Câine cu om. Câine fără om. (FNT 2022)

Am ajuns săptămâna trecută la spectacolul ”câine cu om. câine fără om.” al lui Radu Afrim. De obicei se joacă la Craiova, la Teatrul ”Marin Sorescu”, însă acum am avut ocazia să-l văd la TNB, în cadrul Festivalului Național de Teatru. A fost unica reprezentație din București, genul de eveniment la care trebuia să fii prezent dacă nu vrei să te plimbi câteva sute de kilometri special pentru un spectacol.

În continuare cred că Radu Afrim e extrem de imprevizibil, poate să pună în scenă un spectacol care dă de gândit, dar care e accesibil publicului larg (cum ar fi Pădurea spânzuraților) și în același timp poate fi extrem de ermetic în anumite spectacole.

În ”câine cu om. câine fără om.” adună texte de Lia Bugnar, Dan Coman, Simona Goşu, Maria Manolescu, Oana Pellea, Radu Tudoran și Radu Afrim, apoi le așază într-un spectacol-fluviu, de 4 ore și jumătate. Trebuie să admit că e intimidant să auzi că vei sta în sala de spectacole mai bine de 4 ore, chiar și cu o pauză generoasă la mijloc. Mă temeam că mă voi plictisi groaznic în cazul în care dau de Afrim cel ermetic, prins în fața unei scene pe care joacă niște actori un spectacol pe care nu-l înțeleg. Însă nu a fost cazul.

”câine cu om. câine fără om.” adună o serie de 17 povești cu și despre câini, în care actorii de la ”Marin Sorescu” ating și cele mai sensibile probleme ale societății în relație cu animalele de companie: abandonul, abuzurile fizice asupra animalelor, așteptarea continuă a animalelor, îmbătrânirea și moartea. Pe parcurs se împletesc firesc și problemele societății umane: divorțul, dramele familiale, bullyingul și multe altele. Însă e, deopotrivă, și un spectacol despre iubire, încredere, despre prietenii trainice și speranță.

E un spectacol lung, care dă de gândit foarte mult, prin fiecare poveste spusă. Poate că aș fi ales să renunț la câteva dintre povești pentru a deschide spectacolul către publicul larg. Nu știu dacă cei mai puțin pasionați de teatru vor alege să meargă la spectacolul ăsta din pricina duratei. 

A fost o surpriză plăcută și trupa de la Marin Sorescu, de unde am remarcat câțiva actori pe care nu îi știam. Sigur că strălucește George Albert Costea, pe care l-am văzut jucând în multe spectacole și pe care l-am remarcat în urmă cu mulți ani, când era trainer la Ideo Ideis. 

Cred că astfel de spectacole își îndeplinesc excelent scopul, adică deschid apetitul iubitorilor de teatru pentru producțiile din țară. Am tot spus-o, în ultimii ani sunt tot mai multe teatre care propun spectacole interesante.