IN Casual stuff

Aseară m-a oprit poliţia. Era un control de rutină (nu, mamă, nu făcusem nimic rău). Şi după ce mi-a făcut observaţie că am trecut pe galben (nu mai era nici măcar roz, era roşu toată ziua) mi-a dat actele şi la revedere. Dar asta m-a făcut să-mi amintesc de regula după care mă ghidam în primii doi ani de condus. De fapt, în primul an, pe urmă m-am mai potolit.

Aceasta zicea că nu poţi să încalci 3 reguli de circulaţie concomitent. Eu după 2 săptămâni de condus deja nu mai aveam semnele de începător, aşa că asta era una. Cea de-a doua era de obicei centura. Dacă n-aveam centura pusă şi nici semnele, nu puteam să vorbesc la telefon. De obicei când vorbeam la telefon îmi puneam repede centura 😀

Dacă aveam şi centura şi nici nu vorbeam la telefon, puteam să trec pe roşu.

După ce-am făcut un an, puteam să vorbesc la telefon depăşind viteza legală sau să trec pe roşu fără centură.

Ce logică aveau toate astea? Absolut niciuna, dar doi ani cât am mers pe regula de 3, nu m-a oprit niciodată poliţia. Dar niciodată. Acum, de când port centura şi nu prea vorbesc la telefon, mă opresc non stop pentru verificări.

Morala? Ok, nu avem o morala azi :))

IN De soi

Bună seara, vă rog să-mi prezentaţi buletinul, permisul şi contul de Facebook.

A făcut la un moment dat Ciubotaru un experiment pe Facebook. Era ceva cu relationship status şi pentru că e Ciubotaru a fost şi publicat într-o revistă.

Mai înainte de asta a făcut Bogdana un experiment tot cu relationship statusu, de care a povestit pe la Webstock 2009 parcă.

Acum mi-a venit şi mie cheful de experimente cu Facebook. Care îţi permite să fii cine vrei, îţi setează identitatea în raport cu nişte oameni.

Cu câteva zile în urmă mi-am schimbat data naşterii pe Facebook. Am mutat-o doar cu o zi şi am aşteptat felicitările care n-au întârziat să apară, pe 29 seara, cu o zi înainte de ziua mea. Am wall-ul plin de urări, telefoane, mesaje etc.

Am făcut asta după ce am observat că mulţi cunoscuţi postau pe Wallurile prietenilor de pe Facebook la fiecare aniversare. E ziua lui X? La mulţi ani! E şi ziua lui Y? La mulţi ani şi ţie! În unele cazuri gestul se rupe de orice sens. E un gest mecanic, de bifat la cafea. Mai ales când oamenii respectivi îţi sunt prieteni doar pe Facebook. Eu am vreo 300 de prieteni pe Facebook, dar nu prea mai dau accept decât oamenilor pe care chiar îi ştiu, care îmi sunt ceva mai mult decât cunoscuţi.

Sigur, multă lume foloseşte facebook-ul ca reminder, dar prietenii mei cei mai apropiaţi ori aveau în telefon ori au ţinut minte 😀 (ba chiar am primit întrebări de genul „Ce idee dubioasă ţi-a mai venit?” :)) )

Pe Facebook eşti exact cine vrei să fii. Dacă îţi pui relationship status engaged, lumea începe să te felicite pentru logodnă. Dacă spui că ai 25 de ani, înseamnă că atât ai.

Pentru generaţia noastră „am văzut pe Facebook” este echivalent cu „am văzut la televizor”-ul bunicilor noştri.

Morala: nu mai credeţi tot ce scrie pe Facebook 😀

Va mulţumesc tuturor pentru urări şi vă înţeleg dacă simţiţi nevoia să mă înjuraţi. E ok, nu e ziua mea, o puteţi face :))

PS: Adi aproape m-a dat de gol când a întrebat aseară pe Twitter dacă nu era pe 30 ziua mea. Era, dar am schimbat-o :))

PS2: Morala 2: Faptul că ştii sau nu când e ziua cuiva nu te face mai mult sau mai puţin prieten cu persoana respectivă 😀 E o chestie de memorie. (şi n-o ziceţi p’aia cu „dacă e o persoană importantă ţin minte”, că am uitat uneori şi de ziua părinţilor mei aşa că… )

