Advertising/PR

IN Advertising/PR

Despre asta e advertisingul, aşa cum îl văd eu. Am recitit o dată şi încă o dată şi încă o dată şi tot ce pot să spun e „aşa e!”. Adevăr în formă pură.

This speech was delivered by Leo Burnett at a meeting of the entire Chicago Burnett office on December 1, 1967.

‘When to take my name off the door’

„Somewhere along the line, after I’m finally off the premises, you – or your successors – may want to take my name off the premises, too.

You may want to call yourselves ” Twain, Rogers, Sawyer and Finn, Inc.”….. or „Ajax Advertising” or something.

That will certainly be OK with me – if it’s good for you.

But let me tell you when I might demand that you take my name off the door.

That will be the day when you spend more time trying to make money and less time making advertising – our kind of advertising.

When you forget that the sheer fun of ad making and the lift you get out of it – the creative climate of the place – should be as important as money to the very special breed of writers and artists and business professionals who compose this company of ours – and make it tick.

When you lose that restless feeling that nothing you do is ever quite good enough.

When you lose your itch to the job well for it’s sake – regardless of the client, or money, or the effort it takes.

You just won’t know the place, the next morning. You’ll have to find another name.”

When you lose your passion for thoroughness…you hatred of loose ends.

When you stop reaching the manner, the overtones, the marriage of words and pictures that produce the fresh, the memorable and the believable effect.

When you stop rededicating yourselves every day to the idea that better advertising is what the Leo Burnett Company is about.

When you are no longer what Thoreau called „a corporation with a conscience” – which means to me, a corporation of conscientious men and women.

When you begin to compromise your integrity – which has always been the heart’s blood – the very guts of this agency.

When you stoop to convenient expediency and rationalize yourselves into acts of opportunism – for the sake of a fast buck.

When you show the slightest sign of crudeness, inappropriateness or smart –aleckness – and you lose that subtle sense of the fitness of things.

When your main interest becomes a matter of size just to be big – rather that good, hard, wonderful work.

When your outlook narrows down to the number of windows – from zero to five – in the walls of your office.

When you lose your humility and become big-short wisenheimers…. a little bit too big for your boots.

When the apples come down to being just apples for eating (or for polishing) – no longer part of our tone or personality.

When you disprove of something, and start tearing the hell out of the man who did it rather than the work itself.

When you stop building on strong and vital ideas, and start a routine production line.

When you start believing that, in the interest of efficiency, a creative spirit and the urge to create can be delegated and administrated, and forget that they can only be nurtured, stimulated, and inspired.

When you start giving lip service to this being a „creative agency” and stop really being one.

Finally, when you lose your respect for the lonely man – the man at his typewriter or his drawing board or behind his camera or just scribbling notes with one of our big pencils – or working all night on a media plan. When you forget that the lonely man – and thank God for him – has made the agency we now have – possible. When you forget he’s the man who, because he is reaching harder, sometimes actually gets hold of for a moment – one of those hot, unreachable stars.

THAT, boys and girls, is when I shall insist you take my name off the door. And by golly, it will be taken off the door. Even if have to materialize long enough some night to rub it out myself – on every one of our floors. And before I DE-materialize again, I will paint out that star-reaching symbol too. And burn all the stationary. Perhaps tear up a few ads in passing.

And throw every god-damned apple down the elevator shafts.

IN Advertising/PR, Politics

Publicitatea de criză

Dacă acum câteva luni, fiind început de an, era pustiu pe la TV, acu au mai apărut câteva campanii mişto. Unirea continuă seria de spoturi cu un ultim episod, clicknet are clipul cu Fazanul în tren, Vodafone i-a luat pe CRBL, Smiley şi Moga. Mai sunt şi spoturile Land of Choice despre care o să scriu într-un alt post.

Lucrurile se mişcă. Totuşi, lumea din agenţii se plânge că e mai multă muncă pe aceeaşi bani. Şi asta pentru că sunt mai puţini oameni. Majoritatea agenţiilor au ales să dea afară oameni. Restul au mers pe reduceri salariale de până la 30%.

O parte din cei care au dat afară oameni aduc studenţi în internshipuri neplătite pe care o să-i angajeze… la un moment dat. Sau nu.

După ce a trecut pe online, Campaignul, adică Strategic e aproape închis. Au plecat redactori, a plecat redactorul şef şi au rămas.. cei care vor stinge lumina.
Citeşte tot articolul

Follow up cu stil

question_answer0
IN Advertising/PR

Chiar şi când joacă jocuri de cuvinte, ăştia din afară o fac cu stil. De data asta e TBWA Olanda care vine cu urmarea la Walk In Fridge – Walking Fridge.

