IN Casual stuff

De când cu avalanşa de Social Media Manageri, Online Executives şi toată suita de funcţii digital comm.-related, primesc tot felul de invitaţii pe Facebook. De la prietenul X care mă învită la un concurs, de la amica Y care îmi sugerează să-mi placă locul ei de muncă. Opriţi-vă din chestia asta. Atunci când vă angajaţi nu vă întreabă nimeni câţi followeri şi câţi prieteni aveţi. Nu în funcţie de asta sunteţi angajaţi. Sau dacă angajatorul se uită şi la asta, nu înseamnă că vrea să vă transformaţi într-o portavoce de brand. Vrea doar să verifice dacă aveţi habar cu ce se mănâncă chestia asta. Dacă ai 10 followeri pe Twitter şi 3 twitturi, e puţin probabil să-mi poţi face o strategie coerentă de comunicare pentru canalul respectiv.

Teoretic, voi vă angajaţi într-un loc de muncă pentru că aveţi nişte skilluri dezvoltate. De ele trebuie să vă folosiţi când începeţi să promovaţi ceva, nu de prietenii voştri.

Că tot s-a vorbit la Brands, Blogs and Cookies despre asta, voi aveţi un brand personal. Mai mic sau mai mare. Un branduţ, un branduleţ personal. Când vă angajaţi undeva nu vă vindeţi brandul. Nu scrie nicăieri în contract că trebuie să daţi RT la tot ce zice compania voastră. Nici că trebuie să ne sugeraţi să dăm Like la toate prostiile pe care le promovaţi. Voi credeţi că vă ajutaţi pe voi, dar de fapt nu-i aşa.

Pe Twitter sunt câteva conturi de companie pe care nu le urmăresc pentru că ştiu că vor primi RTuri de la oamenii care se ocupă de cont. Când face ceva Borţun Olteanu ştiu că o să dea RT Ligia, când face ceva Kaspersky văd la Carmen. Când a început Cristina să se ocupe de contul Webcard, a dat nişte RTuri şi gata, am fost nevoit să urmăresc contul de companie ca să văd ce mă interesa.

Iar îi dau exemplu pe Buddha şi Auraş, dar ei sunt cele mai recente nume pe lista de Sociali. De la Buddha am văzut vreo 3 RTuri cu BCR în vreo 2 luni şi ceva. La Auraş la fel (adică puţine).

Construiţi strategii de comunicare sau „declinaţi” pe online strategiile alea mari, faceţi lucruri, creaţi conţinut pe conturile sociale şi lumea o să vă urmărească şi fără să le cereţi voi asta.

IN Casual stuff

Era mai bine înainte. Nu, nu pe vremea comuniştilor, ci înainte să ne nişăm cu toate magazinele astea. Înainte să avem Hornbach, Dedeman, Kika, Praktiker, Bricostore, Mr. Bricolage şi restul suitei de magazine cât mai nişate care ne aduc mai aproape de casă obiecte inutile cu care am supravieţuit 50 de ani de comunism şi încă vreo 10 după. Vorbesc de aparatura aia pe care o avem în debara cu toţii şi pe care nici măcar de sărbători n-o folosim.

Toasterul. Eu am prins vremurile alea în care pâinea se prăjea înfiptă în furculiţă sau cel mult pe o plită. Nu cred că se găseau prea uşor toastere imediat după Revoluţie, dar ştiu sigur că oricum nu ne-ar fi folosit. Câtă pâine prăjită să mănânci? Dar imediat cum ne-am capitalizat şi s-au deschis atâtea hyper-magazine cu superoferte, a trebuit să luăm toaster. Ba chiar am primit unul cadou, motiv pentru care avem două toastere care zac prin debara şi Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

Mai întâi m-a rugat Bobby să scriu un guestpost la el pe blog. Pe urmă m-au mu… ehm iubit puţin Zoso şi Arhi. Pe urmă a scris Andrei Chirică un post folositor din perspectiva omului de PR. Iar acum am primit pe mail un reply de la admiratorii mei care au semnat-o anonimă. Iată un punct de vedere de la un Farfuridi 2.0.

Când vine vorba de campanii pe bloguri, de obicei se ajunge acolo prin două rute un pic distincte: fie pentru ca agenţia propune şi clientului i se pare cool, fie pentru că un client vrea neapărat, iar agenţia îi face hatârul. Şi, bineînţeles, mai e şi situaţia un pic hibridă, dar de altfel foarte normală, care presupune ca mesajul unei campanii să ajungă implicit şi pe bloguri, care-s tot nişte publicaţii, conduse de tot un soi de jurnalişti, care-s la rândul lor tot un fel de oameni, Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Aseară m-am nimerit la oră de vârf prin centru şi am asistat (din maşină) la inaugurarea statuii lui Carol I de vis-a-vis de Palatul Regal. S-a cântat imnul, s-au rostit nişte discursuri, s-au făcut poze. Tot ce am văzut eu a durat maxim 10 minute (cât am fost blocat în zona aia, pe toate cele 6 benzi, câte are acolo Calea Victoriei).

Vorbim despre Carol I, cel mai mare conducător al „spaţiului carpato-danubiano-pontic”. Vorbim despre omul care ne-a ajutat să obţinem independenţa, vorbim despre un neamţ pentru care ar putea să mai păstrăm o brumă de respect.

Statuia s-a întors acolo după vreo 60 de ani, fiind distrusă de comunişti. Iniţial a fost inaugurată de Carol al II-lea (care din punctul meu de vedere e cel mai prost conducător pe care l-a avut ţara asta vreodată).

Cred că merita un eveniment cu ceva mai mult de 30 de persoane, dintre care 20 de jurnalişti.

IN Casual stuff, Filme

Astăzi începe Brands, Blogs and Cookies, un eveniment DaAfaceri ce are loc azi, mâine şi poimâine la Kulturhaus (fostul Twice) între 14:00 şi 17:00. Speakeri sunt Ciubotaru, BTO, Andrei Roşca, Bogdana Butnar, Sorin Tudor şi nu numai. În public deja s-au anunţat nume sonore ale blogosferei. Eu o să fiu pe acolo cu siguranţă. Dau autografe preponderent pe sâni. Ceva detalii aici.

Până miercuri mai puteţi vota în cadrul Premiilor ForeverFolk 2010. Eu am făcut parte din juriul „offline” şi tare greu mi-a mai fost să aleg cele mai bune piese folk. Era şi mai mare responsabilitatea, ce-i drept 😛 Puteţi vota aici.

Aseară am văzut Megamind şi cred că e pe lista celor mai bune filme de animaţie ever. Nu e chiar pentru copii, e mai mult „dă viaţă”, aşa. Povestea dintre bine şi rău cu ceva twist, cât să ai ce face o oră jumate într-un weekend. Sfatul meu e să nu-l vedeţi 3D, e obositor şi efectele nu te dau pe spate. Plus că e mai bine să fii atent la dialoguri decât la ce se întâmplă (genială replica din trailer – „And i love you too, random citizen!” :)) )

Deci mergeţi să-l vedeţi că sigur o să vă placă. Iar trailerul să stiţi că nu e umplut cu cele mai tari faze, cum se întâmplă în alte filme, there’s more.

IN De soi

Dacă mă chema altfel şi voiam să mă dau specialist şi să fac SEO, ziceam „Cum să-ţi împarţi conţinutul online” şi puneam bold şi underline. Dar nu vreau să mă dau specialist.

Acum câteva luni era o varză totală în conţinutul pe care îl produceam eu, pentru mine. La nimereală aruncam linkuri, poante fie pe twitter, fie pe facebook, uneori şi pe blog. Era totul la liber. Şi unele chestii mişto se pierdeau, sau trebuia să le reiau, sau trebuia să le scriu de 2 ori. Aşa că mi-am propus, într-un moment de maxim „probloggerism” să-mi ordonez puţin conţinutul online.

Blogul l-am lăsat pentru chestii mai mult sau mai puţin serioase. Oricum, lucruri pe care mi-aş dori să le citească mai multă lume, nu să fii nevoit să mă urmăreşti pe toate conturile posibile. Asta a însemnat să scot din peisaj glumele de pe Sickipedia, clipuleţele funny, poze şi alte prostii. Conţinutul ăla care îţi ia 30 de secunde să-l postezi. Aşa s-au născut Minuturile. Citeşte tot articolul

IN Sunday's Media Recap

Luni s-a lansat reţeaua Corect.com cu portaluri, reţea de bloguri, magazin de cărţi, echipă de fotbal, hoteluri, reţea de supermarketuri etc. Pe banii lui Patriciu şi pe coordonarea lui Sorin Roşca Stănescu.

Miercuri Chinezu a relansat PoliticăLocală.ro, proiect ce va fi manageriat de Adi Zăbavă.

Groupon s-a mai jucat puţin de-a vânzarea cu Google. Ba se vinde, ba nu se vinde.

Gowalla a început colaborarea cu Foursquare, un fel de recunoaştere a expansiunii serviciului condus de Dennis Crowley.

IN Filme

Se zvoneşte că Dexter va continua cu un al şaselea sezon, asta după ce sezonul curent e în topul audienţelor.

Primul (şi probabil singurul) sezon din Chase a fost scurtat de la 22 la 18 episoade.

Life unexpected n-a fost încă anulat, dar în aprilie urmează să apară un DVD intitulat „Life unexpected: Complete series”.

