Cred că am mai menționat pe undeva seria asta de cărți, însă merită un articol separat, poate așa mai află lumea de ele și le cumpără în număr cât mai mare.

Nu știu exact cum am ajuns să-i dau follow pe Facebook lui Radu Oltean, un ilustrator pasionat de istorie care deține și blogul Art Historia. Însă de-atunci mi-au tot apărut postări în feed, iar ilustrațiile la care lucrează sunt absolut incredibile.

Mi-a plăcut istoria de când eram mic și, pe lângă poveștile pe care mi le spunea tata, m-am îndrăgostit de istorie cu ajutorul unor cărți bine ilustrate. Le mai am și acum acasă, sunt trei cărți dintre care una e o enciclopedie pentru copii, alta e ceva legat de animale, iar a treia e un soi de enciclopedie istorică.

Următoarea carte importantă a fost manualul de istorie de clasa a 4-a de la Editura Humanitas. Era plin de informații și de ilustrații, mult peste ceea ce oferea manualul de la școală. Am învățat după manualul ăla de la Humanitas și pentru examenul de capacitate, asta pe lângă manualul (tot de la Humanitas) de clasa a 8-a. Țin minte că ai mei mi-au făcut acest moft cu un manual extra, de care n-aveam neapărat nevoie, iar mica investiție a dat roade la examen, când am avut o lucrare aproape perfectă.

Cred că n-aș fi avut o viziune de ansamblu atât de clară fără cele două manuale de la Humanitas și ilustrațiile lor, așa că m-am super entuziasmat când am văzut proiectul lui Radu Oltean.

Momentan sunt publicate 4 cărți: Geții lui Burebista și lumea lor, Dacia – Războaiele cu romanii; Sarmizegetusa, Cetăți, castele și alte fortificații din România – volumele I și II. Le găsiți pe toate aici, la pachet. E un preț măricel pentru 4 cărți, 290 de lei, însă vă asigur că merită. Eu le-am prins pe bucăți, la diferite oferte și cred că am dat vreo 260 de lei pe toate.

Nivelul de detaliu pentru unele cetăți e incredibil (normal că am început lectura cu una dintre cărțile despre cetăți), însă ce m-a surprins este complexitatea detaliilor din texte, care completează excelent și dau un context imaginilor.

Deși am studiat mult din tot felul de cărți de istorie (am prins de la unul dintre bunici o Istorie a Românilor de Dinu C. Giurescu groasă cât un DEX), în cărțile lui Radu Oltean tot apar detalii pe care nu le știam.

Dacă aveți copii, cărțile astea sunt un punct de plecare spre o pasiune pentru istorie, vă garantez. Din câte am înțeles Radu Oltean lucrează la volumul al treilea din ”Cetăți, castele și alte fortificații din România”, iar mai apoi sper să continue să publice pentru că sunt multe de povestit în trecutul românilor.

3 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu