Tag

caterinci

O istorie alternativă a bloggingului din România

1

Pentru că simt că n-am abordat suficient subiectul important al săptămânii, am decis că e momentul să dezvolt. Nu, nu e vorba de Cambridge Analytica, ăla e pistol cu apă. Vorbesc de adevărata istorie a bloggingului din România, povestită de Diana şi Alina.

Am făcut un timeline, ca să înţelegeţi exact cum s-au întâmplat lucrurile şi să nu vă mai apucaţi să scrieţi bălării ca asta.

2005 – Apar primele jurnale online din România. Românii sunt fraieri, aşa că nu ştiu să le zică bloguri. Mai întâi se apucă de scris oameni precum Andreea Năstase şi Dragoş Novac, care apoi îl inspiră şi pe Vali Petcu, care îşi deschide Zoso’s Online Journal.

2006 – Din dorinţa de a ajuta blogosfera să se nască, Dragoş Novac inventează RoBlogFest, un eveniment dedicat tuturor celor care aveau un site sau un jurnal online şi nu ştiau exact cum să-şi facă un blog. Era prea devreme.

Citeste tot articolul

Poporul român ilustrat într-o fotografie

0

Mergeam spre casă şi am dat de expresia poporului român în simplitatea lui. Las la o parte faptul că acest Cielo stă pe loc 364 de zile din an, că e spălat cu sticla din când în când de proprietarul lui sexagenar. Dar pentru o protecţie deplină i-a pus nişte huse de catifea! Mă rog, mult spus huse, sunt aproape nişte cuverturi trântite peste tapiţeria foarte solidă a unui automobil.

Nu contează că acel material pentru tapiţerii e gândit să reziste ani la rând, românul simte nevoia să sfideze logica. Nu contează că tapiţeria aia se spală, că e peste catifeaua aia de 2 lei pusă acolo, el şi-a îmbrăcat bancheta şi scaunele! Ştie el cum trebuie făcut!

Cum îi explici bunicii tale că lucrezi în PR

0

Poate că va veni un moment din viaţa voastră în care veţi fi nevoiţi să îi explicaţi unei persoane mai în vârstă cu ce vă ocupaţi voi în viaţa de zi cu zi. Din ce plătiţi voi facturile, cum se zice. O fi bunica, o fi o vecină, important e să aveţi un model pe care să-l urmaţi.

– Mamaie, cum să-ţi explic eu, ştii vopseaua aia, SPOR? Eh, fabricantul de vopsea merge la cineva şi zice “avem vopseaua aceasta, este bună pentru că vopseşti foarte rapid cu ea, vă rugăm să-i găsiţi un nume!”.
– Aha, deci tu eşti ăla care inventează numele “SPOR”! Bun job!
– Nu chiar. Aia e firma de branding. Stai să termin. După ce s-a ales numele, oamenii de la fabrică merg la o altă firmă şi zic: “Avem vopseaua cu numele SPOR, vă rugăm să ne faceţi nişte reclame care să se dea la televizor şi prin ziare, reviste etc.”
– Am înţeles, deci tu ai făcut reclama aia cu “Vopseşti uşor, vopseşti cu SPOR”, bună reclamă!
– Mnu, de fapt, de asta se ocupă firma de advertising. Dar suntem aproape. Imediat ce s-a făcut reclama, e nevoie să negocieze cineva cu televiziunile pentru ca matale să vezi pe ProTV reclamele înainte de Ştiri.
– Şi tu te ocupi de negocierea asta? Lasă, maică, nu-i nicio ruşine, sună doar plictisitor, dar important e să fii tu fericit!
– Mamaie, ai puţină răbdare, că vreau să înţelegi exact.
– Păi dacă avem nume, avem reclame şi ştim exact când se dau la televizor, tu ce mai faci?
– Eu scriu comunicatul de presă şi sun jurnalişti!

Foto via

O jumătate de ştire

1

Săptămâna trecută am văzut o grămadă de share-uri pe Facebook legate de ştirea asta.

Titlul era destul de clar: “Din 2 aprilie, aflați pe smartphone când ajung vehiculele în stație”. Evident, pentru că suntem în era 4G-ului şi a inteligenţei artificiale, m-am gândit că s-au montat nişte GPSuri conectate la o bază de date şi oamenii pot afla în timp real cât mai durează până vine autobuzul. Ştiţi, cum e în afară.

Citeste tot articolul

Discreţia nu are termen de expirare

10

Ştirea zilei de ieri a fost că Dragoş Asaftei este fotograful Preşedintelui României. După ce a publicat Petreanu articolul a fost foarte amuzant să observ cum toată blogosfera avea o poveste cu Dragoş. Ştiţi modelul, sunt #fandemic, l-am văzut cum creştea, am stat la masă cu el, practic e şi succesul meu. Bloggerii s-au întrecut în amintiri cu Dragoş, când l-au cunoscut, câte poze le-a făcut, şi, chestia care mi s-a părut de prost gust, de când ştiau ei secretul.