Trei.

question_answer0
IN Casual stuff

1. Diseară e Noaptea Agenţiilor, eveniment care va urca Muntele Coolness şi de la anu’ o să fie suprapopulat cu agenţii şi hipsteri. Anul ăsta e încă ok, deci mergem 😛

2. Să vă spun care e povestea bannerului de la Orange cu pana şi cu telefonul care râde: Agenţia l-a făcut fără sunet. Clientul a zis că nu iese în evidenţă aşa că au propus să facă roll over pe toată pagina. Agenţia s-a opus şi a propus să rămână aşa. Clientul a zis că el dă banii şi a propus ca sunetul să intre automat şi să-ţi fută urechile on and on and on. Agenţia s-a conformat şi l-a pus pe flasher să facă modificarea. Flasherul s-a uitat strâmb, a înjurat printre dinţi şi a făcut modificarea. Cine îşi ia toate înjurăturile de la useri? Flasherul.

3. Am întârziat.

Ok, nu erau trei, erau două 😛

IN Gânduri de zi cu zi

Şcoala Centrală, Şcoala Centrală
Vin la tine cu drag
Şcoala Centrală, Şcoala Centrală
Eşti al vieţii prag…

Aşa suna cântecul unui puşti de gimnaziu când eram noi pe la sfârşitul liceului. Între timp puştiul probabil cântă despre facultăţi şi masterate iar liceul nostru frumos s-a schimbat total. Citeşte tot articolul

Nişte timp

question_answer0
IN Casual stuff

Mai aveţi cam o săptămână să participaţi la concursul organizat de MB Drăgan, Adevărul şi National Geographic. Arată-ne România ta vă trimite într-o excursie de 10 zile prin ţară dacă puneţi poze sau poveşti cu locurile preferate din ţară. Pe Twitter e chiar prea simplu să participaţi, plus că se câştigă multe cărţi din colecţia National Geographic Traveler.

Detalii privind înscrierea găsiţi aici şi nişte poze mişto găsiţi pe aplicaţia de Facebook (care aplicaţie vă cere nişte date ca să intraţi în ea, ca să ştiţi).

Procente

question_answer6 comentarii
IN Revolte

Actorii de la teatrul naţional din Sibiu au ales să protesteze într-un mod ciudat faţă de scăderea salarială de 25% aplicată tuturor bugetarilor: în timpul piesei, actorii s-au oprit şi un voice over a anunţat că s-a jucat 75% din piesă şi că pauza e o formă de protest faţă de guvernanţi. După întrerupere şi aplauzele celor din sală, piesa s-a reluat.

De ce e asta o manifestaţie cretină şi nesimţită?

Pentru că eu am venit să mă simt bine la teatru. Am dat nişte bani pentru o distracţie sau o artă… cum vreţi. Eu am plătit bilet întreg, nu 75%. Prin urmare, după 3 sferturi din piesă, tu actorule, te opreşti şi îmi spui că Guvernul e rău şi că ţie ţi-e greu. Repet, eu am plătit aceiaşi bani.

Înţeleg că eşti plătit prost şi accept să dau eu mai mult pe bilet ca să se suplinească deficitul provocat de criză. În fond, nu mă obligă nimeni să merg la teatru. Fiind o distracţie, pe timp de criză poate fi considerat un lux. Dacă e un lux, e normal să nu ne permitem toţi bilete mai scumpe.  Şi spun că prefer să plătesc mai mult pentru că eu am venit să mă simt bine, să uit de probleme. Dacă tu opreşti piesa la jumate, o să încep să mă gândesc la tine, la cât de nasol îţi e, pe urmă la cât de nasol mi-e mie şi o să plec acasă mai deprimat decât venisem. Deci fail.

Pe lângă asta, gestul tău nu rezolvă nimic. Bun, să zicem că s-a dat la televizor şi mâine poimâine Antonescu o să zică „Domnule, uitaţi ce-a reuşit Traian Băsescu! Actorii se opresc pe scenă la mijlocul piesei. Se poate aşa ceva?” Ce-o să rezolve asta? Nimic.  Să mergem mai departe şi să zicem că societatea civilă ia atitudine şi pune presiune pe conducători. Vor da cei 25% înapoi? Nu, pentru că intrăm în faliment.

