alina manole

IN Muzici

fericirea_de_luni_lansare

Am fost în seara asta la prima lansare oficială a noului album Alina ManoleFericirea de Luni. Zic că e prima lansare, pentru că mâine seară va avea loc un nou spectacol. Din păcate pentru voi, cei care citiţi rândurile astea acum, şi spectacolul de marţi e sold-out. Dar staţi liniştiţi, sunt convins că vor mai fi o mulţime de concerte fericite.

Pentru că am avut timp să rumeg o săptămână noul album (am fost lunea trecută la o audiţie în premieră şi de atunci e pe repeat), astă-seară am fost atent la o mulţime de alte detalii.

Alina cântă altfel. Ea oricum e un artist aparte pe scena românească, dar acum muzica ei chiar sună altfel faţă de precedentele albume. E mai bine şi cumva asta e ciudat, pentru că oricum suna foarte bine şi până acum. Nu-mi dau seama ce s-a schimbat, poate ăsta e rodul colaborării cu Raul Kuşak. Singurul lucru de care mă „tem” în momentul ăsta e că o să devină mainstream. Sau că o să devină cool să asculţi Alina Manole. Ceea ce pentru ea nu poate să fie decât bine şi e 100% meritat.

Dacă încă nu ştiţi prea multe despre Alina Manole, găsiţi detalii pe siteul ei oficial pe care mă bucur că s-a mobilizat să-l facă 😀

Erată: Mai sunt fix 2 bilete în acest moment. Dacă nu le luaţi acum sigur o să vă pară rău. Concertul e la 19:30 la Teatrul Excelsior.

IN Muzici

alina_4ani

Foto: Emilia Nicolae

O ştii pe Alina Manole? E o tipă care cântă folk foarte mişto.

Aşa mi-a zis o prietenă prin 2007. Și când am ascultat-o prima oară pe Alina chiar suna a folk. Dar lucrurile s-au schimbat de la un concert la altul, iar în 2011 se simțea puternic o influență de jazz. Era acel folk-jazz despre care vorbea de ceva timp și spre care s-a tot dus în ultimii 4 ani.

Duminică seară, pe scena Teatrului Excelsior a urcat o altă Alina Manole. La fel de emoționată, la fel de atentă la detalii, dar tot mai puțin folkistă. Cu Raul Kusak introdus în formula extinsă, bandul Alinei Manole a început să sune altfel. Întregul produs muzical a suferit modificări de abordare, pare că va evolua spre un fel de fusion-jazz care prinde și mai mult la public.

Concertul de aniversare a 4 ani de Lună Pătrată a fost o bucurie. Iar momentul invitatului special – Nicu Alifantis – a fost cireașa de pe tort.

Nu credeam că va evolua în direcția asta muzica Alinei Manole și în niciun caz nu credeam că o să-mi placă. Dar îmi place și sper să prind cât mai multe concerte în formula asta. Până atunci sper să prind live ”Joia Păcătoșilor”.

IN Casual stuff

luna_patrata_4ani

Acum 4 ani am nimerit pentru prima oară la un concert Alina Manole, chiar la lansarea albumului Luna Pătrată. Un album muncit şi o lansare despre care ţin minte că a fost perfectă. Sunet impecabil, linişte deplină, atmosferă cum foarte rar am întâlnit la alţi artişti.

A trecut timpul şi am văzut o mică parte din concertele Alinei, majoritatea la Clubul Ţăranului. A reuşit de fiecare dată să păstreze ingredientele ce transformă spectacolele ei în concerte altfel. Iar acum a pus la cale o sărbătoare a Lunii Pătrate cu o nouă reprezentaţie de gală cu invitaţi şi o formulă extinsă.

Cei 4 ani de Luna Pătrată se sărbătoresc duminică, 7 aprilie, la Teatrul Excelsior. Mai multe detalii găsiţi aici. Biletele sunt disponibile (încă) pe Eventim.

PS: Ora oficială de începere e 19:00, ar fi bine să fiţi acolo pe la 18:45, Alina începe de obicei cu cel mult un minut întârziere.

Muzică şi pasiune

question_answer0
IN Muzici

Am fost în urmă cu câteva săptămâni (vreo 3) la lansarea albumului Dragostea în 3, semnat Alina Manole. N-am scris despre eveniment, deşi mi-a plăcut ce-am văzut pe scenă. Am preferat să aştept următorul concert al Alinei pentru a vă da şansa să mergeţi şi să vedeţi. Dacă aş fi scris atunci probabil că aţi fi uitat.

Alina e un om pasionat de ceea ce face. Şi deşi la Nottara am participat în calitate de prieten, am sfârşit prin a analiza întregul spectacol ca pe vremurile în care ÎnConcert.ro îmi ocupa cea mai mare parte din timp. Astfel am observat cât de mult s-a schimbat Alina Manole în ultimii 2-3 ani. Dacă în 2009 cânta un folk ciudat, cu influenţe de jazz, astăzi vorbim despre muzică de jazz, ceva rar în România.

Alina face totul din pasiune, de asta pot să vă asigur (în viaţa de zi cu zi este sociolog), însă pasiunea ei are ca rezultat finit muzica. Dacă vreţi, muzica nu e o pasiune, ci pasiunea dă naştere muzicii. E o chestie de nuanţă. De asta vă puteţi convinge şi singuri mâine, de la orele 21:00, la Clubul Ţăranului. Încercaţi. Atmosfera de la concertele din Clubul Ţăranului e cu adevărat specială.

Meniu