Mai întâi au dat-o în bară fetele de la Rogalski Grigoriu. Pe urmă blogosfera a reacţionat. Şi a tot reacţionat. Şi s-a trezit din nou acel vuiet al mulţimii care striga „Capul lui Moţoc vrem!” (Negruzzi, Costache – „Alexandru Lăpuşneanu”). Şi toată lumea a scris despre ce credea că merge prost în relaţia PR – Blogger şi cât de folositoare sunt reacţiile A-list Bloggerilor. Am avut deci reacţii la reacţii.

Eliza Rogalski, într-un post început prost, cu reflexivul lui „a risca” (nu ştiu ce pregătire are dumneaei, dar din postura de student la Litere îmi permit s-o trimit la Gramatica Limbii Române), comentează situaţia. Are deci o reacţie. Mi-a plăcut totuşi abordarea. E aproape amuzantă. Are un avânt de tipul „Când mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu!” (op. cit)

Zice doamna Rogalski:

agenţiile de PR de pricep la consumator, nu la redactori, bloggeri sau dumnezei.

Carevasăzică piariştii ştiu ce dă bine să spui. Adică ce i-ar plăcea cetăţeanului X să vadă ca să cumpere produsul şi sau ce l-ar putea determina să aibă o atitudine pozitivă.

Conform Elizei Rogalski  omul de PR trebuie să ştie doar să facă o campanie.

În cazul ăsta de cine depinde restul? Cică de agenţiile de media. Dar nu cred că la agenţia de media te învaţă îmblânzirea lui Zoso sau cum să te bagi pe sub pielea lui Bobby Voicu.

Şi ne întoarcem. Campanii face şi advertisingul. Ce vrea consumatorul ştie şi advertisingul. Diferenţa este că advertisingul e pe bani şi PRul n-ar trebui sa fie. Sau, mă rog, e pe mai puţini bani. Deci PRul e varianta săracă a Advertisingului.

Problema vine din altă parte: PRul e nou în online. Deşi n-ar trebui să fie aşa, de puţin timp se iau în considerare bloggeri ca unealtă/parte din mijloacele de comunicare în masă (deşi probabil zoso ar prefera un termen de tipul „mentor al maselor”).

Mult timp PRul a stat pe magine şi nu i-a băgat în seamă pe băieţii şmecheri din online (nu mă refer aici la A-list ci la toţi onlinerii ).

Acum, când în sfârşit fata uncool a decis să se apuce de fumat, toată lumea îi aplică lovituri peste ceafă şi o ia la mişto pentru că s-a înecat cu primele fumuri. Dar las că se face ea mare…

Ca să vă edificaţi asupra subiectului citiţi: aici, aici şi aici

IN Advertising/PR

nepasadeadv

Se tot discută despre campania GSP. Că au făcut faza aia cu hackul, că Headvertising sunt proşti şi GSPiştii fricoşi, că bloggerii sunt mai buni and so on.

Am urmărit cu atenţie campania şi mi-a plăcut. Nu m-a impresionat dar mi-a plăcut. Asta până să văd printurile. De fapt, un print. Ăsta.  Le uraţi să li se rupă ligamentele? Băi copiraitărule da’ tu ai idee cum e să ţi se rupă ligamentele? Ah, vrei să ne explici că ai vrut să dramatizezi faza cu „ne pasă de sport” printr-o pedeapsă foarte mare? De ce n-ai zis în cazul ăsta, „Celui care mai face blaturi, să moară mă-sa.” Nu era mai simplu? Sau „Să mori în chin şi-n cancer.”

Ca şi cretinii de la Publicis, care ne iau la mişto copiii, ăştia de la Headvertising o dau în bară cu printul ăla. Păi parcă nu luptam pentru oprirea violenţei pe stadioane? Ah şi tu îi doreşti lu ăla să se accidenteze?

Făcând abstracţie de acest print, restul sunt mişto iar OOHul din Timişoara cu mesajul „În ochii noştri oricum aveţi 6 puncte în plus” e superb. Le găsiţi pe toate aici.

IN Advertising/PR

Cei de la Graffiti BBDO pot! După semi-eşecul de la euro cu Pepsi Light – Spune cu fotbal, Graffiti (sper să nu mă înşel) semnează noua campanie Pepsi – Eu pot.

Folosind typographyul vechiului Pepsi, au început cu o campanie de teasing pe eupot.com, un canal pe youtube cu diferite clipuri ale bloggerilor. Drăguţ dar cam fumat.  Totuşi, după ce am văzut aseară primul spot, cel cu Diana Bobar, mi se pare foarte bună ideea.

Hai să vedem spotul:

 

 

De ce mi se pare genială ideea?
Pentru că se adresează publicului larg folosind însă un endorser relevant pentru comunitatea online.

Pentru publicul larg Diana Bobar este o fată care poate să transforme străzile în CatWalk, pentru lumea din online, Diana Bobar este Diana Bobar, tipa care scrie pe sofashon.com.

E interesant să facă reclamă Piticu la Pepsi dar nu poţi să-l dai pe tv, Ahilosu, ECostin – same thing. Dacă îi dai pe tv nu numai că nu vor fi relevanţi dar lumea are o părere destul de proastă despre „ăia care stau pe net şi n-au o viaţă” aşa că poate reacţiona împotriva campaniei tale.

Cel de-al doilea spot care ar merge pe TV este probabil cel cu campionii la Debate. Adică ăsta.

Rămâne de văzut cum o să evolueze campania, începutul e promiţător. Dacă e într-adevăr campanie BBDO, sunt curios cum au colaborat cu TBWA (TBWA sunt autorii campaniei din US – BBDO NY a pierdut o parte din cont în decembrie).

În afară de slogan (care în state era Yes You Can – şi a stârnit multe controverse date fiind asemănarea cu campania lui Obama), Eu Pot nu pare să aibă legătură cu ce-i afară. Mai ales că era şi un joc de cuvinte pentru lansarea noilor cutii (canuri).

 

 

Update: Uitasem să zic şi cum au abordat celelalte medii. Pe lângă campania clasică, îmi place că vor să pătrundă şi în afara calupului publicitar. Pe lângă Mircea Badea, o să fie şi alte intervenţii.

 

 

De pildă, Dan (De Ce?) e mâine la radio. Pe măsură ce mai descopăr elemente din campanie o să le trec aici.

IN Advertising/PR

Pe 15 mai apare brieful şi bineînţeles că o să încerc să-l rezolv. Poate cu ocazia asta lansăm ceva mişto. Rămâne de văzut cum se mişcă treburile. Oricum, daţi-mi de veste dacă vă inscrieţi.

IN Advertising/PR

În timp ce BRD a luat-o pe emoţional comunicând cu imagini de acum zeci de ani o tradiţie aproape inexistentă, în afară lucrurile se miscă altfel. Simplu, antrenant şi clar.  Here’s to confidence! And great ads!

IN Advertising/PR

BMWvsAudi

Deşi e criză mare la ei, americanii se ţin de ghiduşii în advertising. Mai ţineţi minte printurile alea cu „Maşina anului 199şiceva salută…”? Iată continuarea mai sus.

Şi ca să şi înţelegeţi: pe billboardul cu Audi scrie: Your move, BMW – The new Audi A4.
Important de ştiut ar fi şi cât timp le-a luat să vină cu răspunsul. Oricum, jos pălăria.
Contrastul alb-negru combinat cu copy-ul şi placementul sunt geniale. E genul de răspuns la care te opreşti pe stradă şi zâmbeşti.

Poza e via AdsOfTheWorld

IN Advertising/PR

Hai că au început să se mişte lucrurile. A fost o perioadă tare tristă pentru advertising. S-a ajuns la un moment dat să vedem ‘reluări’ ale spoturilor din toamnă. Pentru că spoturile de iarnă erau holiday-related şi nu mai mergeau. Aşa că s-au scos de la naftalină colecţiile vechi. Lejer, de criză.

Cei mai trişti au fost cei de la media buying. La cât de puţine reclame au fost în primele 3 luni ale anului, cred că oamenii ăia sunt terminaţi psihic.

Partea bună e că a revenit Vodafone.

Nu sunt de Cannes, dar sunt ok.

E interesant de văzut cum vrea Vodafone să treacă peste criza asta. E clar că merg pe ideea de promovare pe timp de criză şi nu taie costurile ca toată lumea. În teorie se spune că ei ar trebui să fie cei mai câştigaţi.

Totuşi, ca poziţionare mi se pare că se apropie de Cosmote cu preţurile astea mici şi super ofertele. Şi ca stil al spoturilor tot în direcţia aia merg. E prima oară după o perioadă bună când Vodafone apelează la persoane cunoscute în campaniile lor.

Ultimele două campanii au fost cu blonde (amândouă colege cu mine – una de facultate, cealaltă de liceu) care voiau să spună… uhm… habar n-am ce. Retenţie: zero.
Vodafone a făcut un pas important de la campanii de întreţinere a brandului către comunicarea de oferte şi reduceri. Să vedem cât îi ţine.

Meniu