Chestia cu arestarea lui Becali era doar o chestiune de timp. La modul în care îl aşteptau toţi la cotitură era normal să fie prins cu ceva. Ambiţia prostească a celor şmecheri de la putere a avut succes până la urmă. N-au reuşit cu terenurile armatei, n-au reuşit cu fotbalul, n-au reuşit cu alte chestii. Dacă nu reuşeau nici acum, probabil că următoarea chestie era să-l salte pentru că nu avea şapcă. La fel ca în bancul cu ursu şi iepuraşu, orice motiv era bun ca să-l aresteze pe Becali.

Şi acum nu înţeleg de ce nu conştientizează toţi nebunii care se bucură, cât de gravă e problema. Pentru prima oară după atâţia ani, se demonstrează ce ne ziceau mamele când eram la şcoală. Se demonstrează că profesorul e suveran la ora lui şi dacă vrea să-ţi demonstreze că ai greşit şi să-ţi pună notă mică, tot o face până la urmă. Eu am crescut cu convingerea că niciun profesor nu-mi poate face nimic dacă am dreptate chiar dacă are boală pe mine. Am crescut cu siguranţa că va exista mereu o instanţă superioară care până la urmă va face dreptate. Dar nu-i aşa.

Şi elevul Becali l-a supărat pe domnul director aşa că acum l-au scos la tablă la toate materiile ca să-l lase repetent câţiva ani.

Ce învăţăm noi de aici? Că indiferent dacă ai dreptate sau nu, trebuie să ai grijă ce faci şi ce spui. Pentru că nu se ştie niciodată pe cine superi. Şi dacă superi pe cineva, poţi să  fii sigur că până la urmă îţi vor veni de hac cu ceva. Iar aceasta este o dictatură a terorii. Dictatură pe care nu mai sunt dispus să o suport încă 5 ani.

La revedere, domnule Băsescu!

N-am reuşit să scriu prea des în ultima vreme. Şi am preferat să nu mă apuc să postez clipuri şi printuri doar de dragu de a posta. Sper că vinerea asta să se întoarcă şi Friday’s Series News. Am fost prin diverse deplasări, am făcut chestii, am cunoscut oameni.

Pe la facultate am început să ajung din 2 în 2 (nu că ar fi o premieră). Ideea e că nici nu prea se fac cursurile. Până să intervină pauza asta îmi venise o idee. Am pornit de la premisa că multe lucruri pe care le fac la facultate sunt inutile. Îmi menţin părerea deşi unii oameni ţin foarte mult să mă contrazică.

Şi pentru că aş putea să valorific mai bine timpul pe care îl petrec pe drum şi la cursuri, m-am gândit să fac un mic test. Să nu merg deloc la facultate timp de o săptămână şi în timpul pe care l-aş fi petrecut la facultate să citesc cărţi de specialitate, să mă documentez privind anumite campanii etc.

După o săptămână o să trag linie şi o să văd cu ce-am rămas. Pun pariu că o să fie chestii mai interesante decât ce e la facultate. Acum mai rămâne să găsesc o săptămână în care să nu fiu nevoit să chiulesc de la şcoala pentru alte proiecte ca să-mi pun în aplicare planul.

Mâine e conferinţa ResUmE organizată de DaAfaceri. Adică e mişto şi merită să mergeţi. Conferinta Resume va avea loc vineri 27 martie, ora 13:30, sala 2013 din Facultataea de Cibernetica, ASE. Se va vorbi despre:

culisele HR Maria Gâlca, Recruiting Leader P&G Balkans
recrutarea online Cristina Bleoju, HR consultant Druvi
Pasii spre HR Alexandra Iorgulescu, Human Capital Leader Price WaterhouseCoopers
– Andrei Ghindaoanu, Consultant PriceWaterhouseCoopers
– Loreta Codreanu, Senior Consultant Human Capital, PriceWaterhouseCoopers.

Până pe 31 martie sunt înscrieri la Congresul Naţional al Studenţilor la Comunicare, organizat de Prime. Detalii aici. Sunt şi mulţi speakeri mişto şi teme interesante… trebuie doar să vă duceţi. Eu am alergie la tot ce ţine de online în ultima vreme dar e posibil să ajung măcar pentru networking.

E de mers la concerte  zilele astea. Nu că-mi fac reclamă, ideea e că sunt câteva concerte mişto. El Negro vineri, Sâmbătă Kumm şi Sistem… aveţi de unde alege.

