in Casual stuff

Vouă vă place teleshopingul ăsta de pe social media?

Mi-am adus aminte recent ce însemnau campaniile pe bloguri cu 10-12 ani în urmă și cum se punea problema atunci de ambele părți, autori și cititori. Pe de-o parte aveam bloggerii care încercau să scrie o poveste interesantă, emoționantă, ceva haios sau poate o istorie personală, iar la final făceau legătura cu vreun brand comercial. De cealaltă parte erau cititorii, consumatori care până la urmă aveau acces gratuit la gânduri, recomandări și povești ale unui om. Și cu toate astea n-aveau nicio problemă să protesteze când vedeau campaniile astea plătite legate cu vreun context personal. Nici nu era problema cu marcarea în sine, ci era mai mult o dezamăgire că după 10 paragrafe interesante urma unul singur cu momentul sponsorului.

Și iată-ne în prezent, 10 ani mai târziu, când acele 10 paragrafe interesante au dispărut și a rămas doar momentul sponsorului în 15 secunde, vreme de un story sau două. ”Cei de la brandul X m-au provocat să fac un concurs, like și share ca să primiți un premiu” sau ”Mulți dintre voi m-ați întrebat ce amorsă folosesc atunci când pun faianță.”

Formulările astea au devenit atât de standardizate încât pot fi numărate pe degete. Dacă aduni story-urile publicitare ale câtorva sute de influenceri te învârți între aceleași formulări.

Situația actuală îmi aduce aminte de teleshopingul anilor ’90, când toate prezentatoarele vorbeau la fel, arătau la fel și prezentau cam aceleași produse, ore în șir.

Vă place starea actuală? E mișto teleshopingul ăsta? Sunteți ok cu el? Sau pur și simplu ați renunțat să mai urmăriți influenceri și v-ați retras într-o bulă a prietenilor și familiei?

5 comentarii. Leave new

  • mi se pare amuzant că toți se prefac că nu văd că funcționează din ce în ce mai puțin.

    Răspunde
    • Ce e trist e faptul ca cei care sunt responsabili cu investitul bugetelor in „ceva” nu se sinchisesc sa gandeasca. E mai simplu sa faca astfel de campanii.

  • Nu e doar like și share, e și dă tag la 3 prieteni, ca să înjure toată lumea brandul care spamează.

    În alte știri, observ că brandurile care vor și să rămână ceva în urma campaniilor revin și pe bloguri. Diversificare sau pragmatism?

    Răspunde
  • Partea trista este ca multi cititori doreau sa scrii de 100 de ori pe zi (asa cum putini dintre voi mai pot), dar sa nu fie publicitate. Sa nu fie nici Patreon, sa nu fie un banner, sa nu vinzi ceva. Apoi s-au mirat ca au disparutl bloggerii de alta data, pentru ca nu merita sa investesti ore intregi in fiecare zi in ceva ce nu aduce nimic. Sau cateva sute de euro, pe care ii poti face super-rapid oferind servicii specializate. La 20-30 de ani era cool sa blogaresti zilnic, dar, cand ai familie si niste facturi mai serioase, parca nu mai merita sa faci munca patriotica 🙂

    Răspunde
  • Am renuntat sa urmaresc constant influenceri „generalisti”. Urmaresc youtuberi din domeniile care ma intereseaza explicit (ex: literatura sf, comicbooks/manga) si urmez sfaturile lor. In rest ma documentez punctual cand am nevoie (ex: caut reviewuri cand vreau sa imi schimb telefonul).
    Mai intru din cand in cand pe blogurile pe care le-am urmarit de-a lungul timpului.. dar mai mult pentru distractie decat pentru „influencereala”.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu