Contraste

Regrete

question_answer0
IN Contraste

Pe o bancă aruncată lângă un teren de sport dintr-un liceu bucureştean, un profesor îşi începe amărât povestea în timp ce priveşte nişte prichindei de clasa a doua cum bat mingea.

Am fost la două minute de un debut în Divizia A… dar am avut ghinion!

Discuţia legată de jocul puştilor se opreşte, iar cei din jur se trag mai aproape, să audă povestea.

În ’86 eram junior la Sportul şi jucam la echipa mică. În echipa mare erau Hagi, Mircea Sandu şi Gino Iorgulescu. Jucam mijlocaş, pe postul lui Hagi. După câteva meciuri bune am fost adus la echipa mare şi am stat pe bancă. La un meci, prin minutul ’80, antrenorul ne-a trimis la încălzire, pe mine şi pe vreo 2 colegi. Aveam avans mare şi voia să bage nişte juniori. Unul dintre colegi a intrat, urma să intru eu.”

Se opreşte ca să dea mingea puştilor, apoi se aşază înapoi pe bancă şi continuă…

Când mai erau câteva minute m-am echipat să intru. Urma să-l înlocuiesc pe Hagi! S-au anunţat 2 minute de prelungire de la margine, mingea n-a mai ieşit, arbitrul a fluierat mai devreme. Am fost la două minute de debutul în Divizia A. Pe urmă s-a terminat campionatul, m-am accidentat şi n-am mai putut reveni niciodată la forma iniţială.

Aş fi dat orice măcar să pot debuta în Divizia A…

Istorisirea s-a  încheiat la fel de brusc cum începuse. Proful s-a ridicat, a fluierat scurt încheiand astfel meciul copiilor si a plecat spre sala de sport.

Nu cred să fi văzut vreodată un regret mai profund citindu-se pe faţa unui om.

IN Contraste

Situaţie:

Undeva în centrul oraşului, aproape de ora prânzului, un ţigan între două vârste iese dintr-o curte cu o sticlă de bere pe jumătate goală şi pleacă alene spre colţul străzii. Poartă bermude albe şi o cămaşă la fel de albă cu mâneci scurte şi gulerul ridicat. Se opreşte la colţ, pune berea la umbră şi traversează spre curtea unui vecin.

În urma lui trec un bărbat şi o femeie, mai degrabă scunzi decât înalţi, cu multe pungi în mâini, cu şepci şi pantaloni scurţi. Deşi sunt îmbrăcaţi modest, nu par a fi oameni ai străzii. Aduc puţin cu oamenii pe care îi vezi în campinguri la mare şi ai zice că vin de la cumpărături. Unul din ei vede sticla de bere pusă la umbră pe treptele unui restaurant închis, o ia şi după o scurtă analiză începe să bea. Cei doi continuă drumul pasând sticla de la unul la celălalt. Citeşte tot articolul

IN Contraste

Bucureşti. Seară.

O străduţă perpendiculară pe Calea Griviţei. O singură maşină la semafor. A mea. Se face verde.

Dintr-o dată, de pe o alee ţâşneşte o Toyota Rav4 care îmi ţintuieşte privirea în oglinda retrovizoare. „E verde, ar fi cazul să plec. Vine ăsta peste mine”. Pornesc şi cu coada ochiului văd o lumină care se apropie. Ridic piciorul de pe acceleraţie şi în secunda următoare un scuterist trece cu 50-60 la oră prin faţa mea. Îl claxonez scurt şi în timp ce îmi taie calea întoarce capul şi îl apleacă semn de „am greşit”. Au trecut doar două secunde.

Abia după ce ajung în intersecţie îmi dau seama ce s-a întâmplat. A avut zile.

Morala? Nu e vreo morală, doar o zi obişnuită prin oraş.

IN Contraste

Din când în când mai ajung pe diferite profile de Twitter şi văd fraza aia cu „acesta este un cont personal, a nu se asocia cu jobul meu”. Zâmbesc şi trec mai departe gândindu-mă că respectivii oameni şi-ar fi putut umple acel spaţiu cu informaţii ceva mai utile. De ce? Pentru că respectiva precizare este egală cu zero.

