reguli

IN Casual stuff

Emiliano Sala a fost un jucător de fotbal care a murit recent într-un accident aviatic deasupra Canalului Mânecii. Tocmai se transferase în Premier League, la Cardiff City, de la echipa franceză Nantes. Un articol despre povestea asta tragică pe Tackle.ro.

Sâmbătă, Cardiff City a jucat împotriva celor de la Southampton într-un meci de campionat. Doi dintre suporterii lui Southampton au fost arestaţi după ce au făcut gesturi care imitau un avion pentru a-i provoca pe suporterii lui Cardiff. Ulterior au fost interzişi 3 ani de pe stadioanele din Marea Britanie. Citeşte tot articolul

IN All Sports

Steve Simon, CEO-ul circuitului feminin de tenis (WTA), vorbeşte de ceva timp despre nişte schimbări pe care ar dori să le facă în structura meciurilor. E vorba de lucruri complet noi, precum durate fixe ale unui meci sau alte elemente care sunt deja implementate la dublu, precum super tie-break-ul (acel game care se joacă punct cu punct până la 10).

Problema vine, de fapt, de la televiziuni, nu de la Steve Simon, pentru că omul nu e un super inovator doar de dragul jocului. Însă pe măsură ce sportivii au început să-şi petreacă tot mai multe ore în sala de forţă şi au început să-şi injecteze diverse chestii mai mult sau mai puţin detectabile, corpurile lor au devenit tot mai rezistente la efort, ceea ce a dus la multe meciuri maraton. La băieţi avem frecvent meciuri între 3 şi 5 ore, în timp ce la fete un meci cu adevărat „disputat” şi „bun” începe de pe la 2 ore şi jumătate şi poate ajunge şi la 4 ore. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Liverpool, duminică dimineaţala 7. Oraşul pustiu, cam cum e pe 1 ianuarie în Bucureşti. Şoferul care ne ducea la aeroport pune o frână bruscă într-o zonă în care nu era nici ţipenie de om. Tocmai se pusese galben. „Sorry! This one has a camera!”

De fiecare dată când mergem prin Vest ne mirăm de gradul de civilizaţie al oamenilor de pe-acolo fără să ne dăm seama că sunt fix ca noi. Chiar dacă educaţia e alta, regulile se uită imediat ce a dispărut biciul care te pedepseşte pentru greşeli. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

shutterstock_3653122_small

Să privim împreună acest clip. El explică foarte bine de ce nu poate evolua poporul român. Pentru că poporul român se plânge de traiul de rahat, de politicieni şi de alţi hoţi, de lucrurile care nu se fac. Poporul român şi-ar dori să trăiască la fel ca în Occident, dar atunci când este pus să respecte o regulă elementară de circulaţie nu o face. Ba mai mult, se revoltă atunci când i se cere socoteală.

E cultura lui „să greşim puţin, că nu se pune„, despre care am mai vorbit. Ducem în derizoriu încălcarea regulilor şi ridicăm ştacheta foarte sus când vine vorba de fapte ce trebuie pedeapsite. Şi sunt două expresii în limbajul curent, una mai rea decât cealaltă. „Ce-a făcut, a dat în cap la oameni?” – de parcă ăsta ar fi singurul lucru cu adevărat grav şi sancţionabil, să dai în cap cuiva. Altfel, merge să furi, să treci pe roşu, să înşeli, să minţi, să nu-ţi plăteşti taxele, să arunci gunoaie pe jos, să mergi pe blat cu autobuzul. Astea sunt nişte greşeli mici, că vorba aia, „oameni suntem” şi, la o adică, „ne înţelegem”.

Când nici asta nu e suficient de gravă, apare expresia „a omorât pe cineva?„. Abia atunci are dreptul organul de Poliţie să te ia la întrebări, până atunci eşti liber să trăieşti aşa cum vrei. Nici Oprescu n-a dat în cap la oameni, nici Voiculescu, nici Vântu, şi cu toate astea au luat ani de bulău pentru alte infracţiuni. Ideea e că nu există infracţiuni mari pentru care eşti pedepsit şi infracţiuni mici pentru care ţi se acordă circumstanţe atenuante. Ori respecţi legile, ori nu.

Până când nu vom învăţa să respectăm regulile mici, nu vom putea schimba nimic. Pentru că civilizaţia stă în detaliile mici.

