Casual stuff

IN Casual stuff

Cred că una dintre ştirile săptămânii pe care n-ar trebui să o trecem aşa uşor cu vederea e legată de reţinerea şoferului care a provocat accidentul de la Mioriţa. Pentru cei care n-au avut internet în ultimul an, să facem un rezumat: un utilizator Trafictube.ro filmează un accident în zona fântânii Mioriţa. După o grămadă de timp, autorităţile se sesizează, fac cercetări, iar mai apoi îl cheamă la audieri şi îl reţin pe şofer pentru, atenţie!, tentativă de omor calificat.

Ce s-ar fi întâmplat dacă nu exista acea filmare de pe Trafictube? Probabil nimic. E foarte greu să demonstrezi că şoferul X a intrat în tine în mod intenţionat fără un video. Ba cred că şoferul vătămat şi pasagerii din maşina lui nici nu şi-ar fi amintit numărul, în urma şocului e mai greu să-ţi aminteşti detalii de genul ăsta.

Aşa că premiera asta ar trebui să ne dea de gândit şi să ne convingă să ne montăm camere pe maşini. Eu trebuie să recunosc că n-o montez decât la drum lung, prin oraş mi se pare că sunt distanţele prea mici şi ar reprezenta o grijă în plus. Dar din câte se vede devine o necesitate.

IN Casual stuff

2014Media_recap_microfonuldeschis

Poza e de anul trecut. IolaRadio3net. Facem încă una diseară, de la 21:00.  Tot la Microfonul deschis: Web 2.0. Discutăm live pe Radio3Net despre ce-a fost în 2015 şi ce aşteptări avem de la 2016.

Ca să fiţi în temă, puteţi descărca 2015 Media Recap între timp.

IN Casual stuff

Cea mai naşpa chestie de la inventarea telefoanelor cu camere şmechere e legată de fotografiile de grup. Pentru că oricâţi megapixeli ar avea fotograful, oricâte opţiuni de sharing pe reţele mobile, MMSuri sau transmisii NFC ai avea, tot se găsesc 2-3 oameni care vor musai să aibă şi ei poza făcută cu telefonul lor. „Hai, fă şi cu ăsta, te rog mult, că vreau să o am şi eu”. De parcă n-am fi în acelaşi grup de prieteni ca să facem schimb de poze.

Iar cel mai amuzant e când sunt 2-3 fotografi, fiecare cu telefonul lui, încercând să facă poză în acelaşi timp. Rezultă pozele alea de la petreceri în care toată lumea se uită în altă direcţie. Pentru că nimeni nu ştie să organizeze subiecţii: acum vă uitaţi la mine, apoi vă uitaţi la Georgel, apoi la Marcel.

IN Casual stuff

De câteva săptămâni urmăresc vlogurile lui Mariciu şi Ariel mai ceva ca pe sezonul 4 din Lost (îl mai ţineţi minte? mmm… Evangeline Lilly!).

Recunosc că m-au prins bine de tot, aşa de tare încât mă uit la ceas după ora prânzului în aşteptarea unui episod nou.

Problema e că oamenii ăştia nu cred că vor putea s-o ducă în ritmul actual la nesfârşit. Pentru a putea scoate 5-7 minute de film trebuie să se filmeze o zi întreagă, apoi să ia brutul, să-l urmărească parţial, să extragă bucăţile interesante, să monteze, să randeze, să urce pe Youtube şi Facebook. Totul rapid, înainte să vină ziua nouă, că mai sunt alte chestii de filmat.

Dacă rup ritmul pierd din public, dacă îl păstrează renunţă la o grămadă de alte chestii. Bani n-au cum să facă în punctul ăsta, deci e muncă patriotică. Şi fix în punctul ăsta ne-am împotmolit şi cu Carbusters, unde doar domnul Baciu făcea munca grea. Eu am fost la workshop de video, am învăţat cum se face, dar pur şi simplu mi se pare că durează extrem de mult. Iar să faci chestia asta zilnic e cri-mi-nal.

În altă ordine de idei, e posibil să trag un episod pilot cu Sunday’s Media Recap pe video, momentan sunt la faza de scris scenariu: Cum vă sună?

IN Casual stuff

La începutul anilor ’90 serialul ăsta a rupt pentru că arăta extratereştri şi vorbea despre adevăr într-o lume în care toată informaţia venea din ziare şi de la TV. Erau o mulţime de teorii ale conspiraţiei care circulau prin reviste şi ziare fără ca oamenii să aibă mijloacele de a verifica acele informaţii.

Astfel că serialul ăsta vedea şi planta nişte seminţe de îndoială în creierul oamenilor. Dar dacă e pe bune? Doar nu s-a inventat totul… Trebuie să fie un sâmbure de adevăr.

Acum m-am uitat aproape ca la un desen animat la primele episoade. Fără să dau spoilere, la un moment dat e ucis un extraterestru şi primul meu gând a fost: amice, suntem în 2016, am văzut The Red Wedding, hai să scurtăm episodul ăsta!

