Probabil că aţi văzut deja spotul Bemol. Dacă nu l-aţi văzut, puteţi da Play acum, nu e timpul pierdut.
Istoric vorbind, fraţii de peste Prut ne-au dat mereu surse de inspiraţie, totul culminând cu celebra reclamă la internet. Eşti fan internet?
Dar să revenim la Bemol. Spotul de mai sus este dovada clară a intervenţiilor unui brand manager hotărât, care ştie să pună piciorul în prag.
Iniţial, reclama arăta cam aşa: Citeşte tot articolul
Există jucători care fac reclamă la branduri de haine. Gucci, Armani, H&M. Alţii la branduri de ceasuri. Mulţi promovează maşini, băuturi răcoritoare şi tot felul de alte produse mai mult sau mai puţin de lux.
Şi mai există Simon Mignolet, portarul lui Liverpool, care face reclamă la pere. Fucking pere. Pentru că, nu-i aşa, perele care cad din copac trebuie salvate de cineva, nu? Iar vizualul este demenţial, cu jucătorul plonjând după o pară. Oare a respins-o în corner?
Am văzut varianta print a acestei reclame prin revistele Tarom, doar că nu erau acele bule cu comentarii. Arăta bine poza, cu avionul, cu cetăţeanul care îşi cară trollerul, business.
Şi îmi apare ieri în faţă poza asta. Refuz să cred că cineva de la o agenţie a făcut acest vizual. Eu cred că e de fapt un trolling al cuiva. Sau, mai bine zis, un trolering 😀
Coca Cola a plătit un om să râdă zgomotos într-un metrou din Belgia. Fraieri, Piticu ar fi făcut asta gratis. El, şi mai e o fată care râde tare la filme în rarele ocazii în care mai ajung pe la avanpremiere. Cred că a preluat ştafeta de la Dorombach. Trebuie să râdă cineva tare şi în blogosfera noastră, nu?
Din păcate, tot ce se spune despre unguri e adevărat. M-am dus ieri la un magazin și am zis: ”Bună ziua, aș dori o pâine”. Nu mi s-a dat!!! Am scos bani și i-am arătat, nicio reacție!
E inadmisibil să nu știe limba română vânzătorii din Budapesta! După câte a făcut Iancu de Hunedoara pentru ei?!?
Ca să nu mai spun că un cârciumar ungur nici n-a vrut să-mi primească banii! Absolut revoltător. Nu mi s-a întâmplat niciodată în România. Aveam pe notă niște mii de forinți și încă vreo 120. Cum n-aveam mărunt, am dat o bancnotă de 10.000. Omul m-a intrebat de mărunt, mi-a luat vreo 60 de forinți și mi-a dat restul, deși am insistat să-mi dea mărunt, ca să pot lăsa și un bacșiș. Și el a zâmbit și a zis că iț ochei. Păi cum să nu vrea să-ți ia banii? Ba mai mult, să te lase să plătești mai puțin cu vreun leu? Vă zic, niște sălbatici, într-o țară civilizată nu s-ar fi întâmplat niciodată asta.
Acum mă duc să-i caut pe ceilalți bloggeri, că sigur e ceva tweet meet la câtă lume cunoscută se plimbă prin Budapesta zilele astea.
Ştiu că o să pară ireal, dar e o poveste cât se poate de adevărată.
Ora 24:00 într-un orăşel din sudul ţării. Nişte tineri intră într-un restaurant şi cer meniuri. O domnişoară comandă paste, un tip comandă pepene. Ospătăriţa anunţă că pastele vor veni cu ceva întârziere, probabil 40 de minute. 0:30, ajunge pepenele. 2 felii tăiate în bucăţi şi curăţate de coajă. Se face ora 1:00, domnişoara întreabă de paste.
– Vin în 5 minute!
La 1:15 întreabă din nou:
– Pastele?
Uşor încurcată, ospătăriţa explică:
– Ştiţi… s-a creat o confuzie la bucătărie, nu vi s-a luat comanda de la început…
– Ok, dar în program scrie că închideţi la ora 1:00, mai bine nu le mai aduceţi. E posibil? întreabă domnişoara uşor iritată.
Şi primeşte un răspuns epic:
– Nu prea, deja s-a pus apa la fiert!
Pastele au venit la ora 2:00, adică după 2 ore de la comandă.
Zilele trecute, pentru că am scăpat rapid dintr-o întâlnire fructuoasă, am oprit la cofetăria Alice ca să mă premiez cu o savarină şi un ecler. Am parcat maşina în poziţia oficială de „intru şi eu 5 minute, nu stau mult” şi am ieşit din habitaclu. Până să fac paşi am văzut că erau acoperite toate geamurile cu ceva hârtie şi era un afiş. „Stai să vezi că i-a închis şi pe ăştia ANAF-ul” m-am gândit imediat. Când colo, afişul anunţa un concediu de odihnă de pe 20 iulie pe 10 august. Aia e, viaţa merge mai departe şi fără savarină. Dar pofta nu trece aşa uşor, prin urmare am trecut pe la cofetăria Liliana (e pe la intersecţia Turda cu Ion Mihalache).
Paranteză: aţi observat că o mulţime din cofetăriile şi covrigăriile de la noi au nume de femei? Liliana, Georgiana, Alice, Ana şi o grămadă de alte femei. De ce? N-ar mânca nimeni de la cofetăria Marcel? Marcel nu ştie să facă amandine bune? Citeşte tot articolul
Mă uitam zilele trecute la ce-au mai scos norvegienii de la Ylvis (ăia cu What does the fox say?), tocmai găsisem o melodie mişto pe care să i-o dedic unui prieten când am dat peste frumuseţea asta.
Ceea ce m-a dus la acest clip. Pot afirma, fără să stau pe gânduri, că este cea mai lipsită de utilitate producţie video din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Ceea ce au observat şi băieţii de la Ylvis.
La noi a fost ăla cu „am vrut să fac o poză şi am apăsat pe filmare”. La ei un puşti a dat un tweet deştept şi a strâns vreo 20 de mii de RTuri + tot cam atâtea Favorites. La care se adaugă coverage în The Telegraph, Metro.co.uk şi altele.
Acum stau să mă gândesc dacă să facem prezentarea oficială pe National Arena pentru cel mai nou om de la Superior Media. Oare vindem ceva bilete? 😀
Very happy to announce that i've renewed my contract with asda and will continue working weekends for the near future pic.twitter.com/PKOWnWtncT
— Andrew Paterson (@AndrewPaterson_) February 27, 2015
Zilele trecute a avut loc Social Media Summit Bucureşti, eveniment organizat de Revista Biz. S-au publicat topuri, Golin a ieşit pe locul 1 în ceea ce priveşte relaţia cu bloggerii, Chinezu e cel mai folosit blogger. Am văzut şi câteva prezentări, s-au discutat şi chestii interesante. Evenimentul e bun mai ales pentru tânăra generaţie de bloggeri. Multe feţe noi prin pozele de la SMS Bucureşti, mulţi newbies şi pe hashtaguri. Unii par mai capabili, ceilalţi punctează doar la capitolul „divertisment involuntar”.
Iată ce scrie un tânăr blogger care a fost la SMS Bucureşti:
Consideraţii despre domeniul .ro sau .com Citeşte tot articolul