Hai să n-o luăm pe cazuri particulare că ne ia plânsul. Hai să gândim puţin în ansamblu şi vom vedea că gestul de la Sibiu este inutil şi creează un disconfort pentru spectatori.

În plus, dacă un medic s-ar opri din operaţie la 75% cum ar fi? Doar aşa, ca să tragă un semnal de alarmă. Poate pacientul respectiv n-ar avea la dispoziţie 2-3 minute pentru scamatoriile înfuriatului medic bugetar şi ar muri pe masa de operaţie.

Sau dacă ar fi vorba de poliţişti, pompieri, brutari, piloţi? Şi exemplele pot continua. Aşa că hai să fim cu 25% mai raţionali şi să nu facem gesturi inutile şi nesimţite.

IN Filme

După 90210, iată că a revenit şi Two and a half men. Seria a 8-a a început destul de slăbuţ, dar să sperăm că se mai îndreaptă.

Fanii Gossip Girl care nu ştiu că a început şi acolo un sezon nou nu sunt fani adevăraţi.

Un nou serial de comedie de la CBS pare să facă furori toamna asta: Better with you e povestea a 3 cupluri de vârste diferite. Check it out.

Se tot vorbeşte despre o adaptare TV pentru Goodfellas. Adică un fel de Naşul mai modern şi mai lung.

Pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, săptămâna trecută a început Boardwalk Empire în regia lui Scorsese şi e mult prea tare ca să-l rataţi.

IN Casual stuff

Ca şofer am avut mereu două probleme în trafic: motocicliştii (scuterişti, chopperişti etc) şi taximetriştii. Ăştia cu maşini galbene chiar nu mă deranjau la început. Eu mergeam liniştit, ei mă ocoleau şi gata. Dar pe motociclişti am o mare, mare boală din prima zi de carnet.

Motocicliştii sunt ca femeile. Vor drepturi egale, dar când e de stat locului într-o coadă mare, nu pot sta. Că doar de-aia mi-am luat motor, să mă strecor. Deci drepturi egale să fie, îndatoriri mai puţin. De ce să-mi ţin eu banda? De ce să mă trag pe margine ca să încapă o maşină în faţă la semafor? De ce să nu fac slalom printre maşini? De ce să nu mă bag între două maşini care merg una lângă alta?

Şi după ce îi omori, sare toată comunitatea. Păi da’ cum e posibil, trebuie să fim protejaţi! Atunci respectaţi aceleaşi reguli.

Într-o comparaţie foarte rasistă şi misogină, dacă maşinile sunt bărbaţi şi motocicletele sunt femei, bibicliştii sunt negri. Pe de-o parte au trăit într-un mediu total periculos, pe de altă parte dacă acum îl atingi e discriminare rasială. În momentul ăsta categorie mai antipatică decât aia a bicicliştilor nu există în trafic. Poate cea a şoferilor cu numere de Bulgaria, care s-au înmulţit prin Bucureşti şi care încurcă traficul în cel mai medieval mod cu putinţă.

Şi ziceam de biciclişti. Am mulţi prieteni care se deplasează pe două roţi şi care vor fi supăraţi. Ştiu că e periculos, ştiu şi că e bine pentru mediu, dar asta nu înseamnă că trebuie să am o grijă în plus când ies în trafic.

Pistele. Pistele alea sunt nişte piste proaste. Pentru că sunt trasate pe mijlocul trotoarului, pietonii nu mai au pe unde să treacă. Sunt locuri în care accesul pentru pietoni e mai îngust decât ăla pentru biciclişti. Şi dacă nu te dai, comentează. Ce faci domne, stai pe pistă?

Semafoare Eu ştiu că la semafor (sau la treceri de pietoni) cetăţeanul trebuie să se dea jos şi să treacă pe lângă bicicletă. Aşa ştiu eu. Nu numai că bicicliştii nu fac asta, dar ei trec chiar şi când maşinile stau. Adică până la semafor eşti maşină, la semafor traversezi cu pietonii.

