IN Caterinci

Nu, nu vorbesc de Alteţa sa, Prinţul Paul de România. N-am nimic cu familia regală şi nu vreau să mă cert şi cu ei (deşi nu prea înţeleg de ce e nenea Paulică recunoscut de Casa Regală, dar asta e altă problemă). Eu de Paul caracatiţa zic.

Voi vă daţi seama ce se întâmpla dacă aveam cefalopodul prezicător într-un acvariu din Constanţa?

La Dansez pentru tine n-ar mai fi decis micuţul Will şi doamna aia care face glume cu Bănică junior, ci Paul.

Măruţă ar fi închiriat vietatea ca să afle exact cine are dreptate, Liviu Vârciu sau fosta lui nevastă.

Porumboiu ar fi vrut să afle cine l-a vândut sezonul trecut, antrenorul sau jucătorii.

Ponta probabil ar vrea să ştie cine câştigă prezidenţialele următoare – el sau Crin.

Blogatu ar vrea să afle dacă o să fie mai sus decât #haded în Google pe „rezultate bac 2011”.

Ciubotaru l-ar întreba pe Paul cine e mai simpatic băiat de la Lecturi Urbane – el sau Gabi Macovei.

Pyuric ar pune caracatiţa să aleagă între Maximilian şi Grasu, doar aşa, ca s-o deruteze.

Orlando ar… Nu, Orlando face totul pe random.org, next.

Bobby Voicu ar vrea să ştie cine o să scrie mai multe articole pe blogul lui până la sfârşitul anului – el sau gueştii 😛

Şi ar mai fi, dar mi-e lene.

IN Caterinci

Astă seară m-am uitat la finala Cupei Mondiale, dar în acelaşi timp am râs cu lumea de pe Twitter. O grămadă de poante bune pe care m-am gândit să le trec aici, în caz că nu urmăriţi fix pe cine urmăresc şi eu. Şi ca să le avem for ever and ever 😀

Caracatiţa îţi prezice, dar nu-ţi bagă în poartă – Padehillerin

Caracatiţa aia se pricepe doar la fotbal? că iar a fost report la loto – Padehillerin

Căpitanul Casilias plânge, căpitanul Chivu bea bere – Claudiu Ciobanu

A învins La Piovra – GeogeHari

Paulică tată, te pup pe ventuză – Velicu

Ce s-a întâmplat? Le-a dat ungurilor Ardealul? – TheFUA

Fetele sunt nedumerite: arbitrul e blond sau brunet? – Petreanu

Au irosit astia dictai terenul cand asa de misto se poate citi acolo – TheFUA

Mesajul reclamei la Bergenbier : noi numai la televizor putem vedea o Cupa Mondiala  – Claudiu Ciobanu

Del Bosque va juca clasicul 4-6-0 – Eu :))

Oare daca incep sa dau citate din sofocle in timpul meciului, imi iau block? 🙂 – AndreiRosca

Tot ce misca-n tara asta, raul, ramos… Padehillerin

Paul va fi redenumit Pablo.  –  Doulfe

Ce portar! Asa portar as vrea si eu la mine la bloc! Petreanu

Parnasiene 3

question_answer0
IN Parnasiene

Doi pensionari trecuţi de 70 de ani, în piaţă.

– Hai moşule, să-ţi dau pătrunjelu’ ăsta! 1 leu, atât e. 1 leu, numai un leu
– Nu merci…
– Hai mă, 1 leu. 1 leu!
– Nu e vorba de bani.
– Atunci să moară mama dacă nu e bun!

IN Filme

După o lungă absenţă, revine rubrica mea preferată.

Şi cum puteam să revin fără o veste foarte bună? Deşi ziceau că s-a terminat, Not Going Out, cel mai bun serial britanic de comedie, revine cu sezonul 4 undeva în toamnă.

Ceva mai devreme, pe 25 iulie, apare primul episod din sezonul 4 al Mad Men. Îl aştept cu nerăbdare.

După o pauză de o săptămână (cauzată de Ziua Americii), sezonul 7 din Entourage continuă cu episodul 2. Sper doar să fie mai bun decât primul episod.

Între timp lumea se pregăteşte pentru Grammy-uri, unde Lost (îl ştiţi, serialul ăla care a început bine, a continuat prost şi s-a terminat dezastruos) şi Glee sunt mari favoriţi.

Băiatu ăla din Beverly Hills 90210, care a luat-o de nevastă pe Megan Fox, Brian Austin Green cică o să primească un rol în Desperate Housewives şi urmează să se combine cu una din tipe. Eu aş merge pe Teri Hatcher, deşi nici Eva Longoria nu e o alegere rea. Deloc.

Pentru cei care îşi mai făceau speranţe (eu de exemplu), Trust me e deja îngropat, TNT i-a şters şi pagina oficială de pe site. Serialul care a rulat doar 3 luni a fost oprit din cauza audienţei scăzute.

IN Casual stuff

Acum câteva săptămâni am fost cu lumea #prinbucurestiulmeu. Ne-a plăcut, ne-am filmat, Bimus a făcut un videolog pe tema asta. Pe care l-a montat aseară şi l-a publicat azi. Şi pentru că îi sunt simpatic, a folosit şi câteva secvenţe din ce-am filmat eu cu camera PeStradă.info. N-am avut până acum guest posts pe alte bloguri, dar am acu guest frames în videologul lui Bimus 😀

I’m so proud of myself. I grow up so fast :)))

Vizionare plăcută.

IN Casual stuff

Cred că azi reiau Friday’s Series News (cine nu ştie care-i treaba cu rubrica, înseamnă că îmi citeşte blogul de puţin timp).

Am fost la Scala Pub (or smth… băruleţu ăla de la bulivar, făcut pe jumate de hol de la Scala). Îmi place. În special pentru că la intrare scrie mare, pe grindă, You’ll never walk alone. Şi tot locul e sponsorizat de Carlsberg. Preţurile sunt ok dar dacă nu e lume te simţi dubios. Cred că ziua e mult mai mişto decât seara, că e Magheru mai animat.

La Embassy e clar cel mai bun loc de agăţat. Dacă ai 16 ani sau eşti pedofil. N-am văzut niciodată mai mulţi copii ca în Embassy. Cel mai probabil provin din liceele de fiţe care sunt pe lângă Romană – Goethe, Spiru, Centrala.

Tot aseară mi-a venit o idee foarte mişto: cum ar fi un club în care să agăţi prin bluetooth? Toată lumea să îşi deschidă bluetooth-ul şi să începi să trimiţi chestii. Mesaje, poze etc.  :))

Nu în ultimul rând, Ioana încearcă să ia Corsa. Şi dacă tot facem fapte bune, hai să o ajutăm cu un click. Cică ne plimbă. Acu… cine o avea curaj să se urce cu ea în maşină.

IN Casual stuff

Am o nouă problemă. Părinţii m-au învăţat să nu mă leg de oameni sau de lucruri, să încerc să rămân independent pe cât posibil. Mai târziu, Alex m-a învăţat că  o chestie care depinde de mai multe variabile are toate şansele să iasă prost. Şi şansele astea cresc pe măsură ce scade controlul pe care îl ai asupra mijloacelor de care te foloseşti.

Când l-am întrebat pe Bobby ce-o să facă cu grupul de Comunicare şi promovare online (care btw, are 1000 de membri în doar două zile) dacă moare Facebook, nu era doar o întrebare la mişto adresată de padawan – advisorului.

Avem tot mai multe proiecte care depind de alte servicii şi proiecte. Foursquare fără twitter şi facebook nu ajungea la 2 milioane de utilizatori în vecii vecilor. API-ul are şi părţile lui bune, dar şi dependenţa asta de serverele altuia, de API-ul altuia, de proiectul altuia. TweetDeck să fie un exemplu (în comparaţie cu Snaptu care se axează pe mai multe servicii).

Să zicem că se întâmplă de crapă Zukerberg şi Twitter moare că… moare. Câţi îşi închid porţile? Câte agenţii de Social Media se întorc să facă design de bannere? Câte servicii nu mai merg?

Zic toate astea pentru că m-am uitat peste nişte proiecte care se tot foloseau de API-ul Twitter, grupurile de discuţie se mută pe facebook, tot acolo avem şi conferinţe de presă online şi mai sunt şi proiectele alea cu microjobs, oferjob şi toate astea, care depind de altceva. Iar multe dintre ele ar putea funcţiona foarte bine stand alone.

LE: Cel mai bun exemplu pentru chestia asta e fail-ul cu platforma de înscriere de la ediţia a doua de Optimism. Atunci când a dat chix platforma 3rd party şi organizatorul a picat prost.  Ştiţi voi, povestea aia.

PS: Un exemplu de chestie foarte mişto e A Penguin’s Tale, care a câştigat anul ăsta la Future Lions, dar care depinde de Twitter 100% (e doar o idee, nu e pus în practică, dar ar putea fi dezvoltat destul de uşor)

IN Casual stuff

Tot umblând cu atâta lume din online, m-am obişnuit să le zic numele complet, adică nume+prenume sau pe porecle. Dar unii n-au nici nick, nici poreclă, aşa că trebuie să le zici numele complet . Ceea ce Andreei nu-i place. Sau, mă rog, i se pare ciudat. Dar dacă link nu pot să dau, şi pentru că sunt mulţi rău ăia care se ştiu cam cu toată lumea, când vorbesc cu cineva apar discuţii de genul:

– Da, şi vorbeam ieri cu Corina şi…
– Care Corina? Georgescu?
– Nu.
MS?
– Nu.
Zumzet?
– Da…

Şi până nimereşte interlocutoru îţi pierzi ideea. De aia Andreea e Andreea Sofrone, Carmen e Carmen Rusu, Adi e Adi Zăbavă, nu Adi Ciubotaru… şi tot aşa.

Pe de altă parte Chinezu e numai unu, Hilke e Hilke şi Pyuric e Pyuric. Iar Anca e colega ei.

