Ai mei mi-au spus întotdeauna că nu-i bine să faci afaceri cu prietenii. Că sigur te cerţi, că unu ajunge să-l fure pe celălalt, că oamenii sunt egoişti şi nu vor să iasă totu bine, ci să iasă pentru ei bine… şi tot aşa.

La polul opus se află unii oameni, nu dau nume (ca de obicei), care cred că ar fi cel mai mişto lucru de pe lume dacă ar pune pe picioare o afacere cu prietenii. La modul la care o gaşcă de prieteni împarte sarcinile în funcţie de abilităţile fiecăruia: unu duce gunoiu, altu face vânzări.

Am încercat să-mi ascult părinţii, mai ales că nu aveam ţeluri comune aproape cu niciunul dintre prietenii mei. Numai că am ajuns de-a lungul timpului (prin diferite conjucturi) să lucrez şi cu câţiva prieteni. Şi mă gândeam îngrozit că o să ajungem să ne certăm sau că o să se întâmple cine ştie ce. Dar marea problemă e că nu mai apucăm să discutăm altceva în afară de proiecte. Şi e o senzaţie tare ciudată când sună telefonul şi cu toate că te caută una din persoanele dragi îţi vine să arunci cu el pe fereastră (cu telefonul, desigur 😛 ).

Oricât ai încerca să separi lucrurile, ajungi să vorbeşti numai şi numai despre proiecte, să te frămânţi şi să te cerţi uneori. Şi dispar dintr-o dată momentele de caterincă, discuţiile privind aia mică, noua cucerire sau ce mai fac părinţii. Apar în schimb deadline-uri, planuri, proiecţii pe următoarele 6 luni şi multă muncă. Şi te trezeşti că nu mai ai prieteni ai doar colegi sau parteneri. Şi e cam trist.

Şi n-au tras.

Azi am tras cu arma pentru prima oară. Cu gloanţe adevărate and shit. Asta în condiţiile în care eu nici la FPS-uri nu-s prea bun. De tras cu alt fel de arme mai mult sau mai puţin letale nici nu se poate pune problema. Nici măcar prin parcu de distracţii n-am tras cu puşca.

Când am primit invitaţia de la Anca am zis că e la mişto faza cu gloanţe adevărate sau că o să ne aducă o gaşcă de anti-terorişti să ne facă vreo demonstraţie. Mare îmi fu mirarea (ca s-o dau în stilul snoavei) când m-am trezit în mijlocul unui instructaj de tras cu arma (a se citi: am întârziat pentru că Bucureştiul e organizat aiurea şi pe o parte ai numarul 100 iar pe cealalta numărul 29).

Anyway… era un nene care ne explica cum o să tragem noi cu gloanţe adevărate. Şi am tras. Tudor Totolici a ieşit pe primul loc, eu pe 2 şi Adi Ciubotaru & Bobby Voicu tot aşa doar că la coadă.

Au fost acolo mai mulţi bloggeri cunoscuţi, A-listeri, o parte din echipa Monden Info şi… eu :))

Eu aş fi vrut să întreb la un moment dat dacă se poate să nu tragem dar m-am abţinut :)) Şi aşa m-am ales cu premiul I (pentru că Tudor Totolici a tras în afara concursului).

Toată chestia s-a întâmplat pentru că UTV a lansat jocul online I DARE U. Campania este făcută cu ajutorul echipei MBDragan iar noi am tras în poligonul UTI care e pe la piaţa sudului.

Au scris: Pyuric pe Monden.info, Buddha la el pe blog, Adi Ciubotaru, Andy Mihail, Bobby, Corina, Florin Avram, Alexandra Ivan pe Apropo.ro si pe blogul personal, Bimus – cu videologul sau, episodul 24 şi o să actualizez pe parcurs.

Şi prin extensie, de ce a fost mai mişto la BeerTweetMeet decât la Optimism2009.

N-o să stau să povestesc ce mişto a fost aseară la bere cu twitterimea pentru că o să scrie despre asta jumătate din blogosferă.

Nu pot să spun cum a fost la Optimism2009 pentru că nu m-am dus. Nu mi-a plăcut deloc abordarea lui Manafu, m-am simţit tras pe sfoară.  Totuşi, pentru că am încredere în opinia Mirunei, o să spun că n-a fost un eveniment prea mişto.

Şi din punctul meu de vedere, asta se datorează faptului că Optimism2009 a fost un fake. Eu chiar am crezut la început partea cu „hai să facem un eveniment despre optimism, ceva făcut doar de dragu de a vorbi despre optimism”. Îmi imaginam un eveniment care să nu fie la HoJo ci în Herăstrău.  Când am aflat faza cu pufuleţii Gusto, am trecut şi peste simpatia pentru Căpănescu şi am renunţat să particip. M-am simţit plasat într-un powerpoint alături de nişte bugete de marketing şi nişte previziuni de vânzări pe următoarele 6 luni. Cine ar fi venit la un eveniment despre pufuleţii Gusto? Nimeni.

În concluzie, nu mi-a plăcut deloc abordarea cu ideea venită pe moment şi care de fapt era plănuită de cine ştie cât timp. A fost un fake tot evenimentul. Dacă sponsoriza Ursus sau orice alt brand care nu avea selling proposition optimismul (poziţionare care îmi pare uşor tâmpită, btw), era ok. Dar să încerci să-mi bagi pe gât pufuleţi la modul: uite, hai să vorbim despre optimism…. ah ce coincidenţă! noi suntem pufuleţi optimişti… tnx, but no tnx.

Pe de altă parte, BeerTweetMeet, evenimentul cu 6 e-uri a pornit chiar dintr-o joacă. A aruncat JustF0rFun o idee şi aia a fost. Sigur, au pus umărul mai mulţi oameni, dar s-a ajuns într-o săptămână la cel mai mişto eveniment cu bloggeri la care am participat vreodată.

Cred că e dovada clară că nu e nevoie de un plan elaborat cu mult timp înainte ca să iasă un eveniment foarte mişto. Sigur, o conferinţă e altă mâncare de peşte, ştiu, am organizat. La bere a fost mai simplu. Poate tocmai d’aia n-ar trebui să mai facem atâtea conferinţe şi să ne îndreptăm atenţia şi pe fun. Sunt convins că un BeetTweetMeet cu berea de la un brand (oricare ar fi el) şi pufuleţii de la Gusto ar fi fost mult mai folositor pentru Gusto.

Aştept însă cu MARE interes o conferinţă (venită din senin, desigur) pe teme de glume „duminicale” sponsorizată de berea Azuga. Ca să înţelegeţi, citiţi aici.

UPDATE: m-am înşelat în ceea ce priveşte partea cu pregătirea prealabilă a evenimentului în colaborare cu Gusto. A fost o nimereală. Totuşi, cred că trebuia evitată colaborarea tocmai pentru a nu exista suspiciuni. Şi în continuare, optimismul mi se pare o poziţionare tâmpită pentru Gusto. Îmi pare rău că trebuie să critic munca unui planner, dar asta e părerea mea şi o respect :))

——————

*o sa explic in curand.