Liverpool

IN Liverpool

anfield_road

Deşi urmăresc meciurile lui Liverpool FC de prin 2001, n-am ajuns niciodată pe Anfield. Bilete de avion găseşti, mai ales de când s-au băgat zboruri directe, dar mai complicat era cu biletul pentru meci. M-am înscris de câteva ori pe nişte liste de aşteptare, m-am tot gândit în ce moment al sezonului ar fi potrivit să mă duc, am amânat mereu visând la ziua în care o să ajung acolo. Mă împăcasem cu gândul că o să merg pe stadion abia după ce Steven Gerrard, căpitanul legendar, va fi părăsit formaţia.

Asta până când a venit cea mai bună zi de marţi din lume şi cei de la Carlsberg mi-au propus să merg pe Anfield 😀  Şi nu oricum, ci în cadrul experienţei #JoinTheGreats, ceva ce n-aş fi avut ocazia să trăiesc dacă nu eram blogger (ok, mai era o variantă să fiu norocos şi bun la fotbal în acelaşi timp, dar bine că m-am făcut blogger). Carlsberg a fost vreme de 18 ani sponsorul principal pe tricourile lui Liverpool FC, din 1992 până în 2010. Încă deţine recordul de durată pentru un parteneriat dintre un brand şi o echipă de fotbal din Anglia.  Citeşte tot articolul

IN Liverpool

stevieg

Toată presa din Anglia vorbește despre asta, probabil că e adevărat. Cu 6 luni înainte de expirarea contractului, cei de la Liverpool încă n-au anunțat nicio prelungire pentru căpitanul-simbol. Probabil că mâine se vor anunța detaliile, Gerrard pleacă de la Liverpool fără să-și îndeplinească cel mai mare vis: titlul în Premier League.

A fost de două ori foarte aproape, prima dată cu Torres în rol de golgheter, a doua oară cu Suarez, Sturridge și Sterling în față. De fiecare dată au câștigat echipe din Manchester. Probabil că fără celebrul slip din meciul cu Chelsea din sezonul trecut ar fi reușit să aducă titlul pe Anfield. Așa a fost să fie, căpitanul iese din scenă într-un moment în care prestațiile sale sunt tot mai slabe, iar jocul lui Liverpool nu merge.

Thank you, Stevie!

https://www.youtube.com/watch?v=avyMpJLasow

IN Liverpool

Aproape în fiecare săptămână, echipele din Premier League simt nevoia să ne aducă aminte că în Anglia are loc cel mai frumos campionat de fotbal din lume.

Săptămâna asta a fost rândul lui Liverpool să joace într-un meci absolut nebun. În minutul 87 cormoranii o conduceau cu 1-0 pe QPR, ultima clasată şi favorită certă la retrogradare. Fix atunci au fost egalaţi. Au mai trecut vreo 2 minute, Liverpool a reuşit să marcheze când nimeni nu mai spera, 1-2. În faza imediat următoare a marcat şi QPR: corner – gol – 2-2. Şi la ultima fază a meciului a mai venit un autogol, scor final 2-3. Practic, s-au dat 4 goluri în decurs de 5-6 minute. Citeşte tot articolul

IN Liverpool

new_boys

A plecat căpcăunul, vom supravieţui. Bine măcar că s-a dus pe un preţ bun.

Liverpool s-a descurcat foarte bine fara el in prima parte a sezonului trecut, are jucatori care sa marcheze. Experienta Torres ne-a aratat ca un jucator fara chef e inutil, ultimele 6 luni inainte de Chelsea au fost un chin.

Ar fi bine sa vina un mijlocas ofensiv bun, dar nici in momentul de fata lucrurile nu stau chiar rau. Problema din sezonul trecut era lotul subtire, acum s-au mai acoperit niste posturi, sper sa faca fata in Champions League si campionat. Daca mai vin vreo 2 jucatori buni (poate Reus, poate Arda Turan) sunt sanse la Premier League. Ceva mai mici decat anul trecut, dar sunt.

