Abonează-te la newsletterul Maison Créative ca să afli ce evenimente ți-am pregătit

Contraste

Nu vrei să-i cunoşti

question_answer3 comentarii
IN Contraste

O mai ştii pe profa aia mişto din liceu? În timpul liber probabil că era o femeie total ruptă de realităţile cotidiene şi asta îi permitea să se concentreze pe programa şcolară.

Scriitorul ăla pe care l-ai citit în adolescenţă şi alături de care ai tremurat cu fiecare pagină întoarsă? Un beţiv isteric.

CEO-ul companiei la care vrei să te angajezi? Un tată care şi-a neglijat mereu copilul.

Toţi te-au inspirat la un moment dat, toţi ţi-au fost modele, poate chiar idoli. Şi poate că ţi-ai fi dorit să-i cunoşti, să stai la masă cu ei, să vă împrieteniţi. Mai bine că nu s-a întâmplat. I-ai fi descoperit aşa cum sunt ei în realitate. Şi, de obicei, realitatea nu are nicio legătură cu imaginea pe care ţi-ai format-o. Modelele pe care le avem în viaţă au doar o mică legătură cu omul care întruchipează acel model. Sunt doar nişte proiecţii conturate de impresiile noastre.

De cele mai multe ori am rămas dezamăgit când am avut ocazia să cunosc îndeaproape oameni pe care îi apreciam şi îi respectam foarte mult. Am realizat că sunt departe de ceea ce credeam eu.

Expresia unei generaţii

question_answer1 comentariu
IN Contraste

Sau „De ce ne atacă jandarmii”

Cred că nu există şi nici ne vom întâlni în următorii ani cu vreo expresie mai puternică decât aceea cu „băgaţi siteul de cultură la dubă„. Deja a intrat în limbajul popular, deocamdată în rândul intelectualului de internet, în curând şi în limbajul popular. Citeşte tot articolul

Câteva lucruri care nu se spun în conferinţele cu bloggeri

question_answer6 comentarii
IN Contraste

Se vorbeşte foarte mult (poate mai mult decât ar trebui) despre cum facem să ajungem în atenţia companiilor şi a celorlalţi bloggeri, cum intrăm pe scena bloggerilor „profesionişti”. Dar nimeni nu vorbeşte despre ce facem după ce am ajuns acolo. Sunt câteva idei pe care ar trebui să se insiste.

Nu-ţi taie nimeni capul dacă refuzi o invitaţie. Serios, piariştii nu se vor bucura, dar face parte din proces. Ei invită mai mulţi oameni – unii acceptă, alţii refuză – viaţa merge înainte. Dacă refuzi un eveniment n-o să te taie nimeni de pe listă. Sau dacă te taie, înseamnă că nu trebuia să fii pe listă de la început.

E nevoie de mai multă transparenţă şi naturaleţe în advertoriale. Decât să scrii un advertorial cu un limbaj de lemn, mai bine zici ‘pas’. Serios, cred că ar trebui să se vorbească mai mult pe tema asta. Ne simţim prost când scriem un advertorial, sau aşternem câteva paragrafe chinuite. Ne simţim crispaţi şi încercăm să ne justificăm de fiecare dată când apare un articol plătit pe blog.

Nu ţi se cuvine. Nu eşti vedetă, nu eşti VIP, nu ai tratament special. Ai acces la anumite experienţe la care nu ajung oamenii obişnuiţi, dar eşti mai aproape de jurnalist decât de vedetă. Prin urmare, e normal să te porţi decent cu omul de PR. Nu e nevoie să fii linguşitor, dar nici să o tratezi pe piaristă ca pe sclavul tău personal.

E ok să refuzi bani. Chiar dacă în teorie e urât să refuzi bani, în cazul ăsta e mai bine să refuzi o campanie care nu ţi se potriveşte. Altfel te poţi trezi cu o gaură mult mai mare – în trafic şi indirect în buget. Un advertorial care sună forţat produce un prejudiciu mult mai mare de 100-200 de euro cât primeşti de la agenţie.

Nu-şi mai aminteşte nimeni postul tău bun de acum 3 ani. Dacă ai scris un post bun acum 1 an şi a avut 400 de likeuri, mă tem că va trebui să te apuci să scrii unul nou. E ca într-un club în care sunt urcaţi pe boxă doar cei care dansează frumos. La noi, majoritatea ajung pe boxă şi încep să danseze iar după vreo 10 minute le piere cheful. Ca să rămână acolo ar cam trebui să danseze la fel de mişto, dar ei rămân şi se fac că plouă, iar boxa se aglomerează aiurea. În blogging e ca în rankingul ATP (sau ar trebui să fie) – ţi se iau în calcul doar posturile din ultimul an. Dacă n-ai mai scris nimic interesant în timpul ăsta, la revedere!

