Casual stuff

IN Casual stuff

Îi povesteam Antoniei despre Robingo şi, inevitabil, am ajuns pe Youtube, ca să vadă şi ea cum s-a lansat Horia Brenciu în televiziune şi care este faza cu „mut mascota în partea dreaptă şi îl blochez pe Gigel pentru următoarea întrebare”.

Din click în click am ajuns la o înregistrare din 1997, pe care am embeduit-o mai jos. Iniţial am zis că ne uităm la câteva faze, până la urmă am văzut 3 sferturi din emisiune, fascinaţi de ce vedeam.

Nu mai zic de chestii la prima mână, precum decorul sau hainele pe care le aveau toţi pe ei, nici de „grafica” existentă şi sistemul cu mai multe televizoare puse unul peste altul. Probabil că erau oricum conectate printr-un sistem super complex, ceva ce acum se poate face dintr-un telefon. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Mare grijă dacă zburaţi în perioada asta, s-au schimbat puţin lucrurile şi noţiunea de check-in online a cam dispărut. 

Era să luăm ţeapă săptămâna trecută pe zborul spre Germania, pentru că sunt alte proceduri din cauza COVID-19 şi e nevoie de nişte verificări suplimentare, deci timp pierdut aiurea.

Momentan sunt doar câteva companii/ţări care permit check-in online „clasic”, le găsiţi aici. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Mi-am trăit o bună parte din adolescenţă cu vorba asta din titlu, pe care o auzeam de la ai mei de fiecare dată când venea vorba despre diferite obiecte din casă.

Frigider maro? „Nu se găseau pe vremea aia”.
Bibliotecă cu imperfecţiuni? „Nu se găseau pe vremea aia”.
Masă cu picioare mai subţiri şi pene proptite? „Nu se găseau pe vremea aia”.

Şi nu era nimic neadevărat în asta, cele mai multe obiecte din casa alor mei au fost luate cu relaţii, cu şpăgi, sau cu ambele. Şi cu toate astea am prins lucruri… perfectibile. Povestea cu masa din bucătărie este antologică, şi acum mă întreb cum ar fi trebuit să arate masa de fapt şi la cine au ajuns picioarele alea mai groase.

Nu despre asta e vorba, că timpurile alea au apus. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Farul Constanţa şi Viitorul Constanţa au fuzionat după ce negocierile dintre Marica şi Hagi s-au finalizat cu succes. Ideea din spate este ca judeţul Constanţa (şi toată Dobrogea, de fapt) să aibă o singură echipă pe care să o susţină mai mulţi investitori + autorităţile locale.

Ce n-am înţeles este de ce se renunţă la brandul Viitorul, care începuse să se contureze foarte interesant. Ştiu că Farul e o echipă cu tradiţie, dar realist vorbind este o tradiţie desfăşurată în mediocritate. Viitorul are un campionat, o cupă şi o SuperCupă a României, în timp ce Farul n-are niciun trofeu în 100 de ani de existenţă. Au pierdut o finală a Cupei şi au mai mers prin Intertoto din câte îmi amintesc. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Nu cred că există o situaţie care explică mai bine România decât aşteptatul în stradă după autobuz. 

Poza asta e făcută undeva pe Şoseaua Pantelimon zilele trecute şi oamenii ocupaseră pur şi simplu prima bandă privind după autobuz. Nu-i ajuta cu absolut nimic chestia asta, ba chiar îi punea într-un pericol mare (trage cineva aiurea de volan, i se face rău unui şofer, sunt tot felul de lucruri care pot merge prost). Şi cu toate astea oamenii erau acolo, neclintiţi.

Probabil că un sociolog ne-ar putea explica cum chestia asta are legătură cu starea de incertitudine în care am trăit ani la rând. Sau cu serviciile proaste de transport în comun, cu care ne-am obişnuit. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

M-am amuzat maxim la ce a găsit Vali aici, cu influenceriţa care se plânge de reachul organic de pe Instagram. Aveţi aici întregul scâncet.

Cel mai mult mi-a plăcut asta:

So f**k IG, pentru că, la un moment dat, o să mi se ia. Și la fel ca mie, o să li se ia multora.

Deja nu mai suntem în zona de „Instagram este gratuit, ai făcut o grămadă de bani prin intermediul platformei, taci din gură” suntem la punctul în care râdem cu gura până la urechi de copiii ăştia care bat din picior şi ameninţă. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

H&M a anunţat recent că intră cu brandul de haine şi accesorii second-hand Sellpy pe mai multe pieţe din Europa, printre care şi România. Sellpy e o platformă online ce va fi prezentă pe 24 de pieţe europene odată cu extinderea asta şi e deţinută în proporţie de 70% de H&M. 

Înţeleg că e un business bun aici, dar nu-mi dau seama de ce ar vrea un client de fast fashion să ia haine second hand. Adică în capul meu cele două lucruri se exclud din mai multe puncte de vedere. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Horia Colibăşanu e unul dintre cei mai curajoşi dentişti din România. Nu pentru că ar face operaţii riscante, ci pentru că e şi alpinist în timpul liber.

Şi-a dus pasiunea asta la un nivel atât de ridicat, încât nu numai că a cucerit cam toate vârfurile importante din lume, dar de ceva timp a trecut la nivelul următor. Adică deschide rute noi pe diferite vârfuri.

Eu am avut ocazia să-l cunosc la Ideo Ideis, în urmă cu câţiva ani, pe un drum Alexandria – Bucureşti şi a fost o conversaţie foarte plăcută, am descoperit un super om.
Citeşte tot articolul

Meniu