Gândiţi-vă la un fotbalist care e mare fan Inter Milano şi joacă la rivala AC Milan. Pune zilnic poze cu Inter dar la muncă se duce dincolo. S-a şi întâmplat asta uneori. Ce credibilitate avea acel jucător? Citeşte tot articolul

IN Contraste

O mai ştii pe profa aia mişto din liceu? În timpul liber probabil că era o femeie total ruptă de realităţile cotidiene şi asta îi permitea să se concentreze pe programa şcolară.

Scriitorul ăla pe care l-ai citit în adolescenţă şi alături de care ai tremurat cu fiecare pagină întoarsă? Un beţiv isteric.

CEO-ul companiei la care vrei să te angajezi? Un tată care şi-a neglijat mereu copilul.

Toţi te-au inspirat la un moment dat, toţi ţi-au fost modele, poate chiar idoli. Şi poate că ţi-ai fi dorit să-i cunoşti, să stai la masă cu ei, să vă împrieteniţi. Mai bine că nu s-a întâmplat. I-ai fi descoperit aşa cum sunt ei în realitate. Şi, de obicei, realitatea nu are nicio legătură cu imaginea pe care ţi-ai format-o. Modelele pe care le avem în viaţă au doar o mică legătură cu omul care întruchipează acel model. Sunt doar nişte proiecţii conturate de impresiile noastre.

De cele mai multe ori am rămas dezamăgit când am avut ocazia să cunosc îndeaproape oameni pe care îi apreciam şi îi respectam foarte mult. Am realizat că sunt departe de ceea ce credeam eu.

IN Contraste

Sau „De ce ne atacă jandarmii”

Cred că nu există şi nici ne vom întâlni în următorii ani cu vreo expresie mai puternică decât aceea cu „băgaţi siteul de cultură la dubă„. Deja a intrat în limbajul popular, deocamdată în rândul intelectualului de internet, în curând şi în limbajul popular. Citeşte tot articolul

IN Contraste

Se vorbeşte foarte mult (poate mai mult decât ar trebui) despre cum facem să ajungem în atenţia companiilor şi a celorlalţi bloggeri, cum intrăm pe scena bloggerilor „profesionişti”. Dar nimeni nu vorbeşte despre ce facem după ce am ajuns acolo. Sunt câteva idei pe care ar trebui să se insiste.

Nu-ţi taie nimeni capul dacă refuzi o invitaţie. Serios, piariştii nu se vor bucura, dar face parte din proces. Ei invită mai mulţi oameni – unii acceptă, alţii refuză – viaţa merge înainte. Dacă refuzi un eveniment n-o să te taie nimeni de pe listă. Sau dacă te taie, înseamnă că nu trebuia să fii pe listă de la început.

E nevoie de mai multă transparenţă şi naturaleţe în advertoriale. Decât să scrii un advertorial cu un limbaj de lemn, mai bine zici ‘pas’. Serios, cred că ar trebui să se vorbească mai mult pe tema asta. Ne simţim prost când scriem un advertorial, sau aşternem câteva paragrafe chinuite. Ne simţim crispaţi şi încercăm să ne justificăm de fiecare dată când apare un articol plătit pe blog.

Nu ţi se cuvine. Nu eşti vedetă, nu eşti VIP, nu ai tratament special. Ai acces la anumite experienţe la care nu ajung oamenii obişnuiţi, dar eşti mai aproape de jurnalist decât de vedetă. Prin urmare, e normal să te porţi decent cu omul de PR. Nu e nevoie să fii linguşitor, dar nici să o tratezi pe piaristă ca pe sclavul tău personal.

E ok să refuzi bani. Chiar dacă în teorie e urât să refuzi bani, în cazul ăsta e mai bine să refuzi o campanie care nu ţi se potriveşte. Altfel te poţi trezi cu o gaură mult mai mare – în trafic şi indirect în buget. Un advertorial care sună forţat produce un prejudiciu mult mai mare de 100-200 de euro cât primeşti de la agenţie.