Foto: obey the rules via shutterstock

IN Casual stuff

Am auzit zilele trecute o poveste care m-a pus pe gânduri. Vara trecută, nişte artişti de pe la Conservator s-au nimerit cu tot cu instrumente la o terasă de hipsteri. Pentru că se simţeau bine şi aveau ceva inspiraţie, au scos instrumentele (un violoncel şi o vioară) şi s-au apucat de un jam session la care i-au secondat alţi prieteni la „percuţie”. Chelneriţa  a venit de vreo 3 ori să le atragă atenţia că n-au voie să cânte şi că ar trebui să se oprească. Oamenii se simţeau bine, totul suna cool, terasa era plină de hipsteri.

Tot stau să mă întreb cine a greşit. Pe de-o parte mă gândesc la ceilalţi clienţi care veniseră să-şi savureze un suc în linişte. Pe de altă parte sunt convins că momentul ăla aducea un plus întregii experienţe de la terasa respectivă. În limbaj de programatori, nu era un bug, ci un feature.

Dar în situaţii de-astea ce e mai bine să faci: să-i superi pe artişti şi să ceri respectarea unor reguli, sau să mizezi pe atmosferă şi să rişti ca unii dintre ceilalţi clienţi să plece?

IN Casual stuff

Ştiţi cum e când te duci duminică seara la piaţă şi nu mai sunt ţărani cu legume şi zarzavaturi, iar tu ştiai că aşa o să se întâmple? Şi, deşi îi spui ăluia care te-a trimis că sigur nu mai găseşti nimic, pentru că ai mai fost de 100 de ori duminica la piaţă şi ai experienţă, persoana respectivă te roagă să încerci totuşi.

Cam aşa păţesc eu cu clienţii din când în când. Îmi dau seama ce urmează să se întâmple, îi spun clientului, el mă contrazice, la final îmi spune că a fost un caz special. Nu ştiu cum se face, dar mereu e un caz special, câte o pisică bolnavă, câte un câine care a muşcat tema de acasă, o întârziere neprevăzută. Adunate, dau naştere unor reguli, chiar dacă luate separat sunt doar nişte excepţii.

IN Casual stuff

Pentru că blogosfera românească e tot mai aglomerată, urmează să se introducă nişte reguli drastice în baza cărora tinerii întreprinzători îşi vor putea deschide un blog.

1. Trebuie să ai cel puţin 2 duşmani din blogosferă. Haterelile fine nu se acceptă, e nevoie de un dosar solid de printscreenuri care să dovedească conflicte dure.
2. Obligatoriu trebuie să demonstrezi că ţi-a căşunat pe cineva la întâmplare în fiecare din ultimele 3 luni înainte de depunerea cererii de deschidere a blogului.
3. Cel puţin un eveniment trollat (preferabil unul la care te oftici că nu ai fost invitat).
4. Trolling şi hatereli solide pentru câteva evenimente random.
5. O părere tâmpită în cel puţin o privinţă. Nu contează subiectul.
6. Ai nevoie de printscreenuri doveditoare care să demonstreze că eşti capabil să insişti la nesfârşit pe un subiect.
7. În strânsă legătură cu punctul 6, printscreenuri care să demonstreze că poţi să ignori la nesfârşit nişte discuţii.

Dacă îndepliniţi toate aceste puncte, achitaţi o taxă de timbru de 2 lei şi staţi la cel puţin două cozi (pentru a face rost de subiecte mai mult) sunteţi gata să înregistraţi propriul blog. Ceartă plăcută!

În general se merge pe bază de „nu”.

  • nu împrumut lucruri. nu-ţi dau şi ţie prosopul meu pentru că l-ai uitat, nu-ţi dau un tricou pentru că tu ai avut chef să joci fotbal pe ploaie şi era singurul tău tricou. car mai multe haine pentru mine, nu ca să fiu pe post de închirieri costume
  • nu împrumut bani. exceptând cazurile cu pierdut de portofel. în rest,  cât ţi-ai luat, atât să cheltuieşti.
  • nu fac/accept mici poante de şcoală generală. n-o să fiu amuzat de pastă de dinţi pe nas, pastă de ras pe faţă and shit. n-am pus botu niciodată si când s-a încercat m-am trezit şi am făcut urât. mai bine să regreţi că n-ai făcut decât să regreţi că ţi-am stricat excursia.
  • când mă culc, înseamnă că sunt rupt şi chiar trebuie să dorm. a nu se transforma camera respectivă în loc de bairam.
  • dacă mie nu-mi place mâncarea, te sfătuiesc să nu mănânci. pentru că în deplasări de genul ăsta, standardul meu de selecţie coboară până la limita de comestibil sau nu.

Drum bun! 😀

Meniu