Punga cu pungi e un subiect continuu de caterincă, ținta miștourilor noastre. Se zice că nu ești român adevărat dacă nu ai o pungă cu pungi și că abia când o inaugurezi poți să spui că te-ai așezat la casa ta.

Am făcut și eu glumele astea, mai ales că în vechea locuință aveam două pungi cu pungi, sau chiar trei. Prima era într-un sertar din bucătărie. Când a crescut prea mult, a fost depozitată în debara și am început să cresc una mai mică, tot în sertar. Se știe că bucătăria e un loc propice pentru creșterea în captivitate a pungilor cu pungi. După ce a crescut și aia a ajuns tot în debara, unde i-am făcut loc cu greu pentru că era cam supra-ponderală, o pungă de-aia mare de IKEA plină ochi.

De  multe ori am fost criticat pentru grija mea față de acest construct de pe lângă casa omului, mi s-a spus să le abandonez, dar ceva din mine nu putea să o facă.

Până la urmă pungile cu pungi, toate 3, împreună cu alte două crescute în noua locuință, și-au luat revanșa și au devenit foarte utile, esențiale chiar!

Am mutat lucrurile din vechea locuință recent și nu mă gândeam că o să am nevoie de atâtea pungi. Dar în 7 ani se adună tot felul de nimicuri într-o casă. 

Nu pot să vă explic ce bucurie simțeam când căutam într-o pungă cu pungi și vedeam că descopăr încă o sacoșă rezistentă și încăpătoare, apoi încă una și încă una! Când credeam că nu mai e nicio speranță, mai apărea o sacoșă în care să pun chestii.

M-am simțit puțin rușinat față de punga cu pungi, ani la rând de miștouri și cu toate astea pentru ea n-a contat nimic, a rămas acolo, gata să mă ajute. Tratați-vă cu mai mult respect pungile cu pungi, nu se știe când vă vor salva.

9 comentarii. Leave new

  • Aveam o punga cu pungi de dimensiuni acceptabile(plasa de rafie de mega), adunata in ani grei de suferinte. O tineam sub masa din bucatarie (iata, bucataria ca loc sfant de intrunire a pungilor).
    Intr-o zi mirosea toată casa oribil si nu stiam de unde. O descoperise motanul, si in semn de apreciere o si marcase ca fiind a lui.
    Viata noastra nu a mai fost la fel de atunci

    Răspunde
  • Eu pastrez cu sfintenie si pungile pe care le primesc/cumpar atunci cand iau ceva din strainatate: punga de la libraria din orasul francez de unde am luat cartea cutare, punga din Bulgaria pe care am cumparat-o cand am luat zacusca si alte alimente de la supermarketul din Ruse, punga in care mi-au fost puse pixurile si guma de sters cu logo-ul muzeului cinematografiei din Torino.
    Pungile „straineze” au sertarul lor separat (evident, tot in bucatarie) nu se amesteca ele cu cele romanesti… 🙂

    Răspunde
    • Tare 🙂

    • Am rupt eu din greșeală punga de la un magazin străinez care nu mai există, iar de-atunci omul meu a ascuns undeva (și sînt convinsă c-a și încuiat) pungile de la librăria sf din Stockholm.

    • Oh, wow! Credeam că sunt singurul nebun care păstrează punga de la Roland Garros, pe aia de la Liverpool FC Store, unele cu Carlsberg din Danemarca…

  • Aparent, sunt multi oameni umpic sariti de pe fix pe lumea asta…

    Oamenii sanatosi, asa, ca mine, fac o punga cu pungi in sertar, ferita de animale si oameni care nu stiu 😛 si folosesc si refolosesc – daca este posibil – punga sau pungile.
    Daca se deterioreaza sau se da cadou, oh well… aia a fost.
    Daca se umple punga, o punem intr-o punga mai mare in debara si facem alta punga mai mica.

    Parerea mea. Care este 😉

    Răspunde
  • Eu incerc din rasputeri să mențin punga cu pungi la dimensiuni cat mai mici si pungile de plastic le folosesc pe post de sac de gunoi, pungile de plastic mai mici, sac de gunoi la baie, iar pungile de hartie mai mari, pe post de sac de gunoi pentru carton+plastic (așa se colectează la noi). De asemenea mai sunt pungile de cadou, care raman relativ constante că facem schimb cu prietenii. Tot incerc sa elimin la minim si sa raman doar 2-3 de rafie/textil, dar cred ca e un task imposibil.

    Răspunde
  • Uite idee de afacere, sa vinzi pungi cu pungi de diferite forme si marimi.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu