Am simțit multă speranță în antreprenoriatul românesc zilele astea

Am interacționat sau am urmărit de la distanță în ultimele două luni mai mulți tineri antreprenori care produc tot felul de lucruri, de la cozonaci și prăjituri până la lumânări, haine, aranjamente florale sau decorațiuni.

Cu toții au tras tare anul acesta, au copt, au turnat, au croit și aranjat pentru sute sau mii de clienți fiecare. Ca Oana, Cristina, Liviu, Antonia, Adina sau Oana mai sunt alții, probabil cu sutele, care trag tare pentru visul lor. Cei cu care am interacționat erau obosiți dar mulțumiți că încheie anul cu bine, dată fiind întreaga situație globală.

Am simțit multă speranță în interacțiunile cu ei, chiar dacă situația e în continuare incertă și predictibilitatea lipsește. 

Și speranța asta vine dintr-o capacitate de muncă pe care o au oamenii ăștia care se leagă la cap cu antreprenoriatul. Optimismul nu vine neapărat din speranța că situația internațională va fi mai bună, ci din certitudinea că, indiferent de ceea ce urmează, ei pot munci suficient de mult încât să compenseze sau măcar să țină lucrurile pe linia de plutire.

Cam așa am simțit și eu anul ăsta. Am tras linie și am ajuns la +30% față de anul precedent, însă eforturile pentru a aduce această creștere au fost de cel puțin +50%. N-am cum să măsor exact asta, dar serile în care am plecat la 21-22 de la birou au fost mai multe, zilele de weekend în care am muncit au fost mai multe și, în general, sentimentul a fost că am tras mult mai tare. 

Glumeam cu un prieten că restul de 20% e inflație, însă dacă mai pun și creșterea prețurilor la socoteală realitatea e că din +30% se ajunge la +10%, poate chiar mai puțin în cifre absolute.

Sper ca bula asta de antreprenori pe care o am în jur să rămână optimistă și să continue să împingă România spre bine.