Într-un articol scris ieri pe blogul lui, Cătălin Tolontan mai erodează puţin imaginea bloggerilor, cu nişte afirmaţii deloc subtile plantate într-un articol cât se poate de real. Subiectul principal e legat de urmărirea împotriva lui Ludovic Orban şi modul în care acesta a cerut 50.000 de euro pe care urma să-i dea unor televiziuni. Este citat referatul DNAului, iar apoi se plantează pe nesimţite o informaţie cu bold:
Și nu e vorba doar de politicieni ci, tot mai des, și de companii. Care plătesc bunăvoință pe TV și pe Internet. Pe asta nu o mai scrie DNA și o să-i trebuiască ani pînă o să o definească drept ceea ce e: o infracțiune!
Există multinaționale în România care au pe nota de plată bloggeri care scriu ”de bine” despre produsele sau acțiunile lor.
Dovezi? Exemple concrete? Niciunul.
Şi articolul continuă cu cazul „Gala Bute”, cu declaraţii ale Elenei Udrea şi alte episoade jurnalistice. Despre bloggeri doar atât, o frază cu bold. Nici nu e nevoie de mai mult, obiectivul pare să fi fost îndeplinit.
Din păcate, nu e primul articol de pe Tolo.ro în care sunt făcute astfel de acuze fără fundament. Tonul e mereu acelaşi, de „fapt bine cunoscut”, ca şi cum ar fi un adevăr general valabil, de nedisputat. Însă, în lipsa unor exemple concrete, tot ce ştim e că există bloggeri care au relaţii comerciale cu anumite branduri, în general pe perioade determinate. De aici până la existenţa unei forme de şantaj pe care o sugerează Tolontan în articol e cale extrem de lungă.
Din păcate, nu înţeleg care e miza, mai ales că Tolo.ro e constant prezentat drept „blog”. Ceea ce îl face şi pe el măcar puţin blogger.
