Advertising/PR

V-am mai zis că mi s-a luat de campanii de display advertising. Ştiu că funcţionează displayul, dar mie nu-mi place deloc şi o să-l evit pe cât posibil. Şi dacă nu facem display, hai să facem evenimente, platforme sau în cazul de faţă concursuri mişto pe Social Media.

În caz că vă întrebaţi (ca şi mine de altfel) ce mai face MB Drăgan, vă anunţ că sunt bine, sau cel puţin aşa mi s-a şoptit în cască. Tocmai au lansat un concurs împreună cu National Geographic şi Adevărul, totul fiind legat de Ghidul NG Traveler Romania, lansat săptămâna trecută cu Adevărul.

Sunt mai multe campanii pe travel care se axează pe România, dar de data asta o să aveţi ocazia să şi contribuiţi cu ceva. Şi cred că vine la fix după ce am avut #prinromania şi #prinorasulmeu, campanii mai puţin interactive.

Pe aplicaţia „Arată-ne România ta” de pe Facebook puteţi urca, vota sau share-ui poze din diferite regiuni ale ţării.

Pe Twitter puteţi folosi hashtagurile #natgeoro sau #ghidromania ca să apăreţi pe pagina Live.

Atât pe Facebook cât şi pe Twitter puteţi câştiga o excursie de 10 zile prin România. Pe Facebook sunt puse în joc 10 colecţii de cărţi Adevărul (e vorba de colecţia NG Traveler). Şi pe lângă asta, mai sunt şi 200 de ghiduri Traveler Romania, câte 100 pentru Facebook şi Twitter.

Detalii mai găsiţi şi aici.

În concluzie: e mişto campania, îmi place şi realizarea, să vedem cum iese 🙂

Tnx Maria pentru ştirea în PREMIERĂ-EXCLUSIV-ŞOC.

Ar mai fi şi nişte cărţi pentru cititorii mei fideli: mama, mătuşi-mea şi ceilalţi 2 prieteni care mă citesc. Aştept în comentarii peripeţii cu maşina prin ţară. O pană de cauciuc, o maşină stricată, un poliţist care v-a oprit… d-astea.

Într-un post pe care l-am mai citat, Edward Boches explică importanţa platformelor digitale în efortul marketerilor de a crea o prezenţă permanentă a brandului în mintea consumatorului. Boches demonstrează că aplicaţiile care se integrează în vieţile oamenilor sunt la fel de importante (şi merită, prin urmare, bugete similare) ca orice campanie de advertising.

În plus, dacă hituri ca Gorila de la Cadbury sau Big Ad-ul celor de la Carlton Draught captează atenţia doar pentru moment, serviciile şi în general platformele cresc în permanenţă şi pot aduce noi clienţi brandului.

Ăsta ar fi un fel de răspuns la întrebarea „De ce a făcut Tuborg un lucru bun cu platforma muzicală TuborgSound.ro?”

Joi seară cei de la Kinecto au invitat foarte multă lume din online la lansarea „portalului muzicii româneşti care contează”.  Pe lângă onlineri, joi seară la Garage Hall (foarte mişto clubul, go and check it out) au mai fost invitaţi o parte din artiştii înscrişi deja – am văzut pe acolo Discoballs, Viţa, OCS, Urma etc.

Radu Ionescu a declarat (via Dana Pascu) că sunt deja 20.000 de useri în ziua lansării. Mi se pare enorm. Asta ar însemna că sunt şanse să avem cât mai multe trupe bune adunate.

Celălalt răspuns la întrebarea de mai sus se leagă de bani. Sau mai bine zis, de lipsa lor. La noi sunt anumite domenii în care n-ai cum să rezişti fără susţinere financiară. Pe servicii şi conţinut te descurci mult mai bine când ai acces la bani şi promovare. Da, eOk ar fi un concurent pe nişa asta, dar cine îl foloseşte cu adevărat? Pe conţinut ar putea fi un exemplu MusicChat de la Jacobs, dar niciodată n-au reprezentat un nume important pe publishingul de muzică, deşi au avut bani şi promovarea mai multă decât Monden.info de exemplu.

Da, e bine că s-a lansat TuborgSound, aşa mai scăpăm şi noi de display advertising şi conferinţele de presă de care m-am săturat. Platforma chiar are potenţial, răspunde unei nevoi suplinite până acum de Grooveshark sau Last.fm dar rămâne de văzut câtă atenţie va primi din partea brandului.

Iniţial a scris Ştefan Stroe un articol despre ROI-ul campaniei BCR (o să plec de la premisa că ştie toată lumea ce-i ăla ROI şi n-o să vă dau link la Wikipedia, cum se mai practică).

Pe urmă am citit o chestie la Edward Boches:

With the proliferation of social media, chances are good that a brand also has a Facebook page, Twitter account, YouTube channel and at least one if not three iPhone apps. (I recently had a prospect tell me, “We need apps, lots of apps. It’s important for you to know that we’re app happy around here, so whatever you do bring us apps.”) And since the pre iPhone craze was “build me a micro-site,” chances are good it also has half a dozen of those,

Citeşte tot articolul

Aşa kinder cum sunt mai am şi eu dreptate din când în când. Şi când se întâmplă asta, îmi place să consemnez ca să rămână în anale.

Ziceam la un moment dat că te poţi poziţiona foarte bine ca second best. Cine e pe locul doi nu e neapărat mai fraier. Şi mai ziceam că sigur vor apărea multe reclame în care protagonişti vor fi Isner şi Mahut (francezul şi americanul au jucat în iunie cea mai lungă partidă de tenis din istorie).  La momentul respectiv am lansat o provocare pentru borţunişti, dar n-am mai primit niciun răspuns.

Iar acum iată că a venit Durex cu o idee destul de cheap, dar funny. Sincer să fiu, nu m-aş fi gândit la asta.

LE: Se pare că ad-ul a fost scos de pe Youtube. Dacă nu mă înşel, userul era durex..something. Sunt curios dacă era ceva oficial. Oricum, toată lumea preluase embed youtube, doar la băieţii ăştia am găsit cu greu un alt video host.

Tot citind diverse articole pe net, mi-am dat seama că unul dintre singurele domenii la care s-ar putea să nu fim într-un decalaj total faţă de occident ar putea fi comunicarea digitală. Se spune că România e cu vreo 30 de ani în urma vestului.

În ceea ce priveşte comunicarea, avem o piaţă cu 20 de ani vechime. Aş zice chiar 15, dacă trecem peste anii de început. Majoritatea seniorilor din comunicare de la noi au între 30 şi 40 de ani (în engleză suna aşa bine are in their thirties). Da, avem un blank de 50 de ani între perioada interbelică şi primele agenţii din ’90 şi am pierdut la nivel de experienţă.

Cu toate astea există şi un avantaj: ne adaptăm mai uşor. În afară, problema agenţiilor tradiţionale e dificultatea cu care se adaptează la new media. La noi mulţi s-au adaptat deja, au realizat importanţa internetului şi dacă n-au făcut ceva în privinţa asta, măcar au aflat la cine trebuie să apeleze.

Dacă la ei agenţiile sunt conduse de oameni ajunşi la 50-60 de ani, noi ne-am născut pe net. Ăsta e mediul pe care îl simţim cel mai bine, mai bine decât printul aş îndrăzni să zic.

Nu spun că în vest e plin de boşorogi care nu ştiu să folosească un computer, spun doar că e mai greu să te adaptezi la new media după 30-40 de ani de traditional advertising decât să creşti odată cu ea. Şi nici măcar n-o spun eu,  scrie în Advertising Age.

Deci n-ar trebui să fie aşa greu să ţinem pasul, măcar la nivel de digital comm, nu?

Habar n-am. Dar băieţii de la Old Spice se pare că au reuşit. E campania despre care se tot vorbeşte zilele astea.

Cifre pe scurt: 186 de video responses, 107% creşterea vânzărilor în ultima lună, cam 110 milioane de viewuri pe tot conţinutul video al brandului.

Iar primul spot a luat deja Grand Prix la Cannes (aşa cum echipa Hoinaru.ro a prevăzut încă de luna trecută).

Ce trebuie să reţinem din campania Old Spice? Că probabil este cea mai bună/spectaculoasă/mare  campanie pe social media de anul ăsta. Şi pentru că cifrele care au ieşit sunt cu adevărat impresionante, Old Spice intră direct in the book. Marketeri şi advertiseri din lumea întreagă tocmai au făcut rost de un argument extrem de puternic în favoarea social media. (Aşa că pregătiţi-vă să vedeţi 6 luni de acum încolo chestia asta în prezentări. În multe prezentări)

De notat şi că au răspuns în 3 ore solicitării legate de cererea în căsătorie. Un spot de 51 de secunde scris, filmat, montat şi urcat în 3 ore. Şi cum bine zice Edward Boches (am dat linkul mai sus), ăsta e începutul pentru real time advertising. Şi ţine mai mult de talent decât de platformele folosite.

Ar fi interesant de aflat cum văd plannerii valul ăsta de creativitate la minut, care pare să-i scoată din ecuaţie.

Şi ca exerciţiu de imaginaţie, gândiţi-vă cum ar funcţiona la noi o campanie de genul ăsta, cu aprobări de la client, de la şefii clientului, de la şefii şefilor clientului şi tot aşa.

Şi cum pierdeam eu vremea luni seară dau peste ştire pe Footballpress.net (tnx Alex pentru pont, chiar sunt o grămadă de ştiri bune acolo). Drenthe urmează să vină la Liverpool. Intru pe ştire şi văd: fotbalistul tocmai a anunţat pe pagina lui de Facebook că e aproape de o mutare la clubul englez. Păi şi jurnalistul ce-a făcut în cazul ăsta? Nimic. Meritul lui e că îl place pe Drenthe. Pe Facebook.

Şi mă gândesc că Drenthe are un om care se ocupă de imaginea lui. Sau cineva care îi scrie pe Facebook (nu toţi fotbaliştii îşi scriu singuri pe Facebook şi Twitter). Păi şi atunci ce sens mai are jurnalistul în schema asta? Nu are.

Cât timp îmi pot crea singur (pe baza unor platforme) un grup cu care vreau să comunic, cât timp îmi strâng singur comunitatea de cititori, jurnalistul e în plus. Pentru că eu pot comunica direct, fără intermediari, cu publicul meu.

Iar dacă schema era înainte Eu – Jurnalist – Media – Public, acum este Eu – Spaţiul meu online (blog, site, facebook, twitter – aţi înţeles ideea) – Public. Înainte, piaristul trebuia să treacă pe la jurnalist ca să i se publice ceva. Un comunicat, o ştire, o poză. Era mai greu, ca fotbalist, să ai propriul tău post de televiziune, sau propriul ziar, prin intermediul căruia să comunici.

Şi da, la asta mă gândesc eu luni seară.