All Sports

În cele două etape pe care le-a petrecut la Steaua, cu demolarea gardurilor, ridicarea restricţiilor la abonamente, lotul de jucători şi suporterii aduşi la stadion, Piţurcă ne-a oferit o mostră de normalitate. A fost varianta lui demo pentru ceea ce s-ar putea întâmpla la un club de fotbal dacă n-ar exista Becali, Borcea, sărmanul Bucşaru sau întemniţatul Penescu.

Piţurcă a făcut totul aşa cum trebuia, conştient că lucrurile nu vor rezista. A fost o mişcare de trupe impresionantă, cea mai bruscă metamorfoză a unui club de fotbal din România. Totul s-a încheiat cu scene desprinse parcă dintr-un teatru absurd, cu garanţii de care nimeni n-ar avea nevoie şi cu patroni care preferă să susţină conferinţe de presă decât să câştige campionate.

E mai amar gustul care ne rămâne acum, după ce am avut parte de o variantă de test. A fost varianta free, iar pentru licenţă Becali ar trebui să plătească 25 de milioane. Acest „the club your club could be like” (ca să parafrazez Old Spice) ne-a dus cu gândul la occident. La performanţe şi civilizaţie. Pentru că şi în occident se câştigă cu noroc şi puţin ajutor de la arbitri, nici în occident echipele nu fac spectacol meci de meci. Dar lumea vine şi se bucură de fotbal.

Garanţia nu este absurdă tocmai pentru că e absurd comportamentul patronului. Într-o lume absurdă ceea ce e absurd devine normal, iar normalitatea devine utopică. Garanţii de milioane de euro devin simple clauze din contracte atunci când trăieşti într-o lume a nebunilor.

În vest nu există garanţii tocmai pentru că Gillette, Hicks, Glazerii şi alţi patroni huliţi de public nu au nevoia patologică de a vorbi presei. Ba chiar sunt oameni discreţi care caută să se ascundă. La fel şi Abramovic, Ahmetov şi alţii ca ei.

Clauza de 25 de milioane e o clauză de normalitate. Nu i-a impus nimeni lui Becali să nu comande la echipa lui, i s-a impus doar să n-o mai facă prin intermediul presei. Şi Piţurcă a plecat de la Steaua tocmai pentru că a mărit miza până la o sumă care să-l doară cu adevărat pe Becali. După cum a declarat chiar el cu lejeritate, 3-4 milioane nu erau o problemă, banii se puteau pierde pentru o zi în prima pagină a ziarelor, atunci când patronul ar fi răbufnit ne mai suportând tăcerea. Dar 25 de milioane sunt bani pe care n-ar fi dispus să-i piardă pe nişte vorbe, deci sumă care contează. Probabil de aici în sus pleacă şi suma pe care ar vinde clubul. Rămâne de văzut până unde urcă suma (reală, nu declarativă) şi cine ar fi dispus să dea banii ăştia.

Sau cel puţin aşa zice Spike.

Nu vreau să plictisesc tipele cu fotbal, aşa că o luăm economic:

94 de milioane de euro a costat transferul lui Cristiano Ronaldo la Real

1.2 milioane de tricouri cu Cristiano Ronaldo s-au vândut în 8 luni numai în Madrid

102 milioane de euro a încasat Realul pe tricourile astea. Excluzând taxele de producţie, rezultă că şi-au recuperat banii pe CR9 numai din Madrid. Restul e profit.

0 euro a costat-o pe Shalke 04 transferul lui Raul.

100.000 de tricouri cu Raul s-au vândut în Germania în ultimele 5 zile.

8.5 milioane de euro are Shalke profit din tricouri.

2 goluri a marcat Raul la meciul amical cu Bayern, dintre care unul cu un lob superb.

4 antrenamente a făcut C. Ronaldo până să se accidenteze la începerea pregătirilor cu Mourinho.

Alte sute de milioane de euro va încasa Real după ce Cristiano Ronaldo va primi numărul 7, pe care îl purta Raul.

Totuşi, legenda lui Real a plecat după 16 ani la echipa botezată Raul Madrid.

Pentru toate celelalte există Mastercard.

Asistent, abjectiv.

Victoria, înainte de toate.

Cum mi-am petrecut sfârşitul meciului?

Toate pânzele sus!

Restul e tăcere.

Pentru că învăţ pentru licenţă n-am timp să scriu foarte mult despre mondial, dar am văzut aseară SUA – Anglia şi nu puteam să trec peste moment. Premier League e cel mai important campionat din lume. Cel mai frumos, cel mai, cel mai. Doar că în Anglia nu prea joacă englezi. Ok, joacă, dar nu cât să alcătuieşti o echipă de fotbal decentă.

Golgheterul Premier League nu e englez. Iar în top 10 sunt 4 englezi, din care 3 sunt la mondiale şi doar 2 au fost aseară pe teren. În rest… Drogba, Torres, Fabregas, Tevez, Adebayor.
Anglia, Italia şi Germania sunt singurele echipe care n-au stranieri. Campionate puternice dar şi Spania e un campionat puternic şi cu toate astea 2 jucători din primul 11 joacă în Anglia (Torres şi Fabregas).

Mai mult, Tim Howard, portarul SUA de ieri, joacă la Everton, care a terminat pe 8. Green joacă la West Ham, care s-au salvat cu greu de la retrogradare. Cealaltă variantă de portar pentru Anglia era David James, 39 de ani, care joacă la ultima clasată – Portsmouth.

Anglia are nevoie de 4 oameni ca să emită pretenţii la un turneu final: un portar, un fundaş central (nici Carragher nici King nu sunt soluţii în locul lui Rio Ferdinand), un mijlocaş stânga şi un atacant.

Ah, da… l-a văzut cineva pe Rooney aseară? Că toată naţiunea se baza pe el…

Mai e puţin până pe 1 iunie, când se încheie licitaţia pentru mingea şi posterul semnate de jucătorii de la Urziceni. Mingea e oferită de Clubul Bărbaţilor (adică iniţiatorii Toma şi Claudia) în scop caritabil. Detalii aici.

Am tot amânat postul ăsta despre Clubul Bărbaţilor pentru că n-am avut prea mult timp şi aş fi vrut să scriu în linişte.

Când m-a sunat Toma prima oară discuţia a fost ceva de genul:

– Salut, facem Clubul Bărbaţilor şi aş vrea să vii să vorbe…
– Nu. Sorry, dar nu vorbesc nimic.
– …şti despre Liverpool puţin.
– Ah… ok. I can do that.

Şi a fost la începutul lui mai Clubul Bărbaţilor, prima ediţie – cea dedicată fotbalului. Ca la orice început, organizatorii erau stresaţi. E aia buna, au venit aia? E totul ok? Şi a fost. Citeşte tot articolul

Săptămâna trecută am avut o mică problemă pe servere. Sau mai bine zis, pe multe din siteurile pe care le c0-păstoresc/administrez/stric/etc. Un trojan care insera nişte reclame s-a instalat cu căţel şi purcel. Motiv pentru care apărea notificare cum că aş prezenta o ameninţare pentru Miruna, mama, şi ceilalţi doi cititori fideli.

Între timp s-au reinstalat toate wordpresurile pământului teme şi alte minuni. Nu ştiu dacă să-i mulţumesc lui Alex pentru că mi-a rezolvat problema, sau să-mi mulţumească el că n-am făcut gură prea mare şi am empatizat cu el. 😛

Urmează posturi despre AdPrint, RoBlogFest şi alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul blogăresc, într-o ordine aleatorie.

Pentru că n-am avut ocazia să urc la RoBlogFest pe şcenă, mulţumesc pe această cale prietenilor care mă susţin în tot ceea ce fac, antrenorului, lui Adrian Ciubotaru pentru că a avut încredere în mine după ce am jucat lamentabil la ultimul FotbalTweetMeet, producătorului meu, impresarului şi dansatorilor mei.