute sa fi fost cel mai sarac. Se impune totusi un minim de bun simt si self awareness, calitati care ar fi binevenite pentru noi toti, nu doar pentru copiii de milionari. La ei doar iese mai mult in evidenta lipsa lor.
Eu am stat cu părinţii până la 25 de ani, nu am zis niciodată că am fost vreun oropsit. Sigur că te ajută să ai o maşină de la 18 ani, să ai o educaţie (meditaţiila la limbile străine au ajutat foarte mult), să te dezvolţi fără să fie nevoie să munceşti. Ah, că am muncit eu de la 17 ani a fost pentru mai mulţi bani de buzunar, pentru haine mai scumpe, pentru alte chestii.
Nu vad in acest articol si in comentarii decat invidie, invidie din partea unor oameni care nu au reusit sa se ridice singuri de sireturi. Doar lipsa unui capital initial de 200.000 de euro nu e o scuza. Sau lipsa unor cunostinte care sa iti dea un pont bun. Sau niste prieti de familie care sa iti cumpere la un pret mare un teren ieftin primit in locul unei datorii fata de unchiul tau care l-a ajutat pe fiul unui domn sa se angajeze intr-o institutie si care a aprobat un contract cu o firma de apartament al unui cumnat care aducea din china si sa vanda la supra pret unor alte institutii, contractele fiind aprobate de sotia domnui de mai sus….stai, unde era? A, da, INVIDIEEEEE!!!!
Satulul nu-l crede niciodata pe flamand.
La fel, cei care au primit „un amarat de apartament” moca, nu inteleg cum e sa traiesti mereu cu stresul ca nu ai de unde plati chiria rata.
Eu am trecut prin ambele situatii, si, daca inainte de a avea apartamentul achitat, de-abia reuseam sa pun 2-3000 de euro pe an deoparte, acum, dupa ce am achitat creditul pun lejer 30.000 de euro.
Si aici nu e vorba doar de banii efectivi dati doar pentru ca existi, ci si de lipsa stresului financiar, timpul castigat, posibilitatea de a pleca de la jobul in care nu esti apreciat si cautarea unuia mai bine platit.
Sigur ca pentru un bogat nu sunt mare lucru cei 200.000 Euro capital initial. Dar ceilalti au nevoie de o viata intreaga sa stranga aceasta suma cu toate piedicile care li se pun.
Fosta gagica, o tipa smart de altfel, nu intelegea acest aspect sub nicio forma. Nu intelegea cum eu la varsta ei stau in chirie, am o masina la 3k euro si „is zgarcit” ca pun bani la saltea. Ne contram mereu cand ea incepea sa barfeasca de ce unul sau altul nu au ajuns bine sau is saraci.
Ea avand masinuta noua si apartament lux luate de parinti din studentie. Dar tot ce vedea la final de luna era ca ea facea acelasi salariu ca mine si avea bani iar eu nu. Greeeu cu intelesul ca o chirie, rata la masina si alte aspecte atarnau in venituri.
@Robert: Fraiere! Daca era încă actuala, nu iti mai atarnau chiria și rata …