Mai întâi au fost croissantele alea cu ambalaj albastru şi cele învelite în ciocolată. Dacă aţi copilărit în anii ’90 sigur la ştiţi. Încă se mai găsesc prin buticurile de cartier. Apoi au apărut croissantele 7Days. Erau super pufoase, cu cremă dulce, dar mult mai mici în comparaţie cu ambalajul. Şi cu prea puţină cremă. Chestia asta mă scotea din minţi când eram copil. De ce era aşa puţină cremă comparativ cu croissantele alea mai nasoale? O vreme m-am dat pe Chipicao, că aveau surprize mişto, apoi m-am lăsat de croissante şi m-am întors la ele abia când a apărut 7Days Max. Citeşte tot articolul
Casual stuff
Economii?
Citeam zilele trecute articolul ăsta despre piaţa imobiliară şi mă gândeam la asemănările dintre 2008 şi 2016. Ştiu că pe vremea aia piaţa serviciilor se mişca bine, lumea consuma, oamenii deschideau afaceri noi, făceau investiţii. Şi simţeam asta din numărul de clienţi pe care îi aveam, era pace şi prietenie peste tot. Iar sentimentul ăsta în loc să mă liniştească mă face să mă gândesc la economii, că ţin minte cum a lovit criza în 2008.
Poate n-o fi nasol anul viitor, dar cu un posibil guvern PSD nu prea am motive să fiu optimist. Când îşi vor da seama băieţii că trebuie să facă rost de bani de undeva, ghiciţi cine vor fi primii care vor deschide portofelul. Nu, nu vor tăia salarii, că nu se face să iei bani de la populaţia bugetară, ci vor creşte taxele pentru mediul de afaceri. Mai un TVA, mai un impozit bine ţintit pe IMMuri şi se adună milioanele la buget. Aşa că sfatul meu e să vă apucaţi de economii. Că robinetul cu bani de la clienţi se închide de 10 ori mai repede decât se deschide.
Doi bloggeri intră în Ambasada SUA
Ar putea fi începutul unui banc, dar nu e 🙂
Vineri seară am participat la petrecerea dată de Ambasada SUA cu ocazia celebrării a 240 de ani de la declaraţia de independenţă. Citisem la Radu cum a fost anul trecut, ştiam că Ambasada SUA e foarte conectată la social media din RO, dar nu mă aşteptam să primesc invitaţie. Aşa că mi-a picat puţin faţa când a venit mailul, pe urmă am verificat de vreo 2 ori dacă am impozitele plătite la zi, mi-am făcut analizele şi am dat la curăţat hainele de duminică, doar nu te cheamă în fiecare zi un ambasador la o petrecere. Sigur, pe mine şi încă vreo 5000 de oameni, dar imaginaţi-vă ce bucurie a fost pe mama când au dat live la ProTV şi au zis că participă elitele României. Citeşte tot articolul
Cum e zona de distracţii din parcul Tei

În weekend am fost să testez roata mare din Parcul Tei şi m-am plimbat pe la celelalte atracţii din zona de agrement. Preţurile şi programul sunt disponibile aici.
Cum e în Roata Mare
Principala atracţie a parcului este roata cea mare, iar singura dilemă era priveliştea pe care o oferă. Aşa cum mă aşteptam, nu e nimic spectaculos. Pentru 20 de lei puteţi sta vreo 15 minute într-o cabină curată, răcoroasă (are aer condiţionat ce poate fi reglat manual) şi stabilă. Uşile se deschid dintr-un buton din exterior, astfel încât nu e niciun risc pentru copii. Astea sunt părţile bune. Citeşte tot articolul
Cât de importantă e perioada?
Haos la BAC, ca de obicei. Câţiva tolomaci au picat pe lângă subiect, au scris ce-au ştiut şi ei (adică Moromeţii, „că ăla sigur pică”), iar acum au pus de-o petiţie să se plângă.
Sigur, Moromeţii nu e roman interbelic, dar eu vreau să ştiu altceva. De ce e aşa importantă perioada în care s-a scris un roman pentru un adolescent de 18 ani care termină liceul? Poate el să înţeleagă influenţele pe care le-a avut un autor asupra altuia? Poate el să observe momentul în care romanul românesc a trecut de la o preocupare puternic agrară la numeroase teme urbane? Înţelege puştanul proaspăt major care era contextul politic în care s-a scris „Cel mai iubit dintre pământeni”? Citeşte tot articolul
Roata din parcul Lacul Tei – Preţuri şi orar
UPDATE: Am scris aici cum se vede din roată.
