Contraste

IN Contraste

O femeie de 49 de ani a fost sfâşiată de câini în curtea unei instituţii din Bucureşti. Link

Iubitorii de animale Păi normal, ce căuta acolo ţiganca aia împuţită? Venise să fure fier vechi din administraţia domeniului public sector 5. Bine i-au făcut! Sigur i-a provocat cu ceva, ştiţi cum sunt ţiganii ăştia – numai să fure şi să facă scandal. Normal că te simte câinele când vii să furi şi să faci lucruri rele. Şi ei simt să ştiţi. În special pe oamenii răi îi simt imediat. Şi Pufi mai latră câteodată, dar nu muşcă pe nimeni… Ce? Nu, semnul ăsta nu-l am de la Pufi, m-a capsat un golănaş de pe-afară când se hârjonea cu Pufi.

Haterii de animale O să ajungă să ne mănânce pe toţi maidanezii ăştia. Şi e vina dobitocilor care le dau de mâncare toată ziua. Dacă vă plac, luaţi-i fraţilor în casă, nu le mai daţi de mâncare. Ar trebui să-i ia şi să-i ducă undeva, în afara oraşului. Sau să-i pună în ţarcuri amenajate special. Da, să se mănânce între ei, decât să ne mănânce pe noi… Mereu când îi văd mi se face frică. Şi mie nu mi-e frică de câini, îmi plac. Dar haitele astea de la bloc sunt periculoase. Nu ştii când sar să te muşte.

Fără să fim hateri trebuie să vedem chestia asta ca pe o problemă gravă. Şi fără să fim iubitori de animale, nu putem chiar să-i lăsăm să se mănânce între ei, mai bine îi eutanasiem direct – dacă ar fi să analizăm cele mai bune soluţii finale. Dar decât să ne omoare pe rând, mai bine îi ducem undeva. Cât a fost primar Băsescu – cu toată tevatura creată, dispăruseră.

Nu putem să zicem „eh, au omorât o ţigancă şi pe asiaticul ăla acum câţiva ani, nu e mare lucru” şi să aşteptăm să omoare „oameni ok” ca să începem o campanie împotriva câinilor vagabonzi. Chiar dacă sunt şi ei nişte vietăţi.

Voi? Hateri sau iubitori?

IN Contraste

Aseară am fost la Dineu cu proşti la TNB (bună piesa, Mălăele poate mai mult). De mult îmi doream să ajung la teatru, nu reuşisem deloc să ajung stagiunea asta. Când eram mic mergeam foarte des cu ai mei şi am prins nişte piese foarte bune, mai ales la Bulandra, unde jucau Bănică Jr., Mihai Constantin, Emilia Popescu, Mălăele.

În ultimii ani mersul la teatru s-a depreciat. Aproape că a ajuns pe aceeaşi treaptă cu cinema-ul, distracţia celor săraci şi proşti din secolul trecut.

M-am întors aseară plin de nervi după ce am văzut în Sala Mare de la TNB. Trecând peste forfota generală din ultimele 5 minute (la 19:50 era sala goală), trecând peste vestimentaţia pestriţă (erau oameni la costum şi tinerei în tricou peste care stătea o helancă multicoloră), trecând peste aplauzele venite în momente inoportune, în mijlocul replicii, am rămas cu un gust amar din cauza altor Citeşte tot articolul

IN Contraste

Cred că avem în sânge micile erori. Alea care „nu se pun”. Pot să scriu greşit câteva cuvinte că nu contează. Pot să greşesc puţin, că nu moare nimeni.

Trăim cu micile erori asumate pe care teoretic nu le bagă nimeni în seamă.

Pot să scriu un < br/> în plus în cod, că nu observă nimeni. Citeşte tot articolul

IN Contraste

Brutarul n-are pic de făină în casă. Poetul n-are un volum bun de poezii. Electricianul n-are niciun metru de fir conductor. Văcarul n-are nici măcar un litru de lapte, fermierul nu mănâncă niciodată chestii naturale, măcelarul n-are carne, publicitarul n-are nici măcar un print de calitate, ospătarul n-are niciun tirbuşon. Apicultorul n-are pic de miere, zugravul n-are o bidinea, viticultorul n-are un pahar cu vin, bancherul n-are niciun leu (normal, doar e criză), translatorului îi lipseşte dicţionarul din casă, telefonistul n-are telefon, are pager, tapiţerul are paturile stricate, instalatorului îi curge apa de la bazin şi îşi inundă vecinii. Programatorul are calculatorul stricat, potcovarul n-are potcoave, doar mărţişoare în formă de potcoavă, pictorul n-are niciun şevalet, pedichiurista n-are nicio ojă în casă, ORLista poartă ochelari, minerul n-are nici cărbune, nici sare, nici aur. Moaşele n-au copii, menajera are casa vraişte, frizerul şi-a lăsat plete, grefierul n-are maşină de scris, nici imprimantă, bijutierul n-are nici măcar o verighetă de valoare, fotograful n-are nicio poză cu el care să-i placă ŞI NOI N-AVEM UN AFURISIT DE PARACETAMOL ÎN CASĂ!!!

IN Contraste

A făcut GMP frumuseţe de campanie pe tema asta. Şi mult mai celebra colegă de la ADif {da, mai există ADif, don’t get me started… we’re just a couple of cool people who don’t have enough time to deal with all their ideas and projects 😛 [paranteză ca să înţeleagă şi mama ce zic: adică e de bine, mamă], [da, A., ştiu că ar trebui să mă obişnuiesc să nu mai folosesc paranteze (şi ştiu că aia dreaptă de lângă e folosită aiurea, trebuia rodundă)]}, Ligia,  şi-a marcat debutul literar prin volumul scos de giempi şi Apa Nova.

Ce-a scris ea e drăguţ, ce-au scris ceilalţi povestitori, la fel. Numai că eu n-am înţeles niciodată de ce trebuie să aibă oraşul ăsta tratament special. Am dat peste un filmuleţ acum câteva zile. E un promo pentru festivalul SoNoRo, la care aproape că vă oblig să mergeţi. Încă aveţi timp.

Filmuleţul de mai sus m-a exasperat. N-am rezistat să-l văd pe tot odată. Un Bucureşti muzical, oraşul va fi mai frumos, Bucureştiul va fi oraşul SoNoRo, Bucureştiul nu e un loc care trebuie căutat.. bla bla bla….

Să scoatem din contextul actual. SoNoRo is good, the video… uhm.. not so good. Dar oraşul…. oh, Doamne! oraşul! Sau mai bine zis, atitudinea oamenilor din oraş. Sunt mulţi cei care adoră să-l ridice în slăvi. Sunt o grămadă care îl blamează (de cele mai multe ori, în mare parte provincialii se ocupă de aceste două activităţi). Şi ştiţi de ce? Pentru că nouă, bucureştenilor…. nu ne pasă! Noi ştim că nu-l facem mai frumos dacă îl ridicăm în slăvi şi tot noi ştim că n-o să se schimbe nimic dacă ne plângem.

Micul Paris. Yeah, right… un oraş de care se tot vorbeşte dar pe care nimeni nu l-a prins. Pentru noi ăsta e „micul paris”

De ce avem nevoia asta de a inventa argumente  „dar iată ce frumoase şi întortocheate sunt străzile astea misterioase”. Nu, sunt doar înguste şi apărute la nimereală.

Hai să nu mai inventăm calităţi. Hai să nu mai spunem că suntem ăi mai tari din S-E-S-V-N-Estul Europei pentru că seamănă cu „eu am participat la olimpiada pe clasă”.

Bucureştiul e un oraş, pentru că dacă n-ar fi fost oraş noi am fi fost Nişte ţărani, dar aşa suntem nişte orăşeni care îşi supraapreciază urbea. Să nu mai căutăm romanţe şi poezie. Să-l acceptăm aşa cum e, imperfect, mai degrabă nasol decât mişto, dar al nostru.

Ermetice 4

question_answer0
IN Contraste, Ermetice

Eşti frumoasă ca o zi de joi, 17 iulie, în care pleci la ora 2 de la serviciu şi alergi grăbit să-ţi faci bagajul. În timp ce astepţi tramvaiul care te duce acasă, bei o cola la 0,25 la sticlă de sticlă, la tejgheaua dughenei de vis-a-vis de refugiul staţiei în care astepţi. Până diseară trebuie să-ţi faci bagajele şi mâine dimineaţă, la 5, trebuie să pleci la gară ca să prinzi trenul de 6 şi 5, pentru ca la 12 şi ceva să fii pe plajă, aşa de frumoasă eşti.

Mi-am luat un weekend liber ca să te privesc. Am vrut să stau şi să nu fac altceva decât să mă uit la tine cum zâmbeşti, cum stai la rându-ţi privind cine ştie ce, cum tai ceapă şi plângi. Am vrut să-ţi privesc gambele, şi pulpele, şi fundul şi palmele şi nasul, şi şorţul de bucătărie care te face să pari mai grasă, şi gaura de cercel din urechea dreaptă, şi să-mi pară toate demne de studiat la şcoală.

IN Contraste

Weekend. Pentru unii o escapadă la mare, pentru alţii un moment de respiro. Pentru toţi un sictir nebănuit care îi apucă gândindu-se la  ziua de luni. O luni ca orice zi de luni: netrebnică, morocănoasă, o ‘luni’ mahmură sau doar monotonă. Şi groaza care te apucă atunci când îţi dai seama că mai sunt încă 4 zile la fel. Spaima de muncă e cea mai nasoală, probabil.

Nimeni nu se gândeşte că doar norocul a făcut să existe acel job neisprăvit venit la pachet cu extra-opţiune de ură (pe care şi-o activează toţi, că e gratis să-ţi urăşti locul de muncă). Doar norocul a făcut ca tu să te naşti aici şi nu 100 de kilometri mai încolo. Dar ce spun eu 100 de km? 10 km şi erau de ajuns.

10.000 de metri erau fix distanţa între jobul ăsta tâmpit pe care îl urăşti cu toată suflarea şi un destin liniştit la împins cutii într-un depozit „de la autostradă”. Depozit până la care oricum ai fi avut de mers destul de mult. Dar trecea repede timpul pentru că mergeai pe lângă casa lu Sică, îl mai strigai la poartă, mai schimbaţi o vorbă, la Nae la poartă la fel, pe urmă iar şi iar la Gicu, Nicuşor şi Mihăiţă (deşi ăsta e putoare mare şi nu prea se trezeşte el dimineaţă să stea la taclale cu tine care şi aşa ar trebui să nu mai întârzii la muncă). Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR, Contraste

Intr-o perioada in care se vorbeste tot mai mult despre web 3.0 si ce va insemna el pentru user, intr-un moment in care advertisingul ‘conventional’ lasa loc advertisingului interactiv, la facultatile de comunicare se predau niste lucruri desprinse din filmele alb-negru.

Cand toata lumea se plange de spam (in sensul de comunicare promotionala nedorita), in sistemul de invatamant se predau tehnici de elaborare a newsletterelor care se trimit apoi unor persoane aflate in baze de date(alea care se cumpara cu cateva milioane), metode de chestionare prin telefon/mail si detalii privind focus-grupurile.

Toate astea sunt predate unor tineri care n-au venit la comunicare pentru un motiv anume si care vor sa afle in facultate ce vor face in viata.

Si astfel ajung sa iasa pe piata tot felul de pseudo-piariste pe care le ia toata lumea la misto (nu sunt misogin in cazul de fata, baietii gasesc un job pe la flamingo). Si ne plangem ca habar nu avem sa facem un comunicat de presa sau o strategie de brand. Asta pentru ca redactare de texte se face doar intr-un facultativ prin anul 1 si intr-un curs in anul 3.

Cu toate astea, profesorii de comunicare nu sunt platiti mai prost decat cei de la medicina (desi acolo nu mai ai nevoie de 2000 de traininguri, cursuri si seminarii ca sa stii sa operezi). Diferenta e subtila dar consistenta: in medicina lucrezi extra ca sa te perfectionezi– in comunicare lucrezi extra ca sa te poti angaja. Misto, nu?

 PS: nu sunt nici deprimat, nici revoltat pe sistem ci pur si simplu imi pare rau de marea de oameni care o sa ajunga sa faca orice altceva decat comunicare.

LE: Razvan Matasel se plange pe blogul lui si al lui Arsenoaiei chiar de chestia asta. Cititi si bagati la cap.

IN Contraste, De soi

Zilele trecute a inceput un proiect al politiei romane pentru responsabilizarea copiilor in ceea ce priveste traficul. E vorba de patrulele scolare menite sa-i invete pe cei mici reguli de trafic and stuff. Cand am auzit stirea la radio (care amintea ca proiectul a mai existat si inainte de ’89), cei cu care eram in masina au avut o reactie de respingere totala a ideii. Cand vine vorba de istorie, politica si viata in general avem multe idei preconcepute. In cazul de fata, se merge pe ideea ca tot ce era atunci e prost, gresit si comunist.

Steaua si Dinamo sunt echipe comuniste care au facut performanta atunci (in parte sunt de acord, nu vreau sa intram in polimica pe subiectu asta), Dacia e brand comunist, aprozarele, oamenii, tot ce exista atunci si acum este prost – e automat comunist. Profesorii batrani sunt niste comunisti, oamenii care impun uniforme in scoli sunt comunisti, cei care o duc bine acum au fost comunisti sau securisti etc. Si exemplele pot continua. Multe dintre afirmatii sunt justificate.

Din pacate in aceasta categorie intra si chestii care nu tin deloc de comunism. Nu sunt idei comuniste ci copii fidele (unele adaptate sistemului, altele nu) ale unor modele din vest. Partea cu patrulele scolare de exemplu se face si la americani de zeci de ani. Uniformele sunt un alt exemplu foarte bun. Daca s-ar face niste uniforme misto (in genul colegiilor din Anglia, de exemplu) si nu tricouri de 2 lei, ar fi foarte tare sa le porti.

Oamenii insa resping din start orice si pe oricine a trait mai mult de 20 de ani in perioada aia. Si e total gresit pentru ca nu tot ce a existat in perioada comunista este comunist.

IN Advertising/PR, Contraste

Cola Light

Cand se face media planul pentru un anumit produs, se aleg diverse medii pe care sa se desfasoare campania. Pentru ca au taiat din bugetul de online, cei de la Coca Cola o dreg cu niste promotii, 2 printuri si niste Ooops media. Ce nu pricep este de ce si-ar dori cineva sa puna si in toaletele barbatilor adurile unui produs adresat in general femeilor.

Si de ce m-ar interesa pe mine sa vad deasupra pisoarului un mesaj care sa-mi transmita ca produsul respectiv n-are urmari „pe solduri, pentru silueta ta„. Chiar ca Ooops media. Ooops.

Daca as fi rau si misogin as spune ca partea cu silueta vine ca explicatie pentru acele pisi(poance) care nu s-au prins de faza cu soldurile. „Lasa, fata, ca soldurile mele sunt ok. :-J ”

Meniu