Steve Carell lucrează la un nou serial împreună cu cei de la NBC. The Post-Graduate Project o să urmărească viaţa unui absolvent care lucrează la corespondenţă.

Pare uşor

question_answer2 comentarii
IN Casual stuff

Ce-a făcut mă, Georgeasca? A pornit ea un blog şi s-a apucat să plimbe lumea prin ţară? Mare lucru…

Poate nu pare mare lucru să începi un proiect online şi să aniversezi un an. Dar sunt atâtea proiecte care n-au prins nici primul an, că aş putea umple pagina de linkuri. Dacă pe lângă asta mai plimbi şi zeci de bloggeri să le arăţi ţara, dacă te implici activ în comunitate, dacă începi să colaborezi cu companiile de pe nişa ta, se cheamă că ai făcut ceva.

Noi, ăştia care ştim că proiectele nu se nasc peste noapte, şi în niciun caz cu un an vechime, am fost aseară la Atelierul Wagner să bem un pahar cu vin în cinstea Corinei. Asta cu vinul a fost doar de titlu, noi eram de fapt nevorbiţi. V-am mai zis că bloggerii sunt cam nevorbiţi şi se cer nişte evenimente. Am văzut nişte oameni pe care nu-i mai văzusem de o grămadă de timp, am râs, am cunoscut-o pe Paula Negrea, tipa mişto care îmi îndulcise ziua marţi.

Dar da, am putea spune că a făcut şi Georgeasca un fel de happening pentru blogu’ ăla pe care îl are ea şi au venit nişte oameni. Ce mare lucru?

IN Advertising/PR

Simpaticii de la Friends (da, mi-au dat bani ca să zic că sunt simpatici) au un concurs de idei. Unul mişto. Dacă găsiţi o problemă care ne afectează pe toţi şi îi găsiţi şi rezolvarea, puteţi câştiga un tricou cu peştişorul prietenos şi cartea „Triburi” a lui Seth Godin. Detalii găsiţi aici. Mai aveţi fix o zi jumate, aproape două.

Andrei Chirică încearcă un sondaj privind cele mai bune bloguri româneşti de PR. Cică să le nominalizăm pe primele 10. Eu mă îndoiesc că ar fi 10 bloguri care scriu preponderent despre PR. De citit îl citesc pe BTO, deşi de la o vreme a intrat într-o etapă ermetică, pe Andrei, blogul Rogalski Grigoriu din când în când şi PR Romania uneori. Dar cam atât. Nu văd o preocupare permanentă, nu văd bloggeri specializaţi pe chestia asta, nu cred că acordă cineva îndeajuns de mult timp fenomenului. Când vine vorba de scriitură, PR-ul e un fel de Ramona Gabor: băgată în seamă doar pentru că e sora Monicăi Columbeanu. Unde Monica Columbeanu e advertisingul.

IN All Sports, Liverpool

Cam de săptămâna trecută, de când m-am hotărât să nu merg la Steaua – Liverpool, a început lumea să mă tragă de mânecă. „Hai, bă, nu vii la meci?” „Cum, bă, vine Liverpool la Bucureşti şi tu nu te duci pe stadion?” „Păi ce fan mai eşti tu, băi ăsta?”.

În februarie Liverpool şi-a început deplasările europene pe Ghencea. Nu mi-a plăcut sentimentul, am scris şi la momentul respectiv. Poate dacă stăteam în galeria oaspeţilor era altceva.

De data asta era şi mai rău, cu Steaua contra lui Liverpool, un fel de mama contra tata. Iar mama trebuia să se califice şi ea în primăvara europeană. Deci m-aş fi dus să-i pot huidui mai de aproape pe englezi. Eu mergeam la meci s-o văd pe Liverpool şi ţineam cu Steaua? Şi s-o văd pe Liverpool fără Gerrard, Torres, Carragher, Glen Johnson, Maxi, Raul Meireless, Kuyt, Agger… practic fără jucătorii care îmi plac. Doar pentru Joe Cole şi Babel (care oricum au jucat extrem de prost) nu merita să merg la stadion.

Mi s-au oferit bilete ba pe la tribune, ba prin peluză şi n-am vrut să merg. Pentru că oricum aveam cele mai mari emoţii posibile şi pentru prima oară mi-ar fi părut cu adevărat rău să bată Liverpool. Dacă jucau cu orice echipă din Bucureşti probabil m-aş fi dus la stadion, deşi nu-i chiar amuzant să te bucuri când ţara ta o ia în freză. Şi cu Urziceni mi-a fost puţin ruşine că eu mă bucuram şi 15.000 de oameni oftau.

Deci da, aseară n-am fost fan al lui Liverpool şi sper să se întâmple ce mi-am dorit de la tragerea la sorţi, să se califice amândouă în primăvară.

Meniu