Inca 3 saptamani si incepe distractia 🙂

We are back!

question_answer0
IN All Sports, Liverpool

stoke_save

Au trecut greu de tot astea două luni de pauză. Parcă a fost cea mai lungă pauză competiţională din istorie, atât de greu au trecut zilele. Ceva transferuri reuşite, câteva transferuri ratate, menţinerea lui Luis Suarez la echipă şi plecări în grup (Carroll, Downing, Shelvey, Spearing, Reina + Carragher). Cam aşa au fost ultimele 2 luni.

Nu sunt la fel de pesimist ca anul trecut, însă ar fi mare nevoie de încă 2 sau 3 jucători foarte buni. Deşi în apărare lucrurile s-au liniştit odată cu venirea lui Kolo Toure, în atac încă nu e nivelul care trebuie. Şi nici în baza lui Suarez nu vom putea sta meci de meci. E nevoie de un al treilea om de gol, Aspas o să se adapteze greu.

Cu plecarea lui Ferguson, transferurile ratate de la Arsenal şi venirea lui Mourinho, lucrurile se anunţă a fi foarte interesante în Premier League. Chiar am senzaţia că se poate întâmpla orice la vârf.

PS: Mare atenţie la West Ham, care mi se pare că şi-a făcut echipă de cupe europene.

IN Liverpool

EA Sports, compania care produce o grămadă de simulatoare sportive, a semnat un parteneriat cu Liverpool (şi nu numai) pentru a scana toţi jucătorii echipei şi a-i introduce în Fifa14, jocul ce urmează a fi lansat pe 27 septembrie. Pentru cei nerăbdători, varianta demo o să apară pe 9 septembrie.

IN All Sports, Liverpool

În ultimii ani, Premier League a devenit un campionat mult mai disputat, odată cu petrodolarii de la Man City şi o echipă destul de solidă creată de Harry Redknapp la Londra.

Deşi nu se mai vorbeşte de Big Four, ci de Big Six, locurile din Champions League sunt tot 4, iar două echipe mari ale Angliei vor rămâne în fiecare an în competiţia B. Liverpool a fost prima care a pierdut contactul cu Champions League, locul fiind ocupat pe rând de Man. City şi Tottenham.  Citeşte tot articolul

IN Liverpool

Trecuseră 5 minute de la finalul meciului dintre Liverpool şi Cardiff City (încheiat cu victoria cormoranilor) şi pe site-ul oficial al lui LFC era deja bannerul de mai sus. Linkul trimite către secţiunea specială de pe magazinul online, secţiune în care sunt produse branduite cu Liverpool – Câştigătoarea Carling Cup 2012.

Oamenii au avut pregătit totul şi după final au postat imediat, motiv pentru care siteul abia mai merge. Cam aşa se face marketingul sportiv în zilele noastre. Şi pun pariu că vor construi enorm pe baza acestui trofeu.

IN Liverpool

Urma să se întâmple asta. După ce rând pe rând s-a vorbit de plecarea lui Reina, după ce Xabi Alonso şi Mascherano au ales să joace (respectiv să facă tuşa) la cele mai mari echipe din Spania, după ce Gerrard s-a răzgândit în ultima clipă, urma ca Torres să vrea să plece. Şi vrea de mult timp, dar până acum nu făcuse o cerere de transfer.

Şi s-a ajuns aici după ce Benitez n-a avut banii pe care îi ceruse pentru transferuri, după ce acelaşi Benitez a cumpărat ieftin şi prost şi după ce Hougdson ne-a îngropat de tot. Dar ştiam că o să se ajungă la aşa ceva. Într-un fel îl înţeleg pe Torres, a venit să câştige trofee şi n-a câştigat nimic până acum. Ba chiar a ajuns să se teamă pentru locul de Europa League. Frustrare după frustrare după frustrare. Aşa că e mutarea logică. Cum ziceau suporterii englezi ai lui Liverpool, niciun jucător care nu vrea să joace pe Anfield nu e obligat să rămână.

Tnx for the ride.

Poza e de aici.

Meniu