Săptămâna trecută s-a inaugurat roata din parcul Lacul Tei, cea pe care o vedeţi în poza de mai sus. E un fel de London Eye dâmboviţean, care oferă o privelişte frumoasă spre… habar n-am ce. Cert e că roata face parte din zona de agrement Plumbuita – Tei, într-o încercare de a atrage cât mai mulţi bucureşteni în parcurile astea două.
Am trecut azi pe acolo pentru că am avut treabă prin zonă şi dacă tot erau 40 de grade afară şi nici ţipenie de om, am putut să mă desfăşor în voie, am stat la poveşti cu angajaţii de acolo şi am aflat una-alta. Citeşte tot articolul
Un clip scurt care arată de ce a costat peste 10 milioane de dolari episodul 9 din Game of Thrones.
Foarte mult CGI, că producătorii n-aveau la dispoziţie armata ca să poată detaşa mii de soldaţi cum s-a întâmplat la Dacii şi Columna. Plus că nu prea puteai să faci nişte cai să se izbească unul de celălalt.
Antreprenorii şi începuturile
Prin natura jobului mă întâlnesc foarte des cu antreprenori. Şi de cele mai multe ori e vorba de antreprenori la început de drum, că ei sunt cei care au nevoie de comunicare sau un site pentru afacerea lor. Şi una dintre greşelile pe care le fac cei mai mulţi ţine de planificare şi dozarea efortului.
Vorbeam recent cu cineva care mi-a povestit de nişte prieteni comuni ce tocmai şi-au închis business-ul lansat la începutul anului. Câteva luni au tras tare să amenajeze spaţiul, să găsească nume, să facă branding, site, stocuri, au făcut totul ca la carte. Şi după atâta muncă şi o căruţă de bani investiţi au deschis afacerea obosiţi atât fizic, cât şi psihic, ba chiar şi cu buzunarele aproape goale. Nu erau total nepricepuţi, nu aveau un produs prost, însă n-au mai avut energia să continue după primele 6 luni în care treaba a mers prost. Citeşte tot articolul
Compostoare şi controlori
În imaginea de mai sus e o agendă din 1982 pe care sunt notate modelele de compostoare dintr-un autobuz bucureştean. Erau vreo 40 în total, câte una pentru fiecare autobuz de pe linia aia (dacă nu mă înşel).
2 ani a circulat posesorul agendei cu acest sistem ingenios. Pentru că tânăr fără bani şi cu dorinţă de mers la filme.
Au trecut 34 de ani de atunci şi în loc să găsim soluţii ca lumea să achite la şofer (gen, să se urce doar prin faţă) tanti primar vrea să fie totul gratuit. Un fel de „decât să-i facem pe cetăţeni să plătească pentru un serviciu, mai bine îl declarăm gratuit”.
1000 de angajaţi lucrează la ghişeele RATB şi în echipele de controlori. Sigur, nu-şi vor pierde joburile, vor fi mutaţi să frece menta pe banii noştri în alte departamente, că e nasol să dai oameni afară.
Şi în caz că nu v-aţi enervat pe ziua de azi, RATB plăteşte TVA pentru toţi pensionarii din Bucureşti, că nu ştie exact câţi merg cu autobuzul. 126 de milioane de lei pe 3 ani. De aici.
Nu toată lumea vrea să te tragă în piept
Povestea asta mi-a adus aminte de o problemă pe care o urmăresc de ceva timp. Anii ’90 au avut un impact extrem de puternic asupra încrederii pe care o au consumatorii faţă de antreprenorul român. Pe vremea aia cam 8 afaceri din 10 încercau să tragă în piept pe cineva. Fie că era vorba de Statul român sau de consumator, cineva era păcălit astfel încât afaceristul să prospere. De-aia era şi folosit mult termenul de „bişniţar” (care de fapt îşi are etimologia de la termenul foarte corect „business”).
Din păcate, au trecut 16 ani de la finalul anilor ’90, au apărut o grămadă de afacerişti oneşti, însă consumatorul român tot se simte tras în piept. Citeşte tot articolul
Dă-mi un ecler!
Cumpără de pe eMAG cu acest link
Ce mai zice lumea.
- hoinaru la Să-l plimbe cineva pe Ciprian Ciucu și prin sud
- zgriptorul la Să-l plimbe cineva pe Ciprian Ciucu și prin sud
- GuestStar la Periuța Philips Sonicare mă anunță când să schimb capetele
- Seba la Să-l plimbe cineva pe Ciprian Ciucu și prin sud
- Razvan la Să-l plimbe cineva pe Ciprian Ciucu și prin sud
- hoinaru la O poveste cu ulei de măsline din Lefkada
- Robbie Folwer la Idei despre Liverpool la început de sezon 2026-2027
- un muc la O poveste cu ulei de măsline din Lefkada




