Mai e de mers la grădina zoologică. Pentru că ni s-a făcut dor. Şi pentru că n-am mai fost de secole.

Şi nu în ultimu rând e de mers la Olimpiadele Comunicării! Au început înscrierile, e bestial, e o experienţă care merită trăită.

Am fost plecat două zile cu nişte super oameni ca s-o sărbătorim la Livadea pe Olivia, prietena deja celebrului Eduard (şi nu că l-aş fi făcut eu celebru, a apărut deja în gesepe).  Şi în afară de edi şi Răzvan, nimeni nu avea blog. Ceea ce pentru mine devine un amanunt foarte important. Am început să evit onlineul şi oamenii lui pentru că obosesc. Obosesc privindu-i cum se dau mai deştepţi decât sunt, cum au impresia că importanţa creşte direct proporţional cu numărul de abonaţi la feedreader, cum mimează prietenia la evenimentele de social networking.

Singura diferenţă între oamenii din can-can şi ăia din online e că cei din can-can nu se obosesc să scrie despre ăştia din online.

Şi cum ziceam, am avut o parte din gaşca de la revelion. Deci au revenit poantele cu Gilică (despre care puteţi citi aici).

Gilică a terminat Mario fără să sară.
Când joacă tetris, piesele se aranjează singure, fără să apese Gilică pe buton.

Am băgat un grătar cât toate zilele, sub deviza ‘Cică e criză’ (aştept încă poza), am jucat poker şi mima şi am avut parte de şi mai multe inside jokes (din care menţionăm pentru anale: Sapă!, O casă pe sol, Un gras simpatic şi sexy şi voluptuos, Eşti fraier! – ah, nu? Bine, eşti filantrop!)

Şi nişte pozeee că a fost tare mişto. Noaptea se anunţa scurtă până să începem un karaoke ad hoc cu piese din 2000. Nici nu vreţi să ştiţi cât Andre şi N&D am cântat ;)) .

[Show as slideshow]

Plec puţin la Livadea, (unde am fost şi de Revelion, ştiţi voi, the Gilică story) şi mă întorc mâine seară. Asta dacă nu dă vreo zăpadă şi rămânem pe acolo. Între timp vă las cu o leapşă de la BabyRacy şi Ramona dacă nu mă înşel (ce-i drept e mai veche).

So.. ce-aş face dacă nu mi-ar fi frică…

Păi aş călători pe mare şii mi-aş lua un skyjet. Şi cred că aş face şi scufundări. Deşi partea cu călătoritu mi se pare foarte plictisitor mai ales dacă vrei să traversezi oceanul. Mi se pare un peisaj atât de monoton încât m-aş închide în cabina mea şi m-aş uita la filme.

Revenind… aş face multe activităţi pe apă dacă nu mi-ar fi aşa frică să nu se scufunde vaporu, să nu cad eu, să nu vină o furtună şi să ne ia pe toţi, să mă mănânce balena ucigaşă and stuff like that.

o leapşă de la Adi

Ţara mea ar fi una cu un trafic lejer. Pentru că femeile n-ar avea dreptul să-şi ia carnetul. Ca să nu atrag comentarii răutacioase, vă dau dreptul la un şofer gratis, din puţinul meu 😛

Ţara mea ar avea un post de televiziune naţional care să emită 24/24 spoturi cu pauze de 25 de minute din când în când, timp în care să vizionăm diferite episoade din seriale mişto sau ştiri.

În ţara mea Liga I s-ar juca din 3 în 3 zile şi s-ar televiza mai mult tenis. Ţara mea ar avea mulţi copaci şi expoziţii cu fotografii de epocă.

În ţara mea cea mai mare clădire din oraş ar fi muzeul de istorie, un loc pe care doar eu am avut răbdare să-l vizitez în totalitate.

În ţara mea se munceşte  marţi, miercuri şi joi. Lunea nu ne obosim să ieşim din casă, contemplăm weekendul şi vineri se pleacă în călătorii.

În ţara mea sunt doar oameni serioşi, care nu fură şi care nu sunt naşpa. În ţara mea e foarte trendy să fii român.  În ţara mea e cam pustiu pentru că eu sunt un dictator şi i-am expulzat pe toţi în afară de cei pe care îi agreez. Şi se numeşte Adswana.

Leapşa la Silvia