Casual stuff

Mi-a trimis Alex o poză cu o casă care zice că mi s-ar potrivi. Nu-i aşa că e bestială? 😀 Oare câte cărţi încap?

PS: Mai ştiţi melodia?

Mâine dimineaţă plecăm într-o nouă aventură, tot un fel de Redescoperire a României. O să ne întâlnim cu o grămadă de lume mişto, o să refacem o parte de gaşcă #dinromânia 1 şi 2 şi o să vizităm un oraş care mi-e atât de drag.

#PrinSibiulMeu se va desfăşura la inţiativa lui Brylu şi cu sprijinul mai multor oameni pe care îi vedeţi mai jos. Eu mă bucur că am ocazia să mai dau o fugă până acolo. Urmează Alba-Iulia, acolo mă duc să asediez cetatea. Maka, Jorjh, sunteţi pregătiţi? 😀

Evident, un om normal ar pune o poză cu piaţa mare din Sibiu. Sau cu piaţa mică. Sau cu turnul. Sau din turn. Dar eu am pus o poză din Muzeul Farmaciei, pe care l-am vizitat acum vreo 2 ani 🙂

#prinSibiulmeu este un proiect organizat de Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu şi cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultura a Municipiului Sibiu. Alaturi de aceste institutii, parteneri mai sunt Hotelul Levoslav, Printcenter şi Autonom.

PS: Da, vine şi Auraş 🙁

Pe lângă prezentări, IE Summer Camp 2011 a însemnat şi distracţie, networking şi poveşti despre interneţi. Din motive de oboseală cronică şi muncă, n-am reuşit să beau berea cu DeCe? dar nu-mi fac griji, s-au ocupat Nihasa şi NwRadu de întâmpinare şi trataţii.

Iar joi am plecat într-un offroad cu 7 maşini venite de la Bucureşti special ca să plimbe bloggerii. Am nimerit în Mitsubishiul din imagine alături de Denisuca şi DeCe?. Cu complicitatea jurnalistului DeCe?, am început să aflăm tot felul de lucruri de la şoferul nostru, Peştele. Drumul ne-a dus până la Lăcăuţi, la staţia meteorologică aflată la 1776 de metri, însă vreme de 4 ore am aflat o grămadă de lucruri interesante. Citeşte tot articolul

Am participat în urmă cu ceva timp la o acţiune UNICEF într-o comunitate de la graniţa cu Bulgaria. Am scris atunci despre modul în care aleg să ajute cei de la Unicef, o viziune pe termen lung menită să salveze viitorul copiilor şi, implicit, al nostru.

Săptămâna trecută Unicef România a lansat o nouă campanie de strângere de fonduri, de data aceasta cu obiective la nivel global: ajutorarea copiilor din Africa bolnavi de malarie. Sigur, un alt subiect care nu ne place, aşa cum nu ne plăcea nici să ştim de sărăcia în care se zbat o mulţime de români. Dar rezolvarea este atât de simplă…

În Africa malaria ucide câte un copil la fiecare 30 de secunde. Probabil ştiţi, malaria e provocată de înţepătura unui ţânţar. O plasă tratată cu substanţe chimice costă 7,5 dolari. Spitalele sunt puţine, ambulanţe aproape deloc, iar întregul sistem contribuie la situaţia dezastruoasă.

Încă o dată, Unicef vine cu o soluţie de prevenire, mult mai eficientă şi mai ieftină. Puteţi dona 22, 10 sau 32 de lei ( sume care reprezintă o plasă de ţânţari, un tratament sau o plasă, un tratament şi un test de malarie). Sunt nişte sume mici, care pot face diferenţa.

Şi ca să vă simţiti mai aproape de subiect, vă recomand un film excepţional al lui Radu Mihăileanu – Va, vis et deviens, tot despre copiii din Africa.

Multe amănunte găsiţi pe pagina de Facebook, o echipă a Unicef România fiind în Angola pentru a transmite informaţii şi fotografii de la faţa locului. Ceva detalii sunt şi pe siteul SustineUnicef.ro. Donează acum.

Vineri şi sâmbătă am ajuns la Bestfest, în amintirea vremurilor în care participam constant la concerte. Ştiam că o să fie mişto atmosfera de festival încă de când s-a anunţat locul de desfăşurare, dar nu prea m-au entuziasmat trupele. Cam slăbuţ, practic doar Mika era un nume „mare”, restul erau artişti pe diferite nişe. Nu săriţi, Pendulum şi Skunk Anansie nu sunt trupe mari.

Lăsând la o parte distanţa enormă pe care o aveam de parcurs până în Tunari (22 de km pe cel mai scurt traseu din faţa blocului meu), au mai fost ceva hibe. Line-upul s-a dovedit a fi slab chiar şi la nivel de trupe româneşti. OCS, Şuie, Sarmalele Reci şi Coma. În rest copii.

Bâlciul. Era un contrast atât de puternic între ce se întâmpla în spaţiul de festival şi ce era în zona amenajată pentru tiribombele alea, încât părea să fie din alt film. În rest ştiţi, fete frumoase, băieţi frumoşi, mici, pepeni, struguri, gagicuţe frumoase.

Localnicii. Primăria din Tunari a aranjat un deal frumos cu Emagic astfel încât minoritatea naţională a intrat doar cu buletinul, cum se făceau creditele la Altex pe vremuri. Mai ştiţi de Altex? Zău că vreau binele localnicilor din Tunari, vreau să se culturalizeze şi ei, dar sunt convins că Lamb, Coma şi House of Pain nu sunt pe lista lor de preferinţe muzicale.

Lumina. Care era ca în „La Steaua” lui Eminescu – azi o vedem şi nu e. Am înţeles că parcarea era un câmp, mi-ar fi plăcut să avem nişte numere, măcar nişte puncte de reper pentru rândurile alea, dar nu insist. Măcar să fi avut lumină. Ştiu, curentul e scump, dar parcă e mai greu să mergi prin toate gropile dacă nu vezi chiar nimic.

Per total atmosfera a fost foarte mişto şi cu câteva trupe mai bune chiar ar fi fost o experienţă interesantă. Pentru anul viitor propun să păstrăm locul, să scăpăm de intrarea cu buletinul, să lăsăm în afară bâlciul şi să aducem şi muzică la acest festival. Dacă se poate 😀 Că mi-a părut tare rău că n-am avut ce face sâmbătă seara în afară de Mika.

Şi în încheiere vă mai las cu un exemplu de la Peninsula 2009: pe scena mare era NIN, un recital EX-TRA-OR-DI-NAR. Foarte multă lume. Pe o altă scenă cânta Parov Stelar. Concomitent. Era şi acolo plin. Ce-i drept, scena de la Parov era mai mică, dar câteva mii de oameni tot erau.