Circulă pe net un clip cu actorul Adrian Văncică despre relaţia oamenilor cu banii, o bucată dintr-un podcast, parcă de la Măruţă.
Şi chiar dacă e tăiat aiurea acel reel, adică nu prea îţi dezvăluie vreo mare idee, ci frânturi, am ajuns să mă gândesc la o chestie: cred că cea mai mare problemă pe care o avem noi, în România, este că ne lipseşte puţin context. We don’t know our place, cum s-ar zice. Nu ştim ce înseamnă un om bogat, nu ştim ce înseamnă clasă de mijloc. Citeşte tot articolul
Am văzut spectacolul Vanya, transmis în premieră online de National Theatre London pe platforma lor National Theatre at Home. Am aflat de asta cu mai multe săptămâni în urmă datorită articolului de pe Urban.ro, Cristina Bazavan face o treabă excelentă acolo, aş zice că are o influenţă chiar mai mare cu Urban în bula de online/cultural decât avea în etapele Tabu sau Bazavan.ro.
Revenind la Vanya, Andrew Scott face un one-man-show cu adevărat memorabil, joacă toate cele 9 personaje ale piesei Unchiul Vanea. Şi o face într-un mod extraordinar. Felul în care reuşeşte să treacă de la un personaj la altul e pur şi simplu nepământesc.
Interesant e că spectacolul a primit 3 stele din 5 într-un review din The Guardian, care a apreciat mai mult alte spectacole mai slab cotate. Citeşte tot articolul
Au trecut primele meciuri din Champions League, aşa că am înţeles cât de cât noul format. Probabil că va mai dura mult până când o să reţin toate aspectele, dar până atunci mă declar foarte interesat.
Mi se pare mişto şi faptul că nu mai joci tur-retur cu fiecare echipă, mi se pare tare şi clasamentul „la grămadă” care face ca fiecare gol şi fiecare punct să conteze. Ai 8 finale de disputat, apoi îţi schimbi strategia pentru fazele finale. Dacă ai noroc şi termini în primele 8, primeşti nişte săptămâni de pauză, care sunt super bine venite. Citeşte tot articolul
Scriam acum 2 ani că Stup e o idee de 1 milion de euro. Şi am senzaţia că s-au cheltuit chiar mai mulţi bani pe proiectul ăsta.
Însă 2 ani mai târziu rezultatele sunt impresionante. Citeşte tot articolul
Am luat un aparat foto de la tata şi vreo 2 filme de la F64, unul color şi altul alb-negru. Asta acum un an şi ceva, când plănuiam să facem nişte poze la nuntă. Am tras nişte cadre cu pregătirile, apoi ne-am luat cu petrecerea şi i-am lăsat pe fotografii angajaţi să se ocupe de partea asta.
Pe urmă am tot cărat aparatul ăla în multe ocazii, cu gândul că o să facem pozele alea mişto. Abia prin Italia şi în Grecia am reuşit cu adevărat să tragem nişte cadre pe film, ocazie cu care mi-am adus aminte ce diferit era ritualul fotografierii. Pentru că era un adevărat ritual. În primul rând că nu făceai poze la fel cum faci azi, câte 5 cu acelaşi subiect. În momentul în care scriu asta am 27.000 de imagini şi clipuri video scurte stocate pe telefonul mobil principal, adunate în vreo 6 ani. Am calculat eu, nu vă obosiţi, înseamnă 4500 de poze pe an, deci 12 poze pe zi. Citeşte tot articolul
Aşa cum am mai povestit pe aici, am tot interacţionat cu agenţi imobiliari în ultima vreme, am fost pe la peste 30 de vizionări (n-am stat să calculez exact, dar sunt între 30 şi 40 pe parcursul acestui an). Şi ca să nu credeţi că suntem super pretenţioşi, menţionez doar că am văzut diferite tipuri de spaţii, pentru diferite activităţi, iar asta a ajutat la cunoaşterea fenomenului şi învăţarea până la fluenţă a limbii imobiliareze.
Aşa că vă las mai jos traducerile pentru câţiva termeni extrem de folosiţi în limba asta. Citeşte tot articolul
S-a lansat de câteva zile, primele episoade sunt deja pe Voyo. Se dă şi joia (parcă?) la ProTV. E un serial scris de Dan Rădulescu şi Bogdan Cotleţ, cu actori buni (Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, Irina Antonie, Alex Bogdan, Dan Rădulescu, Andrei Huţuleac).
E un fel de Las Fierbinţi pentru un public urban, ca să nu mă arunc să spun că e mai de intelectuali. Că e o comedioară uşurică până la urmă.
Singurul lucru care nu-mi place e rolul pe care îl face Anca Dinicu. Pur şi simplu nu există persoana cu accentul ăla, foloseşte tuşe mult prea groase.
Mi s-a prelungit automat abonamentul la Genius, ocazie cu care am intrat pe pagina dedicată să văd cum mai stau lucrurile.
Deja nu mi se pare că mai e o discuţie dacă merită sau nu să ai Genius, am dat 400 de lei până acum (396, mai exact, fără să iau în calcul ultima plată) şi am primit transport gratuit de 1795 de lei. Adică 1400 de lei pe care nu i-am scos din buzunar. Asta e analiza „pe partea economică”. Citeşte tot articolul
Efectiv Podcast este podcastul celor de la Pastel Communications, prin care își propun să găsească povești inspiraționale din diferite domenii, cu aplicabilitate în comunicare.
Antonia a fost invitata episodului 8 și a vorbit vreme de o oră și jumătate despre: Citeşte tot articolul
Eram în Grecia, în Lefkada, și am dat peste un magazin pe care nu-l observasem la precedentele vizite. Haine de bărbați destul de mișto, poate că nu la fel ca Dan John, dar prețuri bune și croieli potrivite pentru mine, materiale bune.
Singura problemă de care m-am lovit a fost logo-ul, care mi se pare că arată cheap. Brandul se numește Dur, este fondat în 1960 la Atena și se vrea a fi un fel de Lacoste grecesc. Citeşte tot articolul
Un film documentar de Robert Antonescu, despre Bucureşti aşa cum e el. Cu bune, cu rele, cu oameni care îl iubesc şi oameni care îl acceptă.
Este, totodată, şi debutul meu şi al Antoniei pe marele ecran, momentan într-un rol de figuraţie specială. În sensul în care ne-am întâlnit cu Robert într-o zi în care avea loc Bazar de Cotroceni şi el filma diverse lucruri pe acolo. Când am mers la premieră ne-am trezit că apărem şi noi prin câteva secvenţe. Citeşte tot articolul
