De vreo 3-4 ani se vorbeşte intens despre nişe. Toată lumea recomandă începătorilor să-şi găsească un subiect care îi pasionează şi să scrie doar despre acel subiect, într-o piaţă mult prea aglomerată de ghiveciuri literare, în care toată lumea scrie despre orice.

Treptat lumea a început să pună în aplicare sfaturile legate de nişe astfel încât au apărut tot mai multe bloguri de muzică, de sport, de turism, de maşini, de tehnică sau bloguri culinare. Şi în ultimii 2 ani s-au tot lansat proiecte nişate, semn că am înţeles încotro trebuie să evoluăm şi am apăsat pedala de acceleraţie. Doar că unele nişe încep să fie tot mai bine acoperite. Nu că ar fi acoperite total şi nimeni n-ar mai avea nimic de spus, dar se simte puţin aglomeraţia.

Aşa că lumea începe să se nişeze mai mult. Te interesează muzica dar îţi place în special hip-hop-ul? Scrie despre asta! Vrei să scrii despre sport? Mai exact despre fotbal? De fapt, dacă stai şi te gândeşti ai scrie doar despre campionatul Angliei? Fă-ţi un blog!

Pe zona culinară sunt o grămadă de bloguri deja. Ba chiar avem şi vreo 4 branduri în domeniu: Crivăţ, Adi Hădean, Copolovici şi Teo(‘s Kitchen). Aşa că Psaico s-a apucat să scrie nişat pe nişa culinară. Pe Scorţişoară.com sunt numai reţete care conţin scorţişoară. Iar Pesto.ro e un blog de reţete cu rozmarin pesto.

Şi exemplele pot continua, fie că e vorba de nişe care acoperă o arie mai largă de interes, sau nişe care tratează un subiect specific. Mie mi-ar plăcea să apară bloguri de literatură legate de un singur autor. Chiar, parcă m-aş băga la un blog despre Rebreanu 🙂 Voi despre ce-aţi vrea să citiţi când se vor „nişa nişele”?

Săptămâna trecută m-am tot intersectat cu Răzvan pe la diferite evenimente. Un tur de circuit într-o maşină de raliu, o testare de automobil full electric. În plus, când se plictiseşte, Răzvan mai filmează o cetate sau nişte bloggeri sărind. Şi tot filmând a început să fie din ce în ce mai prezent pe la evenimente, mai ales la cele legate de maşini.

Gândindu-mă cât de repede a reuşit să pătrundă printre bloggeri mi-am dat seama că ducem lipsă de material video. Numeri pe degete bloggerii care fac material video constant. Costin, uneori Piticu, mai filmează Auraş din când în când şi tot mai puţin Bimus. Şi gata. Dar sunt atâtea evenimente mişto care ar putea fi prinse pe video.

Toată lumea scrie. Tot mai mulţi au început să facă poze. Dacă vrei să organizezi un eveniment chemi 5-6 bloggeri care scriu, vreo 2 fotografi şi parcă ai chema şi pe cineva care filmează. Dar nu prea ai variante. Iar materialul video e la mare căutare. Uitaţi-vă la ce succes au Roboţii. Sau amintiţi-vă ce buzz a creat PeStradă.Info deşi era un proiect experimental.

Dacă m-aş apuca azi de blogging, aş încerca să fac ceva video. Sigur, ai nevoie de o cameră, trebuie să ştii să montezi, dar ajungi mult mai uşor printre oamenii cunoscuţi. Restul e pasiune şi muncă.

Dimineaţă a apărut o neînţelegere cu Eugen în urma căreia el s-a supărat. În cursul zilei au apărut diferite comentarii în numele meu (1, 2) în care atacam diferiţi prieteni sau cunoscuţi. Îmi place să cred că e o coincidenţă nefericită 🙂 LE: Sigur e o coincidenţă, dar nu mă apuc să fac pe detectivul ca să aflu cine e. E un ins.

Oricum, dacă vedeţi comentarii mai neobişnuite semnate „hoinaru” să ştiţi că nu sunt scrise de mâna mea.

În rest, numai bine!

UPDATE: Petrecerea continuă (3, 4, 5). Eu mă bucur că îmi creşte traficul cu atâtea comentarii pe diferite bloguri 🙂 Dacă mai aveţi mostre, daţi-mi de ştire.

E normal să dăm la aprobat advertorialele? Nu.
Vine mâine sfârşitul lumii? Nu.
Rezolvăm ceva în privinţa cailor de la Letea cu un flashmob şi două cauze pe Facebook? Nu.
Rămâne Olăroiu la Steaua? Nu.

Am urmărit pe parcursul zilei cazul cailor sălbăticiţi de la Letea şi am ajuns să-mi pun nişte întrebări de bun simţ. Prima ar fi legată de heirupism şi de momentul în care a fost pusă problema respectivă în agenda publică (stabilită de presa scrisă, în lipsa altor entităţi).

În Jurnalul Naţional de azi scrie că:

Peste 100 de cai din Delta Dunării stau, de mai bine de două săptămâni, într-un ţarc de lângă Letea. Povestea frumoaselor animale, în jurul cărora a început o luptă pentru care nu sunt vinovaţi, e povestea indiferenţei şi lipsei de responsabilitate a omului.

Citeşte tot articolul

Acesta este un post despre cât de mişto era când eram mici şi ce fraieri am fost că ne-am dorit să creştem.