Despre şefi

question_answer4 comentarii
IN Contraste

Discutam zilele trecute cu cineva şi am primit o replică pe care o primesc destul de des şi care mă calcă pe nervi: „ţie îţi e uşor să vorbeşti, nu ai un şef”. Aşa e, în multe dintre situaţii analizez lucrurile fără să iau în calcul existenţa unui şef. Totuşi, de multe ori mi-aş dori unul. Ar fi mult mai simplu să primesc ordine şi să mă rezum la a fi un simplu executant. Sunt convins că n-aş avea nicio problemă. Sunt genul de angajat obedient, care se străduieşte să facă lucrurile cât mai bine. În plus, am rezultate mult mai bune lucrând pentru cineva decât pentru mine.  Citeşte tot articolul

Se poate mai ieftin?

question_answer0
IN Contraste

În accepţiunea românească „ieftin” capătă de cele mai multe ori sensul de „aproape gratis”. La noi nu e folosit aproape niciodată cu sensul din dicţionar: „care nu costă scump; convenabil„.

Mă feresc cât pot de oamenii care vor lucruri ieftine. Am stabilit deja că n-avem noţiunea de „prestări servicii” şi de cele mai multe ori preferăm să ne descurcăm singuri. Totuşi, în rarele ocazii în care nu reuşim să ne descurcăm singuri (sau cu ajutorul unui prieten), căutăm ceva ieftin. De fapt, „ieftin” e deja o formă de compromis din partea cumpărătorului. Înseamnă că şi-ar dori acel serviciu sau produs gratuit, însă înţelege că e foarte greu să-l obţină fără niciun ban şi atunci încearcă să diminueze pierderea. Mai ales că, se ştie, „puţin dai, puţin face”. Suntem conştienţi că de cele mai multe ori serviciile ieftine sunt proaste. În loc să achităm un preţ ceva mai mare pentru un produs bun, preferăm să căutăm produsul cel mai ieftin.

Practic, atunci când accepţi să laşi la preţ pentru cineva, nu-i faci o favoare. El simte că îţi face ţie o favoare acceptând să-ţi plătească pentru un serviciu prost. Pe această scară de valori denaturată „ieftin” devine preţul decent, acceptabil, în timp ce suma corectă devine o utopie. De lucruri scumpe în adevăratul sens al cuvântului nici nu putem discuta. Doar gratuităţile devin astfel chilipiruri, dar chiar şi atunci este pusă la îndoială calitatea serviciilor. Oare n-am fi găsit pe cineva care să facă treaba mai bine (tot gratuit, evident)?

Dar ăla?

question_answer10 comentarii
IN Contraste

Ăla de ce nu face? De ce fură? De ce face evaziune fiscală? De ce aruncă gunoaie pe jos? De ce nu dă zăpada din faţa blocului? Ce, eu sunt mai fraier?

De ce nu e la puşcărie Adrian Năstase? Dar lui SOV de ce nu i se iau banii? Dar Patriciu? Dar toţi ăia care au furat?

„O să-mi arunc gunoiul la coş când o să văd că justiţia îşi face treaba!” Citeşte tot articolul

Peste 50 de ani, la Happy Hour

question_answer0
IN Contraste

Bună seară! Astăzi vom discuta despre tragica poveste a celebrului cantautor Marius Moga. Moga, cunoscut pentru zecile de şlagăre compuse – majoritatea interpretate de cei mai îndrăgiţi artişti români, a ajuns într-o situaţie tristă. E pe cale să fie dat afară din casa naţionalizată în care locuieşte. Îl avem invitat pe cunoscutul interpret Smiley, cel care a fost alături de maestrul Marius Moga. Ce credeţi că trebuie făcut, domnule Smiley?

– Da. În primul rând bună seara. Păi cred că statul trebuie să facă ceva. Autorităţile de ce nu iau nicio măsură? Cei îndreptăţiţi să facă ceva de ce nu fac? Omul ăsta a adus atâta bucurie, a compus peste 50 de cântece pe care o grămadă de oameni au făcut sex.
– Dar domnule Smiley, maestrul Moga a primit bani pentru acele cântece, nu le-a compus gratis…
– Ce făceai cu câteva mii de euro de pe urma unui concert pe vremea aia? Abia dacă trăiai de pe o zi pe alta. Şi totuşi, înainte era mai bine, vă spun eu. Artiştii erau respectaţi, lumea îi preţuia. Acum nimeni nu face nimic, altfel s-ar găsi o casă pentru omul ăsta!