Nu-şi mai aminteşte nimeni postul tău bun de acum 3 ani. Dacă ai scris un post bun acum 1 an şi a avut 400 de likeuri, mă tem că va trebui să te apuci să scrii unul nou. E ca într-un club în care sunt urcaţi pe boxă doar cei care dansează frumos. La noi, majoritatea ajung pe boxă şi încep să danseze iar după vreo 10 minute le piere cheful. Ca să rămână acolo ar cam trebui să danseze la fel de mişto, dar ei rămân şi se fac că plouă, iar boxa se aglomerează aiurea. În blogging e ca în rankingul ATP (sau ar trebui să fie) – ţi se iau în calcul doar posturile din ultimul an. Dacă n-ai mai scris nimic interesant în timpul ăsta, la revedere!

IN Contraste

Discutam zilele trecute cu cineva şi am primit o replică pe care o primesc destul de des şi care mă calcă pe nervi: „ţie îţi e uşor să vorbeşti, nu ai un şef”. Aşa e, în multe dintre situaţii analizez lucrurile fără să iau în calcul existenţa unui şef. Totuşi, de multe ori mi-aş dori unul. Ar fi mult mai simplu să primesc ordine şi să mă rezum la a fi un simplu executant. Sunt convins că n-aş avea nicio problemă. Sunt genul de angajat obedient, care se străduieşte să facă lucrurile cât mai bine. În plus, am rezultate mult mai bune lucrând pentru cineva decât pentru mine.  Citeşte tot articolul

Se poate mai ieftin?

question_answer0
IN Contraste

În accepţiunea românească „ieftin” capătă de cele mai multe ori sensul de „aproape gratis”. La noi nu e folosit aproape niciodată cu sensul din dicţionar: „care nu costă scump; convenabil„.

Mă feresc cât pot de oamenii care vor lucruri ieftine. Am stabilit deja că n-avem noţiunea de „prestări servicii” şi de cele mai multe ori preferăm să ne descurcăm singuri. Totuşi, în rarele ocazii în care nu reuşim să ne descurcăm singuri (sau cu ajutorul unui prieten), căutăm ceva ieftin. De fapt, „ieftin” e deja o formă de compromis din partea cumpărătorului. Înseamnă că şi-ar dori acel serviciu sau produs gratuit, însă înţelege că e foarte greu să-l obţină fără niciun ban şi atunci încearcă să diminueze pierderea. Mai ales că, se ştie, „puţin dai, puţin face”. Suntem conştienţi că de cele mai multe ori serviciile ieftine sunt proaste. În loc să achităm un preţ ceva mai mare pentru un produs bun, preferăm să căutăm produsul cel mai ieftin.

Practic, atunci când accepţi să laşi la preţ pentru cineva, nu-i faci o favoare. El simte că îţi face ţie o favoare acceptând să-ţi plătească pentru un serviciu prost. Pe această scară de valori denaturată „ieftin” devine preţul decent, acceptabil, în timp ce suma corectă devine o utopie. De lucruri scumpe în adevăratul sens al cuvântului nici nu putem discuta. Doar gratuităţile devin astfel chilipiruri, dar chiar şi atunci este pusă la îndoială calitatea serviciilor. Oare n-am fi găsit pe cineva care să facă treaba mai bine (tot gratuit, evident)?

Dar ăla?

question_answer10 comentarii
IN Contraste

Ăla de ce nu face? De ce fură? De ce face evaziune fiscală? De ce aruncă gunoaie pe jos? De ce nu dă zăpada din faţa blocului? Ce, eu sunt mai fraier?

De ce nu e la puşcărie Adrian Năstase? Dar lui SOV de ce nu i se iau banii? Dar Patriciu? Dar toţi ăia care au furat?

„O să-mi arunc gunoiul la coş când o să văd că justiţia îşi face treaba!” Citeşte tot articolul

Meniu