Am luat nişte dulapuri noi de la IKEA. Haine multe, o locuinţă de vară la care am renunţat anul trecut, motive.
Şi am dat comandă, au venit băieţii şi au montat (45 de minute pe ceas, timp în care m-am felicitat pentru alegere). Puteam să-mi pierd jumătate de zi cu Ergo în această operaţiune de bonding masculin, dar am făcut suficient de mult bonding de-a lungul anilor, plus că avem lucruri mai utile de făcut amândoi.
Toate bune şi frumoase, pleacă oamenii, observ că n-am acele bumpere de cauciuc. Verific la dulapurile vechi, care sunt exact acelaşi model, găsesc bumpere. Eh, poate că au uitat să le monteze. Caut în cutii, prin toate, nu erau pe nicăieri.
Am exclus din start varianta în care mi-au furat montatorii acele bumpere din colete ca să mă oblige să-mi iau altele. Aşa că am tras singura concluzie logică: s-a renunţat la ele.
Sigur, 17 lei şi un drum la Hornbach mai târziu, am rezolvat problema, ba chiar am material şi pentru următoarele 10 dulapuri. Dar cât să fi fost economia încât să merite?
Ştim cu toţii povestea celebră cu American Airlines, care a economisit 40.000 de dolari în 1987 doar pentru că a scos o măslină din Martini-ul pe care îl serveau la First Class.
Ok, dar bumperele alea? Sunt 5-6 bucăţele de cauciuc, probabil că fără vreun packaging special ajung la cât? 50 de cenţi? Câte milioane de dulapuri de-alea să vinzi anual încât să merite?
2 comentarii. Leave new
vericule, juma de zi daca ma ajutai.
doua ore daca faceam singur.
Dar unde mai era distracţia dacă îl făceai singur?