in All Sports

Comitetul Olimpic Internațional vine cu reguli mai stricte privind asocierea cu JO

De câțiva ani lucrăm în agenție cu un client care are drept ambasadori de brand sportivi care participă constant la Jocurile Olimpice.

Știam de mult timp că n-ai voie să te asociezi cu Jocurile Olimpice fără să fii sponsor oficial, însă odată cu Tokyo 2020 (ediția care s-a desfășurat în 2021 de fapt, din cauza pandemiei) am aflat cât de stricte sunt regulile. Cu toate astea, existau niște portițe prin intermediul cărora puteai să comunici, totuși, ideea că susții un sportiv olimpic.

Anul acesta am primit noile reguli și, din câte se pare, aceste portițe s-au închis. Regulile vin de la corporația care deține brandul pentru care lucrăm, însă îmi imaginez că acest ghid e bazat pe ceea ce stabilește Comitetul Olimpic Internațional.

Dacă până acum îți era interzis să spui ”Olimpiadă” sau ”Jocurile Olimpice”, acum nu mai ai voie să spui nici ”Paris 2024” sau ”Road to Paris”.

Nu mai ai voie să postezi un mesaj de felicitare pe pagina ta de brand pentru atletul pe care îl susții în perioada 18 iulie – 12 august.

Nu mai ai voie să le permiți (sau să le ceri mai bine zis) atleților să posteze mai mult de un mesaj de mulțumire pentru un anumit partener care nu este sponsor la olimpiadă.

Atletul poate să posteze același mesaj pe mai multe platforme, cu condiția ca mesajul să fie postat în același timp pe toate platformele, iar conținutul să fie identic. Iar mesajul în sine nu poate să facă nicio asociere cu Jocurile Olimpice, Comitetul Olimpic Internațional sau Comitetul Olimpic Român (în cazul nostru, dar e valabil pentru orice națiune).

Brandul nu are voie să reposteze conținutul postat de atlet cu mesajul de mulțumire, nu are voie să reposteze nici vreo poză în care apare cu medalia olimpică la gât.

Brandul are voie să posteze felicitări în afara perioadei menționate mai sus, cu condiția să nu apară niciun loc în care se desfășoară Jocurile, nicio medalie, nicio uniformă de olimpiadă, nicio ceremonie. Sunt curios cum se poate face asta. ”Felicitări, Nadia Comăneci, pentru medalia obținută anul acesta la… știți voi. Wink-wink!”.

Înțeleg că e o afacere pe foarte foarte mulți bani, dar aș vrea să văd câte branduri vor mai susține sportivi olimpici în condițiile astea.

3 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu