IN Muzici

Să stabilim încă din capul locului că multe nu supravieţuiesc. 

Unele încearcă să se reinventeze. Puţine reuşesc. Dar cât de departe merg pentru asta? Cât de departe? Cât de departe?

Taxi a avut super succes cu „Cele două cuvinte”. Au aplicat reţeta unui clip cu vedete şi pentru următoarea melodie, care a fost ceva mai slabă. Acum a apărut „Eşti iubibilă” cu nişte cupluri celebre – convinse cu greu, sunt sigur. Piesa nu-i cine ştie ce, dar per total Taxi sunt mult mai „la zi” decât Holograf, Iris sau Voltaj.

PS: Era o vreme în care se puteau aduna destule cupluri blogosferice pentru o adaptare.

IN Advertising/PR

România a câştigat primele 2 meciuri din noua campanie de calificare la un turneu final. Însă preliminariile pentru Cupa Mondială de la Rio au adus o altă victorie, mult mai importantă, pentru naţionala noastră: un nou sponsor şi o nouă campanie de comunicare.

Ursus a venit cu o campanie destul de slabă anii trecuţi, spotul ăla inspirat după campaniile Adidas. Contractul s-a încheiat iar noul sponsor este Timişoreana, brand care îşi permite să comunice tradiţia, moştenirea strămoşească şi istoria neamului. Bună potriveală pentru o naţională care a avut performanţe pe vremea bunicilor noştri. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Prin şcoala generală şi liceu pariam. În general pe fotbal, sume extrem de mici. Puneam câte un bilet la Pariloto sperând să-mi înmulţesc banii de buzunar. Niciodată nu riscam, pariam pe cote mici şi meciuri multe. Evident, de foarte multe ori apăreau surprize care îmi dădeau planurile peste cap şi îmi goleau buzunarele.

În locul celor 30 sau 50 de lei pe care i-aş fi putut câştiga, mă alegeam cu o pagubă de 5-7 lei, poate chiar 10. Evident, se mai întâmpla să dau şi lovitura (cu sume până în 100 de lei) şi să cred că mi-am acoperit toate daunele precedente. O vreme asta m-a făcut să pariez în continuare, până când am făcut socoteala şi mi-am dat seama că există o variantă mult mai simplă. Am ales să nu mai pariez şi să-mi păstrez banii pe care i-aş fi dat pe bilete. Abia atunci am început să câştig din pariuri. Ulterior am găsit o modalitate şi mai sigură de înmulţire a banilor: munca.

Bineînţeles, sunt şi cazuri de oameni care câştigă o grămadă de bani din pariuri (la propriu). Am şi în familie un împătimit care a devenit foarte experimentat în diverse sporturi de peste ocean. Numai că el petrece ore în şir în faţa calculatorului studiind cote şi predicţii, iar noi nu vorbim despre pariori profesionişti. Povestea asta e mai degrabă despre mintea românului cea de pe urmă.

IN Casual stuff

V-am mai spus că prefer evenimentele din provincie. Oamenii sunt plini de entuziasm, toate momentele sunt tratate cu seriozitate, rutina încă nu şi-a făcut loc printre participanţi şi organizatori. De-asta conferinţele legate de social media prind aşa bine în afara Bucureştiului.

Timişoara, Clujul, Sibiul şi, mai recent, Oradea sunt câteva dintre comunităţile care au găzduit evenimente cu şi despre social media. O serie de alte oraşe sunt pregătite să aplice reţeta, însă e nevoie de câţiva temerari. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff


Poză şutită fără acordul Elenei Cîrîc

Uitaţi-vă bine la Centrul Vechi al Bucureştiului şi bucuraţi-vă de el pentru ceea ce este acum. Asta dacă vă place câtuşi de puţin agitaţia de pe străduţele cu aer occidental. E cel mai bun an pentru Centrul Vechi, cu toate reparaţiile finalizate, cu multe faţade restaurate, cu multe terase în locul clădirilor ocupate de ţigani. De-aici lucrurile merg doar în jos. Aglomeraţia va deveni insuportabilă (pentru unii deja e), decorurile se vor deteriora, străzile vor fi total ocupate de terase.

Mă uitam zilele trecute la spaţiul pietonal, tot mai îngust de la o zi la alta în urma extinderii teraselor. În cele mai multe zone oamenii păşesc cu greu în şir indian – câte unul pentru fiecare sens de mers. Pe alocuri drumul se îngustează şi mai mult, testând răbdarea trecătorilor. Nu mai e mult până când se vor introduce semafoarele. Sau poate că vom avea primele străzi cu sens unic pietonal.

Dar dacă acum vi se pare nasol, staţi să vedeţi ce va urma. Străzi şi mai aglomerate, terase mai multe, zgomot, mizerie, haos. Nu va mai trece mult până la primul festival hipsteresc „Salvaţi Centrul Vechi”. Evident, chiar şi peste ani vor fi oameni care se vor putea bucura de o terasă ascunsă pe la vreun capăt de stradă, ignorând haosul din jur. Ferice de ei.

IN Sunday's Media Recap

Ştirea săptămânii e legată de vânzarea Adevărul Holding, care a trecut din proprietatea lui Dinu Patriciu în cea a lui Cristian Burci. Detalii.

Mădălina Uceanu a anunţat Recrutarea 2.0 – o serie de cursuri dedicate oamenilor de HR din companii. Detalii.

Vlad Petreanu se apucă de radio, urmând să realizeze matinalul de la Europa FM. Detalii.

HootSuite a achiziţionat Seesmic, cele două tooluri fiind printre cele mai cunoscute programe de administrare a conturilor de pe reţelele sociale. Detalii.

Ford a lansat la mijlocul săptămânii o serie de variante noi ale automobilelor sale. Radu a fost la Amsterdam şi transmite.

Alte ştiri pe scurt: portarea unui număr de telefon durează mai puţin, Bergenbier are o campanie nouă, Tatulici pleacă de la Realitatea, la fel şi jumătate din redacţie, CanCanTv ajunge pe Acasă, Tedoo a câştigat un premiu în alianţa SkyTeam, achiziţia Instagram de către Facebook s-a finalizat, Nokia a lansat Lumia 920, Coca-Cola a depăşit 50 de milioane de fani pe Facebook, iar Kindle a mai lansat nişte tablete.

Leaders in Marketing

question_answer0
IN Advertising/PR

La jumătatea lunii octombrie avem parte de un nou eveniment dedicat marketingului. Leaders in Marketing este o conferinţă ce va avea loc pe 18 octombrie la Willbrook Platinum Convention Center. Dintre temele ce vor fi abordate: bune practici în social media, digital marketing, branding şi alte subiecte la modă în domeniu.

Speakerii sunt în mare parte străini şi au experienţă în companii mari precum Vodafone, Coca-Cola sau P&G. De obicei asta garantează o altă abordare faţă de cea cu care suntem obişnuiţi şi un suflu nou.

Un workshop ce se anunţă interesant e cel al Bogdanei Butnar: How Much Social Media Presence is Really Required? (in FMCG Retail). În descrierea workshopului se anunţă nişte studii de caz pe tema asta. Presupun că nu sunt din RO.

Până pe 15 septembrie mai e valabilă oferta early bird. Detalii şi înscrieri aici.

De curând au fost oferite la download şi câteva materiale gratuite: Going for growth de Paul J.R Renaud, şi The 5th way de Paul Garrison (cel din urmă fiind unul dintre speakeri).

IN Filme

The Bourne Legacy – cel de-al 4-lea film cu Bourne (din „trilogia” Bourne :-j) e lipsit cu desăvârşire de Bourne. Matt Damon nu apare decât într-o poză, cam o secundă şi jumătate în tot filmul. În rest, e un film cu şi despre Jeremy Renner, care joacă rolul unui agent secret injectat cu nişte substanţe care îl fac mai puternic şi mai deştept. Poate fi vizionat şi fără să fi văzut filmele precedente. Destul de bun şi destul de lung.

The Five-Year Engagement – Un film al cărui trailer l-am văzut de vreo 32 de ori la cinema. Ulterior am văzut şi filmul, dar mi-au plăcut doar primele 40-45 de minute. Pe urmă o lungesc extrem de mult şi inutil, până spre ultimele 10 minute când acţiunea redevine ok. Ar fi trebuit să dureze doar vreo oră şi 20, ca toate filmele siropoase. E semi-amuzant pe alocuri.

IN Politics

Dinu „să-ţi fie ruşine!” Patriciu a vândut Adevărul Holding. Fix înainte de alegeri şi imediat după ce-a fost achitat în justiţie. Se mai îndoieşte cineva că cele două evenimente au legătură între ele? Cine e tâmpit să vândă un trust de presă în prag de alegeri, când se mai pot ciuguli nişte sume frumuşele de la diverşi pretendenţi ai locurilor moi din Parlament?

Un băiat de pe la Adevărul şi-a suflecat mâinile şi a început să arunce cu pietre în patronul abia plecat, proclamându-şi retroactiv independenţa faţă de mogulii pătaţi. El, care până acum a acceptat să stea pe un salariu micşorat şi primit din când în când, s-a trezit din reverie şi înjură cu nesaţ şeful plecat. O românească trecere pe nesimţite de la „Săru’ mâna, şefule, când primim şi noi salariile?” la „Şi să ştii că nici nu ne-ai fost simpatic, băi Patriciule!”.

IN Casual stuff

Sau mai bine zis „business cu fier”. De călcat.

Am dat azi peste siteul La-Dungă.ro – un mic business bucureştean. Oamenii calcă haine conta cost cu livrare la domiciliu. Ideea mi se pare bestială, mai ales pentru cei care nu-şi pot exploata mamele, bunicile sau soţiile 😀

Dai mormanul de haine scoase din maşina de spălat, hainele sunt cântărite, pleacă la spaţiul de călcat şi după procesul ăla plictisitor care împlică multe grade Celsius, cămăşile şi tricourile se întorc netede în dulapurile proprietarilor. Nu-mi dau seama cât de scump e, dar presupun că 150 de lei pe lună să-ţi calci hainele nu-i chiar aşa de mult.

Ba chiar există şi serviciu de urgenţă! :)) Oare are cineva urgenţe călcătoriceşti? Oare cum sună un telefon de urgenţă?

VENIŢI REPEDE!!! Bluza mea preferată e mototolită şi diseară am întâlnire cu băiatul ăla drăguţ de la biroul financiar!!!

Via Ligia Adam

Meniu