Cineva îţi împărtăşete un secret. Mai mic, mai mare, frumos ar fi să nu-l dai mai departe. Dar dacă nu-l dai mai departe şi mai apoi strigi în gura mare că tu ştiai de mult nu te ajută cu nimic, ba chiar mă face să mă gândesc de două ori dacă să-ţi spun sau nu vreunul din secretele mele. Mai ales că în cazul ăsta vorbim de o informaţie destul de importantă, nu de o mică bârfă. Să ne imaginăm că Dragoş nu avea voie să divulge nimănui informaţia asta o anumită perioadă de timp. Cam cum pică pentru el afirmaţii de genul “ştiam din aprilie”, “ştiam din martie”, “ştiam de când a venit la Bucureşti”? E doar o ipoteză prin care încerc să subliniez că în momentul în care cineva îţi împărtăşeşte un secret, chiar dacă are legătură cu el sau l-a aflat de la cineva, jobul tău de confindent nu se încheie în momentul în care informaţia devine publică. Ori eşti discret, ori nu.

Citeste tot articolul

Ylvis feat. Nelu Băescu

0

Mă uitam zilele trecute la ce-au mai scos norvegienii de la Ylvis (ăia cu What does the fox say?), tocmai găsisem o melodie mişto pe care să i-o dedic unui prieten când am dat peste frumuseţea asta.

Ceea ce m-a dus la acest clip. Pot afirma, fără să stau pe gânduri, că este cea mai lipsită de utilitate producţie video din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Ceea ce au observat şi băieţii de la Ylvis.

Tânăra generaţie măcar e amuzantă

18

Zilele trecute a avut loc Social Media Summit Bucureşti, eveniment organizat de Revista Biz. S-au publicat topuri, Golin a ieşit pe locul 1 în ceea ce priveşte relaţia cu bloggerii, Chinezu e cel mai folosit blogger. Am văzut şi câteva prezentări, s-au discutat şi chestii interesante. Evenimentul e bun mai ales pentru tânăra generaţie de bloggeri. Multe feţe noi prin pozele de la SMS Bucureşti, mulţi newbies şi pe hashtaguri. Unii par mai capabili, ceilalţi punctează doar la capitolul “divertisment involuntar”.

Iată ce scrie un tânăr blogger care a fost la SMS Bucureşti:

Consideraţii despre domeniul .ro sau .com

Citeste tot articolul

Cum vede agenţia un advertorial şi cum îl vede un cititor

9

Oamenilor nu le plac advertorialele. Asta e clar. Pe de-o parte pentru că unele sunt scrise prost, brandurile sunt ca nuca în perete, sau bloggerul nu-şi dă interesul; pe de altă parte pentru că cititorului român i se cuvine. I se cuvine să citească bloguri gratis, ba chiar să citească un articol bun mereu. Nu scrii articol bun, mai bine nu mai scrii. În plus, românului nu-i plac oamenii care fac bani. Din principiu. Dacă are ăla mai mulţi? Aşa că strâmbă din nas când muzicienii “devin comerciali”, înjură fotbaliştii de la naţională care ajung în Vest pe salarii babane şi critică bloggerii cu advertoriale.

De cealaltă parte a baricadei, agenţia & clientul sunt total rupţi de realitate, văd numai chestii complexe, KPIs şi alţi termeni complicaţi care nu interesează pe nimeni mai încolo de raportările periodice. Ca să înţelegeţi exact care este diferenţa dintre modul în care vede clientul un advertorial şi cum vede cititorul, am făcut o mică reprezentare grafică 🙂

Citeste tot articolul

Registrul comerţului e ca o misiune din Assasin’s Creed

0

Zilele astea iar mă distrez pe la Registrul Comerţului. Asta e, când conduci un imperiu financiar, trebuie să-ţi ocupi timpul şi cu chestii de genul ăsta. Şi tot plimbându-mă pe acolo, mi-am dat seama că orice interacţiune la Registrul Comerţului seamănă foarte mult cu misiunile din Assasin’s Creed.

În primul rând, nu poţi începe nicio misiune dacă nu faci înainte o misiune mai uşoară, exact ca în Assasin’s Creed. Aşa că eşti trimis la o papetărie şi iei un dosar cu şină. După ce ai dosarul, încerci să reiei misiunea, dar îţi dai seama că îţi mai trebuie un artefact: timbrul fiscal. Dacă eşti încăpăţânat, încerci misiunea fără artefact şi pierzi imediat.

Şi la fel ca în Assasin’s Creed, mori de mai multe ori până când reuşeşti. Reiei misiunile într-o veselie până când se aliniază planetele, stai la cozi, te lupţi cu nesimţiţi care se bagă în faţă, le înjuri pe duduile venite cu 15 dosare.

Şi încă o chestie care i-a inspirat pe creatorii jocului: orice interacţiune cu oamenii din jur poate fi periculoasă. Te loveşti de vreun cetăţean de pe-acolo şi ţi-ai dat peste cap misiunea.

Realizările de aur ale regimului Ponta

0

De publicitarii nebuni care au plecat prin Asia #pebaniilor v-am mai zis. Mă bucur că se ţin de scris, mai râdem şi noi din faţa calculatoarelor.

Un video care a strâns 10.000 de vizualizări şi care nu ştiu cum de mi-a scăpat până acum. Şi apropo de asta, nu mă prind de ce n-a dat nimeni jos bannerele după alegeri, oare speră la o rejucare?