Iată că la aproape un an de la ultimul episod din Primii trei ani, am revenit cu conținut proaspăt. Încă nu vorbim de un sezon nou, asta sper să se întâmple la primăvară. Momentan am un episod special, înregistrat la propunerea celor de la Raiffeisen Bank. Recent, cei de la Raiffeisen au organizat Gala Factory 2022 în cadrul căreia 5 afaceri au primit câte un premiu în valoare de 5000 de euro. Programul Factory are deja vreo 5 ani și susține afacerile cu credite preferențiale de până la 50.000 de euro.

Tot în cadrul galei s-au extras 5 afaceri care urmau să beneficieze de promovare de la 5 influenceri (printre care și eu). Mi-a picat Ion Neculai cu al său eematico, așa că un episod special de Primii trei ani a fost alegerea logică.

Mi s-a părut foarte tare ce face Ion alături de echipa lui, e genul de antreprenor care ar fi ajuns mai devreme sau mai târziu alături de mine în studio pentru un episod de podcast.

Ce e eematico? Un business care oferă cursuri și activități educaționale pentru copii. Au luat recent un premiu I la Gala Societății Civile pentru că fac cursuri și pentru copiii din medii defavorizate prin intermediul ONGului pe care l-au crescut lângă business. Eu citisem despre ei în DOR acum câțiva ani și mi-a rămas numele în cap, cred că am văzut câteva dintre jucăriile lor și pe la RDW.

Ion e genul de persoană cu care am rezonat din prima clipă, care nu renunță în ciuda dificultăților pe care le are în față.

În orice caz, eematico e genul de afacere cu impact social, iar Ion Neculai este unul dintre oamenii ăia care împing România spre viitorul ăla pe care ni-l dorim pentru copiii noștri.

Așa că vă invit să ascultați despre Primii trei ani de eematico, să vedeți cum se dezvoltă un business din zona de educație non-formală, cum s-au adaptat după șocul pandemiei și ce urmează pentru ei.

Foto: Cristian Vasile

1 comentariu. Leave new

  • Promițător, intersant și foarte benefic celor mici Eematico. Sperăm că și durabil și să nu dispară când vor apărea inevitabil dificultăți

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu