Cam de săptămâna trecută, de când m-am hotărât să nu merg la Steaua – Liverpool, a început lumea să mă tragă de mânecă. „Hai, bă, nu vii la meci?” „Cum, bă, vine Liverpool la Bucureşti şi tu nu te duci pe stadion?” „Păi ce fan mai eşti tu, băi ăsta?”.
În februarie Liverpool şi-a început deplasările europene pe Ghencea. Nu mi-a plăcut sentimentul, am scris şi la momentul respectiv. Poate dacă stăteam în galeria oaspeţilor era altceva.
De data asta era şi mai rău, cu Steaua contra lui Liverpool, un fel de mama contra tata. Iar mama trebuia să se califice şi ea în primăvara europeană. Deci m-aş fi dus să-i pot huidui mai de aproape pe englezi. Eu mergeam la meci s-o văd pe Liverpool şi ţineam cu Steaua? Şi s-o văd pe Liverpool fără Gerrard, Torres, Carragher, Glen Johnson, Maxi, Raul Meireless, Kuyt, Agger… practic fără jucătorii care îmi plac. Doar pentru Joe Cole şi Babel (care oricum au jucat extrem de prost) nu merita să merg la stadion.
Mi s-au oferit bilete ba pe la tribune, ba prin peluză şi n-am vrut să merg. Pentru că oricum aveam cele mai mari emoţii posibile şi pentru prima oară mi-ar fi părut cu adevărat rău să bată Liverpool. Dacă jucau cu orice echipă din Bucureşti probabil m-aş fi dus la stadion, deşi nu-i chiar amuzant să te bucuri când ţara ta o ia în freză. Şi cu Urziceni mi-a fost puţin ruşine că eu mă bucuram şi 15.000 de oameni oftau.
Deci da, aseară n-am fost fan al lui Liverpool şi sper să se întâmple ce mi-am dorit de la tragerea la sorţi, să se califice amândouă în primăvară.