– Care Anca? Amariei ? Duma? Bădescu? Mănescu?
– Nu. N.

IN Casual stuff

La început a fost televizorul. Alb-negru, în caz că aţi uitat. Eu am avut acasă televizor alb-negru. Au mai fost şi diferite variante de TV color, mai mult sau mai puţin colorate. Prin 90 şi ceva am avut primul TV color. În urmă cu vreo 16 ani. A urmat un TV cu ecran plat (primu la momentu respectiv – un Sony) şi câteva mai mici prin casă.  Acum lumea îşi ia plasme. Sau mai exact, lumea şi-a luat plasme încă de acum 1-2 ani, acum îşi iau televizoare 3D.

Şi n-am nicio problemă cu chestia asta, dar dacă tot o ardem high-tech, n-ar fi frumos să avem şi conţinut? Când s-au introdus televizoarele color deja se transmitea color. Noi nici n-avem 10 posturi HD şi deja o ardem pe 3D?

Panasonic are campanie cu televizoare 3D. Samsung are campanie cu televizoare 3D. Eu am văzut un singur film 3D, Ice Age – şi nu pot să spun că m-a impresionat. Ieri, la conferinţa de lansare a paginii O nouă dimensiune în TV, am pus o întrebare: Ce conţinut avem pentru televizoarele 3D. Un domn amabil mi-a răspuns că se aşteaptă peste 100 de titluri anul viitor. WOW! 100 de titluri? Hai să zicem că jumate nu-mi plac. La filme horror nu mă uit, la blockbustere nici atât… rămân 50. Dau jde milioane + sute de euro pe ochelari ca să mă uit la 50 de filme? Nu.

Reiau, acum 15 ani ne uitam la televizoare alb-negru. Bine, hai nu 15, am fost noi săraci şi n-am avut bani să luăm color când trebuia. Să zic 20 de ani. Şi de atunci am trecut de la analog la digital, de la ecran bombat la ecran plat, de la tub catodic la LCD.

Iar la cumpărat filmele de pe net, tot aşa. Acum 5-6 ani mă uitam la cam-uri fără probleme. Acu dacă nu sunt cel puţin 1080p înseamnă că nu pricep acţiunea.

Când om avea şi noi câteva produse 3D fără conversii şi alte prostii, poate. Mă mai gândesc dacă îmi iau plăsmoaie. Că mai mult mă uit la laptop decât la televizor. Singura chestie pentru care mi-aş lua LCD ar fi să am port USB şi să văd filmele direct de pe hardul extern.

Până atunci hai cu pornache .avi că se înţelege.

IN Casual stuff

Am absolvit. Am dat licenţa. Unii din noi au luat-o, alţii o mai dau şi în februarie. Cu sau fără diplomă (chiar nu schimbă prea mult lucrurile diploma aia), ne îndreptăm spre partea cea mai lungă şi neplăcută a vieţii: munca. Până la urmă om face şi un master, doar-doar mai tragem de timp. Eh şi se termină şi ăla. Vine momentul să ne angajăm. Unde? Hai să zicem că avem experienţă toţi. Hai să zicem că vreo 30-40 au deja joburi (în domeniu chiar).

Rămân peste 100 de comunicatori care îşi caută de muncă. Şi aici vine surpriza numărul 1: statul nu mai angajează, s-au blocat foarte multe posturi.  Deci rămâne domeniul privat. Şi aici avem altă surpriză: nici la privat nu se angajează aşa mult. Din start e clar că nu e loc pentru toată lumea.

ŞOC! Sunt o grămadă de oameni care au absolvit în anii anteriori şi îşi caută de lucru.

EXCLUSIV! Nu suntem singura facultate de comunicare. Dacă luăm în calcul şi SNSPA-ul, avem 2-300 de comunicatori şomeri. Nu spun piarişti că s-ar restrânge aria de acoperire.

Ştiu că acum un an parcă a fost generaţia aia dublă. Prima de Bologna, ultima de 4 ani. Şi îi plângeam, că erau de două ori mai mulţi şi acelaşi număr de posturi disponibile. Mă gândeam că ei au prins cea mai nasoală generaţie. De fapt, noi suntem cea mai năpăstuită generaţie de până acum. Şi probabil următoarea o s-o ducă mai rău şi mai rău.

La un eveniment desfăşurat acum câteva săptămâni, toată lumea discuta despre schimbarea jobului, despre nesiguranţa zilei de mâine.. şi alte subiecte d-astea amuzante.

Deci e cam naşpa situaţia. Evident, ăştia mai răsăriţi se vor descurca.

Până atunci, sunt gata în orice moment să recomand câţiva dintre colegii mei de generaţie.

Mie îmi place programul ăsta de full-time blogger, plus că vreau să mai copilăresc puţin. Totuşi, dacă vrea cineva să-mi facă vreo ofertă de nerefuzat, le aştept – măcar pentru palmares.

So… any hot jobs for my kids?

*să se consemneze că nu percep taxă de head hunting. Încă. 😛

Meniu