Mă uit pentru că ştiu că sunt doar 6 episoade, dar dacă au de gând să mai facă un sezon full m-au pierdut. Şi cred că publicul american e în asentimentul meu: după ce au rupt ratingurile pentru primul episod (16 milioane de telespectatori), s-au întors la mediocritatea sezoanelor 7-8-9 (cu vreo 8-9 milioane de telespectatori). Şi nu că n-ar fi bine scris, doar că nu mai suntem noi naivii ăia de acum 10-15 ani.

IN Casual stuff

Cetin se întreba acum ceva timp dacă mai există bloguri sau dacă mai scrie cineva în blogosfera românească. Da, mai sunt destui, doar că alţii decât cei cu care eram obişnuiţi acum 5-6 ani. Sunt o grămadă de oameni care s-au retras din treaba asta şi cred că vom ajunge cu toţii în acel punct la un moment dat. Sunt convins că nu vom face blogging toată viaţa, că va exista un moment în care vom găsi ceva mai bun de făcut sau ne vom schimba filosofia e viaţă, orice ar însemna asta. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

hanul_manuc

Cred că eram prin clasa a 10-a când am fost prima dată la Hanul lui Manuc. Eram cu gaşca şi ni s-a părut amuzant să sărbătorim aşa finalul anului şcolar. Terasa arăta ca în filmele cu Mărgelatu’, în sensul că toată mobila părea de pe vremea aia. La fel şi tacâmurile. Ţin minte că era o domnişoară cu noi şi ea a avut proasta inspiraţie să-şi comande o salată. Să spunem doar că a fost o salată de tristă amintire. De-atunci cred că Hanul s-a „relansat” de vreo 3 ori. De fiecare dată a fost mai bine, dar tot departe de potenţialul acelui loc. Am citit sporadic poveşti nasoale cu chelneri indolenţi, mâncare proastă şi clienţi nemulţumiţi. Evitam locul, deşi îmi place foarte mult curtea aia.

Însă la mijlocul anului trecut patronii de la City Grill au primit în administrare Hanul. Şi lucrurile au început să se schimbe uşor-uşor. Am văzut multe poze pe Instagram de la faţa locului, am mai citit diferite comentarii pozitive, iar comunicarea online şi offline e foarte ok. Mi-am propus să ajung în curând pe acolo ca să verific cum stă treaba, dar deja am fost convins să revin, deci toată munca asta şi-a făcut efectul. Sper ca Hanul lui Manuc să devină un loc de referinţă pentru Bucureşti, în care să vină mereu străini şi localnici deopotrivă. Cam cum e Carul cu Bere.

IN Casual stuff

parcare_blocaj

Să zicem că vii obosit de la muncă şi constaţi cu stupoare că ţi-a ocupat cineva locul de parcare. După ce te asiguri că samariteanul n-a lăsat un număr de telefon în geam, ce faci? Dacă spaţiul îţi permite asta, ai zice că îl blochezi pe cetăţean. Greşit! Chestia asta poate să se întoarcă împotriva ta mai repede decât ciocanul lui Thor. Mai exact, dacă faci precum boul din imagine, adică blochezi omul care ţi-a ocupat locul de parcare, s-ar putea întâmpla două lucruri: Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Atunci când Alex Filip şi Dragoş Asaftei au lansat proiectul Travelers of Bucharest, am fost puţin mirat de asociere. Ştiam că nu sunt în aceleaşi cercuri de prieteni, nu au aceleaşi interese, iar programul fiecăruia era oricum suficient de aglomerat. La vremea aia m-am gândit că singurul lucru pe care îl au în comun băieţii ăştia e bunul simţ. Acum aş mai adăuga şi puterea de muncă pe lista asemănărilor, ştiu că amândoi sunt extrem de serioşi în ceea ce fac.

Timpul a trecut, iar din întâmplarea acelui proiect foto s-a născut o aplicaţie de mobil. Care se numeşte Bucharest City App şi care tocmai s-a lansat atât pentru iOs cât şi pentru Android. Conţine o mulţime de recomandări de going out şi e bună atât pentru români cât şi pentru străinii care ne vizitează oraşul. Sper doar să găsească rapid finanţare şi nişte metode de monetizare, ştiu cât de greu e să actualizezi conţinutul pentru aşa ceva. E nevoie de o echipă dedicată care să muncească mult. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

shutterstock_302410733-[Converted]

Zilele astea am tras Hoimobilul pe dreapta. Sunt nămeţi mari, iar la mine pe stradă e greu cu parcarea şi vara, ce să mai vorbim de iarnă, când mai sunt şi grămezi de zăpadă îngheţată pe trotuare. Plus că se parchează greu prin tot oraşul, aşa că am ales variante alternative.

Ocazie cu care mi-am adus aminte de ce detest să merg cu taxiul. Nu, nu e vorba de modul în care conduc şoferii de taxi, în niciun caz nu e vorba de bani (aud des placa cu „ce, n-ai 15 lei să dai pe taxi de ai venit cu maşina?”), şi nici de faptul că multe din maşinile alea sunt obosite şi murdare. Nu, e mult mai simplu: Citeşte tot articolul

Meniu