Am ajuns acum câteva săptămâni la Cotroceni, unde Teatrul Național Radu Stanca a primit Ordinul Cultural în grad de Comandor. La invitația domnului Constantin Chiriac, directorul TNRS (și Președintele FITS, cu care lucrăm începând cu anul trecut), am ajuns și eu acolo și am asistat la ceremonie.
Nu m-aș fi gândit vreodată că voi ajunge să particip la așa ceva, la fel cum nu m-aș fi gândit că voi ajunge vreodată la petrecerea de 4 iulie de la Ambasada SUA, dar iată că viața îți oferă tot felul de surprize. Sunt diverse situații de care mai auzi la televizor și care pe moment poate că te fac curios, apoi îți ies din minte.
M-am gândit să povestesc pentru cei care se întreabă ce e dincolo de gardul de la Cotroceni într-o zi obișnuită de lucru.
Înainte de evenimentul în sine am fost trecut pe o listă de invitați și m-am prezentat la intrarea de vis-a-vis de statuia din Piața Leu (nu sunt sigur, dar am senzația că acea intrare dădea spre Gara Cotroceni pe vremuri, parcă am văzut niște poze din care am dedus asta cândva).
Am așteptat într-o sală alături de diverși oameni veniți poate prin audiențe sau cu alte treburi până când am fost conduși în Sala Unirii. Am trecut printr-un control de securitate ca la aeroport chiar la ieșirea din acea sală de așteptare și am traversat curtea Palatului Cotroceni.
Chiar dacă am vizitat Muzeul de câteva ori, nu apucasem să văd curtea și biserica din centru până acum. Mi se pare suprarealist ce îmi mai povestește tata uneori despre clubul de navomodelism la care mergea când era copil și care era găzduit de Palatul Pionierilor, aflat pe vremea aia la Cotroceni. Sunt câteva poze interesante pe siteul Muzeului Cotroceni din perioada aia.
După ce toată lumea a ajuns în Sala Unirii, se fac ultimele pregătiri și apoi ajunge Președintele în funcție, în cazul ăsta Klaus Iohannis. Președintele este anunțat de un domn care presupun că este un fel de maestru de ceremonii. Se intonează imnul României, apoi începe decernarea decorațiilor. Președintele citește un scurt text, apoi persoana numită vine, își ia medalia și se întoarce la loc după o scurtă poză.
La final se spun câteva cuvinte, Președintele de o parte și un reprezentant al celor decorați de cealaltă parte. Apoi Președintele trece și dă mâna cu toți invitații felicită din nou persoanele decorate, mai face câteva poze și se retrage la alte îndatoriri. Totul comprimat în doar jumătate de oră.
La ieșirea din Sala Unirii sunt niște mese cu spumant și pișcoturi parcă, unii ciocnesc și își fac poze cu invitații, alții dau mici interviuri către presă (câțiva jurnaliști prezenți, nimic wow). După încă 15-20 de minute lumea începe să plece și cam asta e tot.
Nu știu dacă alți Președinți ofereau recepții mai ample sau ăsta e protocolul standard.
Găsiți înregistrarea integrală aici, în cazul în care sunteți curioși.
Ordinul „Meritul Cultural” are o istorie tumultoasă, pe care o expun aici succint: Regele Carol I ar fi vrut să instituie un astfel de Ordin, însă restricțiile impuse de Înalta Poartă l-au obligat să ofere primele medalii în nume personalAbia în 1931, Carol al II-lea instituie Ordinul și Medalia „Meritul Cultural”.
În 1966 este instituit un nou „Merit Cultural”, cu care regimul comunist a fost destul de darnic.
După 1990 nu s-au mai oferit asfel de medalii și decorații, iar abia în 2000 s-a creat un nou Ordin „Meritul Cultural”.
În prezent sunt 4 grade, în funcție de importanță:
1) Mare ofițer
2) Comandor
3) Ofițer
4) Cavaler
În cadrul ceremoniei la care am luat și eu parte au fost decorate și Irina Margareta Nistor, Eugenia Vodă artistul plastic Puiu Manu și alții.
