Au trecut trei ani şi tot nu s-a întâmplat nimic cu sala fostului cinematograf Cotroceni. Scriam la vremea aia că închiderea Glendale Studio e o nedreptate uriaşă, care nu va fi remediată prea curând. Oficial n-au mai prelungit contractul de închiriere pe spaţiu pentru că urmau să facă un alt cinema „modern” acolo. De trei ani spaţiul respectiv e abandonat.
Iată că am avut dreptate. De fiecare dată când trec prin Cotroceni arunc un ochi spre locul în care era intrarea în Glendale Studio şi îmi amintesc de filmele văzute acolo, de sentimentul ăla de familiaritate într-un cinematograf de cartier.
Probabil că le-ar fi fost greu să reziste în perioada pandemiei, însă locul ăla nu era făcut pentru bani.
Sunt curios dacă o să apară vreun proiect de modernizare, situaţia legală e destul de încurcată (spaţiul aparţine de sectorul 1, dar e în sectorul 6 de fapt).
2 comentarii. Leave new
Era cinematograful unde nu o singura data singuri spectatori eram noi. Parca era cinemaul nostru privat. Mult loc, popcorn gratis, putina lume. Sigur nu facea bani. Ma gandeam sa inchiriez sala si sa duc un Playstatation sa ne jucam pe ecranul mare…
Acelasi sentiment de familiaritate il aveam eu la cinema Elvire Popesco din incinta Institutului Francez, cand il frecventam in anii 2000.
De multe ori erau proiectii cu 2-3 spectatori, ma imprietenisem cu doamnele care vindeau bilete (si asigurau si proiectia filmului). O data l-am intalnit acolo pe criticul de film Tudor Caranfil (tatal regizorului Nae Caranfil) am dat mana cu el, am vorbit putin.
Altadata am reusit sa obtin un autograf de la regizorul francez Patrice Chereau (cel care a realizat „Regina Margot” cu Isabelle Adjani, Daniel Auteuil, Vincent Perez etc). Am si acum afisul de film semnat de regizor. Pixul meu nu a vrut sa mearga si regizorul a semnat cu un pix imprumutat de la atasatul cultural al Frantei, sau poate era chiar ambasadorul, nu mai tin minte exact. Ce fericit am fost in ziua aia! (era premiera filmului „Intimacy” regizat de Chereau, la care a fost prezent si regizorul).
Tin minte ca am vazut acolo „Kill Bill” ambele parti, la jumatate de pret fata de cat era biletul la cinematografele din mall.
Apoi…au inchis si acolo cinematograful vreo 6 luni (ca sa ii puna niste draperii urate si sa mai reduca din numarul scaunelor). Dupa redechidere, lucrurile nu au mai fost la fel. Au aparut figuri noi, o multime de tineri care, cred, faceau un fel de practica pe acolo, scanau biletele etc.
Atmosfera se schimbase, una dintre doamnele care era la bilete se pensionase, parca nici filmele ce se difuzau acolo nu mai erau pe gustul meu, asa ca nu am mai fost de ani buni la Elvire Popesco. Cum zice francezul: „c’est la vie”.
P.S. Scuze ca m-am lasat cuprins de nostalgie si am scris atat de mult.