Trafic Dacă s-au făcut pistele alea, mai ales prin centru, nu mai mergi pe stradă. Nu mai mergi. Pentru că n-am benzi de 1,5 ca să te pot depăşi, eu trebuie să merg pe toată banda. Prin urmare tu mă încurci rău, dar rău de tot. Zilele trecute aveam un tramvai în stânga şi un biciclist în faţă. Se mişcau în reluare, coadă de maşini în spate. Dacă încercam să-l depăşesc ori intram în tramvai, ori mă urcam pe el. Trotuarul cu pista mă-sii era liber. Nici pietoni, nici nimic. Am claxonat discret, cât să vadă. S-a întors, s-a uitat şi a pedalat liniştit în continuare în rând cu tramvaiul.

Cupă rere de rău

question_answer0
IN All Sports

Sursa foto: Daily Mail.co.uk

Nouă oameni care au bătut-o cu 4-1 pe Steaua au fost eliminaţi aseară de Northampton în Cupa Ligii. Eu v-am zis că Steaua a jucat cu echipa a doua spre a treia a lui Liverpool. Northampton este pe locul 17 în liga a 4-a engleză. Liga a 4-a. Dacă echipa bloggerilor s-ar înscrie, cred că ar face faţă în liga a 4-a.  A noastră, nu a lor. Totuşi, cam cât de buni pot fi băieţii ăia din liga a 4-a?

Şi cel mai naşpa e că ăsta n-a fost un accident. Liverpool, ca şi Steaua, o fură constant în cupă, mai ales în Cupa Ligii. Pentru trofeul ăsta joacă cine vrea şi câştigă cine se nimereşte. Chelsea, Manchester City, Everton au fost toate eliminate deja. Tottenham să zicem că a jucat cu Arsenal, deci nu se pun la socoteală.

Ideea cupei este să joace puştimea. Care joacă un meci, pierd şi gata. Nu ajung să capete experienţă pentru că nu au când. Şi asta se întâmplă an de an. Dacă tot pierzi cu echipe de buzunar, de ce te mai înscrii? Şi aici intră în discuţie şi Vaslui, Steaua care pierde constant în optimi şi aşa mai departe.

IN Filme

Săptămâna asta a fost primul episod din Boardwalk Empire, cel mai nou serial de la HBO, produs de Terence Winter (The Sopranos) şi regizat de Martin Scorsese. Cum, Scorsese face seriale? Se pare că face.

Mă aşteptam ca Boardwalk Empire să fie mişto, dar nu mă gândeam că o să mă prindă din prima.

Acţiunea începe odată cu debutul Prohibiţiei, în America anilor ’20. Avem deci alcool, gangsteri, Al Capone, femei şi arme într-un decor superb + costume şi tot ce mai are nevoie o super producţie.
Singura problemă e că episodul pilot are 72 de minute. Dar n-o să vă pară aşa lung după ce începeţi.

IN Advertising/PR

Am o prietenă (foarte descurcăreaţă şi perseverentă de altfel) care susţine că oricine poate să facă PR. Mereu ne contrazicem când ajungem la subiectul ăsta şi ea argumentează spunând că nu-i o muncă aşa grea şi se poate învăţa prin practică. Ce-i drept, se poate învăţa, dar nu oricine practică înseamnă că a învăţat. Mie îmi place să cred că majoritatea catastrofelor au un background educaţional nelegat de comunicare şi relaţii publice. Aşa îmi place mie să cred, nu zic că e adevărat.

Vă invit să vă luaţi inima în dinţi şi să urmăriţi prezentarea de mai jos. Vă zic de pe acum că vă trebuie multă răbdare. Cu Delia n-am nimic, însă de data asta s-a prezentat foarte prost la eveniment şi nu-mi stă în fire să trec cu vederea lucruri. Plus că e un argument foarte bun pentru a-mi susţine punctul de vedere exprimat mai sus.

Prezentarea De ce nu avem prezentare? Eu o singură dată am prins pe cineva mare fără o prezentare cât de scurtă. Bogdana tocmai venise de la Madrid cu o seară înainte şi pentru că n-a avut timp, a venit la BBC (eveniment DaAfaceri din 2008) fără prezentare. Totuşi a pornit o discuţie foarte interesantă şi interactivă. Dar e Bogdana. Citeşte tot articolul

Meniu