Top of mind în 2020

Dacă 2019 a fost complicat, 2020 a fost prost de-a dreptul.

Am pierdut-o pe mama, care s-a dus după o lungă suferință, de mai bine de 20 de ani.

Ultimele ei luni au fost un chin pentru tot cei apropiați, iar pe lângă asta a trebuit să ne vedem rar, din cauza pandemiei. Încă procesez informația asta. N-am vorbit niciodată în public despre subiectul ăsta, încă îl consider ceva prea personal, poate că o să revin la un moment dat. Oricum, prietenii au fost acolo, încă o dată, în niște momente în care toată familia era devastată.

Din pandemie aș fi ieșit fluierând dacă nu se întâmpla asta. N-am avut probleme nici cu lockdownul, nici cu celelalte lipsuri, m-am adaptat.

Am cunoscut o tipă extraordinară, avem o pisică, 2 case, 2 mașini, o centrală termică și zero cutii automate. Nu poți să le ai pe toate în viață.

Am schimbat mașina, mă rog, am mai luat una cred că ar fi mai corect spus. Sunt foarte mulțumit de alegerea mea, deja am 7500 de km la bord, în 3 luni și jumătate. Urmează un articol pe tema asta.

Pe final de an am bifat și o mutare de nevoie, într-un apartament care nu era chiar gata să ne primească. Așa că a trebuit să o rezolvăm din mers. Ne-a ieșit, iar acum avem încă un acasă, reședința de iarnă, cum îmi place să spun.

Agenția a mers bine, pandemia ne-a dat bătăi de cap pentru că eu plănuiam să fac un pas în spate și să mă concentrez pe un alt proiect. Am început în forță acel proiect, apoi multe dintre planurile noastre au fost puse pe pauză. În schimb, ne-am confruntat cu o creștere enormă a vitezei de lucru. Au fost lunile alea din lockdown în care am muncit aproape non-stop, cu multe proiecte apărute de pe o zi pe alta, toată lumea voia să treacă pe digital în 10 minute eventual. Nu pot să mă plâng, am avut mult de muncă și sunt recunoscător pentru asta, am prieteni care au stat pe tușă, alții care și-au pierdut joburile sau care le-au schimbat de teamă că și le vor pierde în curând.

StarCast.ro trebuia în primul rând să coaguleze comunitatea de podcasteri din România, să îi adune și să le ofere o platformă de promovare. Abia în 2021 sper să reușim asta, poate pe final de an să turăm motoarele exact așa cum îmi imaginam.

Primii Trei Ani a luat o pauză involuntară, n-am simțit că pot livra același content prin Zoom sau Skype. Am așteptat să mă pot vedea în siguranță cu invitații mei, am o listă lungă de nume și mi-e dor să fac asta. M-am bucurat să aud că oamenii așteaptă cu interes noi episoade și apreciază mult poveștile despre începuturi în antreprenoriat.

Blogul a supraviețuit și atât. Mă și mir că m-am ținut de scris cât de cât. Am renunțat la daily blogging, inițial pentru o pauză, apoi n-am mai făcut față. Cifrele sunt tot cam ca în 2019, o mică scădere de care nu prea îmi pasă. Aveam atât de multe chestii mișto de scris, dar n-a mai fost timp și pentru asta.

A fost anul în care am pus umărul la construcția unui business pe care Antonia îl visa de mult timp. Am învățat enorm, inclusiv lucruri pe care le aplic în munca de zi cu zi de la Superior Media. De fapt, întregul produs de ecommerce pe care îl vindem acum este creat pe baza a ceea ce am învățat cu Aceeași Mărie. E foarte mișto să poți fi de ambele părți ale baricadei să vezi clar ambele perspective în același timp. Nevoile pe care le are un antreprenor din zona asta pentru a gestiona business-ul și multe alte detalii pe care nu le vedeam înainte.

Dacă voi mai avea energie, în 2021 vreau să încep și un proiect legat de ecommerce, fie un curs, fie un pachet de consultanță, pentru că am acumulat enorm în anii ăștia, în care mi-au trecut prin mână tot felul de afaceri, de la magazine mici, până la businessuri cu vânzări de peste 1 milion de euro pe an.

Nu-mi fac planuri mari pentru anul viitor, sper doar să fiu sănătos, să prind vaccin repede (mai-iunie, asta e ținta realistă), să mă pot întoarce la o viață cât de cât normală până la final de 2021. Asta înseamnă pentru mine să pot face podcastul, să mă pot vedea cu prietenii la un restaurant, să pot călători.

Restul e bonus. Câți bani fac, cât de repede, cât cresc afacerile sau blogul, contează mai puțin. Mă bucuram de viață și până acum, dar în porții mici, cu program strict, cu gândul mereu la proiectele pe care le aveam de terminat, articolele pe care le aveam de scris etc.

Anul ăsta am zis de multe ori fuck it. Mai puțin pentru proiectele clienților, mai mult pentru tot ce era extra. Layerul de muncă extra, în care intră și blogul ăsta. Am renunțat să mai fac multe chestii pe care ”trebuia” să le fac și am ales să petrec timp cu femeia de lângă mine, să ne cunoaștem, să ne bucurăm de viață, așa cum e ea în acest moment, perfectibilă.