Sincer, îi pasă cuiva în mod REAL de povestea lui Temistocle Popa? Sper să-l ajute cineva, însă mă cam plictisesc toţi păreriştii care spun că trebuie să se facă ceva. Nu ei, să se facă. Aşa, impersonal. Eventual statul. De parcă melodiile alea au fost compuse pentru statul român. N-a făcut ţara asta nimic pentru Eminescu, nu cred că va face pentru vreun compozitor de muzică uşoară.

Acasă – un show cu Ruxandra Coman

question_answer0
IN Contraste

În clasa a 9-a, Ruxandra Coman era o tipă care nu ieşea cu nimic în evidenţă. Energică, zâmbitoare, dar destul de tăcută, Ruxandra era mai mult wing woman. O adolescentă care nu anunţa nimic, dacă ar fi să folosim un clişeu de presă. După ceva timp şi-a descoperit pasiunea pentru actorie şi a intrat în trupa de teatru a şcolii. Vreo 2 ani mai târziu reuşea să ia note mari la română recitând poezii într-un stil care chiar îţi făcea pielea de găină.

A dat la UNATC, a intrat şi a început să joace. Mai întâi pe la facultate, unde a fost colegă cu Ioana Blaj şi Victoria Răileanu. O generaţie care va fi mare, veţi vedea.  Citeşte tot articolul

Nevoia de deconectare

question_answer3 comentarii
IN Contraste

În urmă cu câteva săptămâni, am trimis un mail într-o zi de vineri, foarte târziu, aproape de încheierea programului. Nu avea nicio miză, aşa că amânasem răspunsul în ziua respectivă. Câteva ore mai târziu, aproape de miezul nopţii, eram la cinema şi aşteptam să înceapă filmul. Am verificat atunci emailul şi tocmai primisem răspuns de la omul de PR cu care corespondasem. „Ce tare! Chiar şi la ora asta oamenii sunt gata să răspundă, trebuie să fie o adevărată încântare pentru şefii lor să vadă genul ăsta de devotament„. Asta mi-am zis şi uitat apoi întâmplarea.

Zilele trecute am citit despre iniţiativa celor de la Volkswagen, care au decis să oprească în afara programului de lucru serverul de email conectat la telefoanele mobile ale angajaţilor. Măsura e menită să-i ajute pe angajaţi să se concentreze pe odihnă şi dezvoltarea unei vieţi personale. Chiar dacă se spune că în era digitală e necesar să fii în permanenţă conectat, iată că cei de la Volkswagen consideră că e la fel de important şi necesar să fii odihnit şi binedispus. Deşi nu se aplică în toată compania, cred că e un prim pas important.

Despre The Fear of Missing Out am mai scris. Oamenii rămân în permanenţă conectaţi, şi în weekend, şi în concediu, de teamă să nu piardă ceva important. Recent, Universitatea din Worcester a publicat un studiu care arată că unii oameni au devenit absolut obsedaţi de verificarea permanentă a telefoanelor mobile şi au început să audă „vibraţii-fantomă”. Iar nivelul ridicat de stres care e provocat de telefoanele mobile le afectează şi randamentul de muncă.

Cred că în viitor vor exista tot mai multe companii care vor realiza că oamenii lor au nevoie să se deconecteze total de birou în momentul în care se încheie programul de lucru. Altfel vor exista tot mai mulţi oameni ajunşi la epuizare fizică şi psihică într-un ritm de lucru care creşte de la o zi la alta.

Atitudine

question_answer4 comentarii
IN Contraste

Trebuie să facem ceva, trebuie să luăm atitudine împotriva golanilor care strică ţara asta! Dacă nimeni nu face nimic, dacă rămânem pasivi înseamnă că ne dăm acceptul tacit. Dacă nu acţionăm vom da naştere infractorilor de mâine!

Două palme mai târziu

E inadmisibil! Nu poţi sa baţi copiii ăia pur şi simplu. Sunt doar nişte copii! Cu ce-au greşit? De ce să nu le mai dăm o şansă?

Sociale

Dă-mi un ecler!

Cumpără de pe eMAG cu acest link

Descarcă gratuit eBook-ul

ebook Digital Recap 2022
Hoi.La.Minut

Pe scurt:

Statistici TopBlog

Clasament TopBlog
Meniu