IN Branded

Vizual Timisoreana

Din anul I de facultate aştept şi eu momentul să pot spune că merg acasă de sărbători 🙂 Ţin minte că m-a întrebat o profă la un moment dat dacă merg acasă şi i-am zis că ajung acasă în fiecare seară, nu doar de sărbători 🙂

Dar anul ăsta o să merg acasă, să petrec Crăciunul în familie, chiar dacă asta înseamnă la doar vreo 2 cartiere distanţă 🙂

Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi să petrec un Crăciun departe de casă, e ceva de neconceput pentru mine. Sărbătorile înseamnă mirosul de brad din dimineaţa de Crăciun, cârnaţii prăjiţi în untură (de-aia bună, primită de la ţară), mirosul de sarmale care parcă se impregnează în faianţă până la mijlocul lui ianuarie şi cozonacul pe care ajungi să-l mănânci zile întregi cu lapte, pe post de desert (toată lumea aduce cozonac de Crăciun şi ajungem să avem stive în casă). Plus bucuria celor care îşi desfac cadourile puse sub brad sau o masă liniştită la care se discută aceleaşi nimicuri ani la rând. Citeşte tot articolul

IN Web

Am descoperit zilele trecute serialul Şuşanele, care pare să aibă potenţial. O serie de investigaţii/poveşti documentate ale unor întâmplări şi locuri de prin Bucureşti. Primul episod n-are o concluzie foarte clară, dar s-a muncit ceva la documentare şi interviuri. Eu, de exemplu, ştiam că Toma Caragiu a murit la cutremur, dar niciodată n-am ştiut care era blocul Continental. Mi-au povestit ai mei ce s-a întâmplat, dar n-am căutat blocul.

Are potenţial proiectul, canalul de Youtube e aici, pagina de Facebook aici.

Protip cu brazi

question_answer0
IN Casual stuff

Un anunţ de maximă importanţă pentru cei care nu vor să rămână fără brad anul ăsta (da, ştim, ucidem planeta, brazii ar trebui replantaţi, opreşte barbaria).

Din câte mi-am dat eu seama anul trecut, epoca brazilor vânduţi în piaţă, aduşi în camioane de nişte munteni de la Suceva cu mustaţă şi căciuli ruseşti a apus. Brazii se iau acum de la Brico Depot, Praktiker, Dedeman şi alte astfel de magazine, plus Metro, AFI etc.  Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

După 5 ani+ de exersat treaba asta cu antreprenoriatul, am început să observ nişte tipare atunci când vine vorba de oamenii care se apucă de aşa ceva.

Faza iniţială e cea mai amuzantă, în care toţi îşi propun să rupă norii, să schimbe lumea şi să facă tot succesul din lume. 50% se întorc cu coada între picioare la statutul de angajat, oficial pentru că „s-au întâlnit cu o oportunitate prea mare”. Puţini oameni tratează chestia asta cu maturitate şi înţeleg că o să dureze un timp până va creşte acel business, timp în care e posibil să faci foamea. Citeşte tot articolul

IN Sunday's Media Recap

sundays_media_recap

 

Facebook permite mesageria privată direct de pe websiteul brandurilor. Detalii.

Google introduce noi tipuri de reclame interactive. Detalii.

Adrian Ţoca şi parte din echipa Treizecizero.ro au lansat Lead.ro – un site care abordează sportul în general. Detalii.

Luca Niculescu va fi ambasadorul României la Paris. Detalii.

SeniorHyperactive devine Lowe Profero prin afilierea la reţeaua internaţională. Detalii.

Facebook introduce opţiunea de Live Video. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: aplicaţie nouă pentru LinkedIn, Instagram Partners Program, 4K streaming pe Vimeo, Adrian Sârbu are pagină de Facebook, premiu mare la Eurobest.

IN Casual stuff

stationarea

În ultima vreme am devenit foarte puţin tolerant cu proştii, mai ales ăia care încurcă pe toată lumea. Jumătate din problemele traficului bucureştean sunt date de oameni care nu gândesc eficient. Deci nu e de ajuns că nu respectă regulile (ceea ce le-ar permite să fie proşti), dar când greşesc o fac fără cap. De exemplu, simpla staţionare a maşinilor contribuie la ambuteiaje. Pentru că românul trebuie să oprească fix acolo unde e uşa la care are treabă, nu contează ce zice legea sau măcar logica.

A se observa schema de mai sus, care e valabilă pentru 90% dintre situaţii. Un băiat, să-i spunem Bou #1 vine, trage puţin de maşină spre marginea drumului (sau spre maşinile parcate pe banda 1) şi pune avariile. „Stau şi eu puţin aici, nu încurc pe nimeni”. Asta e, avem un idiot printre noi. Adevărata problemă apare când apare al doilea băiat (notat aici cu Bou #2), care opreşte fix, dar fix în dreptul celuilalt staţionat. Şi dacă iniţial maşinile se strecurau cu greu în ambele direcţii, după ce opreşte şi boul #2, circulaţia se blochează şi totul e la mica înţelegere. Doar pentru că un gigel nu s-a gândit că ar putea opri puţin mai în faţă sau puţin mai în spate, dacă tot face ceva ilegal.

Dar nu vă gândiţi că e o chestie specifică şoferilor. Nu, la fel se întâmplă şi prin supermarket, de nu mai ai loc să treci cu căruciorul. Pentru că toată lumea stă lipită de coşul ăla pe 4 roţi de parcă le-ar fura cineva produsele neplătite.

Şi zău că nu e greu. Trebuie doar să te uiţi vis-a-vis de tine: „ia să vedem, am pe cineva în dreptul meu?”

IN Casual stuff

Citind comentariile din articolul ăsta mi-am adus aminte de nişte prieteni care fac un mişto grav de coporatişti în timp ce stau la patron şi caută disperaţi un job mai bun.

Adevărul e că aceste corporaţii au adus numai lucruri bune pentru angajatul român. 5000 de lei pe cartea de muncă? Numai în corporaţii. Beneficii, program de lucru fix, fără prea multe abateri? Numai în corporaţii.

Pentru că domnul Hans din Suedia vine şi zice: „ok, hai să-l plătim full pe Gigel, că oricum e mai ieftin cu toate taxele şi noi suntem HP (sau Oracle, sau IBM, sau…) şi nu ne permitem să facem mizerii pe partea asta”. Iar omul vede că acolo e mai bine şi vânează astfel de joburi. Gândiţi-vă câţi oameni din marcomm vor să plece „la client”. Credeţi că vor să meargă la fabrica de sticlă din Bărbăteşti şi să facă marketing acolo? Nu, tot la branduri străine, corporaţii.

De-asta spun că sunt bune, că îi obligă şi pe antreprenori să meargă spre zona legală. Cred că ăsta e şi mesajul pe care îl transmite Ştefan Iordache aici: noi ne plătim angajaţii full pe cartea de muncă, alte firme nu. Un fel de „batem şaua ca să priceapă FISCul”.

IN Casual stuff

shutterstock_231200206_small

Monica, cea care în viaţa de zi cu zi e şefă de agenţie şi mamă de Flaria, se încăpăţânează să rămână şi bloggeriţă. Şi în fiecare an are un decembrie în care vine cu zeci de idei de cadouri pentru copii mici şi mari. Face chestia asta pentru al şaptelea an consecutiv!

Scrie foarte rar în rest, dar uite că de cadourile astea se ţine cu sfinţenie. Staţi cu ochii pe ea luna asta, că sigur veţi găsi ceva sugestii mişto.

PS: Ştiu că o altă tradiţie din luna decembrie era legată de tema de Crăciun a acestui blog. Nu mi-a dispărut spiritul, doar că n-am găsit nicio temă responsive care să fie suficient de crăciunească. Aşa că am ales să vă scutesc de chin, cel puţin pentru moment. Dacă voi fi suficient de harnic, poate că anul viitor voi putea să mă ocup din timp de asta.

Foto: Xmas Gift via shutterstock

IN Casual stuff

Aseară m-am dat puţin pe hashtagul #VoceaRomâniei. Am trollat un pic, apoi am văzut prestaţia Cristinei Bălan (ex-Impact), mi-a plăcut şi m-am bucurat când a fost aleasă de Tudor Chirilă să meargă mai departe. Aşa că am scris un tweet care a fost preluat pe TV (din păcate n-am screenshot, dar o să fac rost).

După asta au urmat RT-uri de la Chirilă, Buhnici, plus alţi twitterişti. Şi rezultatele arată cam aşa. 488 de afişări. Imediat după moment aveam vreo 364 de afişări, dar între timp a mai dat lumea un RT, un Like, s-a văzut mai departe.

hoinaru_tweet_activity

Eu am 11200 de followeri pe Twitter, habar n-am câţi sunt reali şi câţi nu, n-am făcut niciodată curăţenie pe acolo. Nu ştiu exact cum funcţionează măsurătoarea, presupun că nu se adaugă şi afişările din RT-uri, altfel ar fi cu adevărat trist (numai Buhnici are vreo 200.000 de urmăritori). Media mea din ultima vreme e între 400 şi 500 de impressions per tweet. Adică 500 de oameni văd tweetul din 11.000 de conturi.

N-o să insist pe treaba asta, găsiţi o părere la Vali, care e mult mai înverşunat. Eu cred că Twitter n-o să aibă succes indiferent de cât va trage mass-media de el pentru că n-are cu cine. Oamenii care îşi fac acum cont pot doar să dea Like, RT şi cam atât, postările lor nu au mari şanse să prindă tracţiune cu un hashtag pe săptămână. Iar oamenii care au şanse la tracţiune, cei care făceau parte din comunitatea formată acum câţiva ani pur şi simplu interacţionează în alte părţi. Nu mai e nicio miză pentru ei să se dea pe Twitter, treaba cu mesajele apărute pe ecran s-a fumat de ani buni.

Comunitatea de pe Twitter a fost extrem de mişto, dar aia e arhivă. Acum a rămas o platformă cu nişte statistici extrem de proaste, pe care mai intrăm din inerţie.

IN Casual stuff

captive_escape

Săptămâna trecută am ajuns iar la un escape room, camerele alea cu mistere din care trebuie să ieşi în mai puţin de o oră. De data asta am fost la Captive Escape Room, care sunt aplasaţi vis-a-vis de Circul Globus, pe strada Sergent Năstase Pamfil (destul de uşor de ajuns de la staţia de metrou Ştefan cel Mare, în spatele blocurilor de pe bulevard). Au 2 camere în acest moment şi în curând vor lansa o a treia cameră, e tot un business creat de nişte tineri pasionaţi de aşa ceva, cum sunt multe dintre aceste afaceri.

Fun fact: după ce am scris un articol legat de experienţa într-un astfel de escape room, m-au sunat 2 prieteni să-mi ceară detalii despre cum ar putea începe şi ei un astfel de business.

Camerele funcţionale sunt Langdon’s Challenge şi Puzzling Colors. Prima e inspirată din „Codul lui Da Vinci”, a doua e formată din mai multe puzzles. Evident că am ales-o pe aia cu masonii 😀 Semnele au fost întotdeauna acolo! Citeşte tot articolul

Meniu