Mi-am început anul cu Sonny Boy, o carte de memorii scrisă de Al Pacino. Am văzut-o într-o librărie pe 2 ianuarie şi n-am lăsat-o din mână până când n-am terminat-o de citit.
E genul de carte care se citeşte foarte uşor, iar dacă îţi place de Pacino şi ştii câte ceva despre filmografia lui, cartea asta o să fie o bucurie.
M-a făcut să vreau să văd sau să revăd multe dintre filmele lui, în frunte cu The Godfather. Citeşte tot articolul
De mult n-am mai dat peste o carte pe care s-o citesc atât de repede. Am pus mâna pe ea luni și în vreo două zile am terminat-o. Se numește ”Cum să te ratezi cu demnitate” și e scrisă de Octav Gheorghe, publicitar cu ștate vechi. Aș zice că e unul dintre greucenii industriei, care între timp s-a apucat și de scris scenarii de film. A scris pentru Ruxx, pentru One True Singer, iar acum lucrează pentru ”Subteran”, primul serial românesc produs de Netflix, în care Florin Piersic Jr. are rol principal. Citeşte tot articolul
Anul ăsta a fost sărbătoare pentru fanii Harry Potter, care s-au putut bucura nu numai de o carte nouă, ci şi de un film legat de lumea magicienilor.
Mă rog, ambele au venit cu steluţele de rigoare, cartea fiind, de fapt, o piesă de teatru, iar filmul fiind un prequel la lumea lui Harry Potter. N-aveam aşteptări mari de la carte, în timp ce filmul părea promiţător din trailer. Citeşte tot articolul
Am urmărit în ultimele zile valurile pe care le-a stârnit în social media poliţistul-vedetă de la Braşov. Cartea scrisă de el e un real succes, iar pe lângă asta o doamnă de la Crucea Roşie a avut proasta inspiraţie de a se crede mai presus de lege. S-a pornit un întreg scandal pe care Godină îl alimentează cu tot felul de dezvăluiri. Cum se va sfârşi chestia asta? Prost, cel mai probabil. Chiar dacă poliţistul reuşeşte să-şi dea câţiva şefi jos, nu cred că va fi văzut cu ochi buni de şefi, iar într-un final fie va fi forţat să plece din poliţie, fie va ieşi de bună-voie pentru un scop mai important.
Chiar mă întreb cât va mai dura până când omul ăsta va fi convins de cineva să intre în politică şi să candideze pentru vreun post. S-a branduit drept un om cinstit, iar ăsta e criteriul #1 în România. De parcă oamenii cinstiţi sunt automat şi competenţi în administraţie. Cum vedem un om cu multe likeuri pe Facebook, cum vrem să-l punem undeva prin politică, să ne reprezinte.
Mie mi-ar plăcea să-l văd pe Marian Godină tot la circulaţie, încă 10-15 ani de-acum încolo. Cu un salariu mărit şi bonusuri de merit, dar tot acolo. Şi încă vreo câteva mii de astfel de personaje în alte posturi obişnuite. Ca să ne dea speranţă şi să ofere un exemplu pozitiv. Ar fi mult mai important decât o carieră în politică, acolo avem o grămadă de candidaţi.
Superscrieri e un proiect care mi-a fost drag încă de la început, acum 4 ani şi ceva. Ţin minte de planul lui Sorin Trâncă pe care îl povestea super relaxat în mansarda Friends şi care, în timp, s-a conturat extrem de bine. După 4 ani de premii pentru cele mai bune scrieri jurnalistice iată că a apărut şi o carte care adună o parte dintre câştigătorii din perioada 2011 – 2014. Cred că e o recompensă foarte bună pentru nişte jurnalişti care în ultimii ani au fost nevoiţi să lucreze într-un mediu care le limita resursele tot mai mult. Materialele pe care au reuşit să le publice sunt o realizare în sine, dincolo de orice premii.
Cartea are vreo 400 de pagini, conţine 24 de materiale de non-ficţiune şi poate fi găsită în librăriile Cărtureşti şi Humanitas la preţul de 45 de lei. Partea frumoasă e că banii strânşi din vânzarea prin librării vor fi folosiţi pentru un Premiu Special la ediţia Premiilor Superscrieri din 2016. Cum ar veni, un premiu al publicului care poate astfel să sponsorizeze competiţia şi care susţine jurnalismul românesc de calitate.
O să-mi iau cartea pentru că sunt o mulţime de articole lungi care zac prin Pocket şi pe care altfel nu voi ajunge să le citesc niciodată.
Cât despre premiile Superscrieri 2015, ele au intrat în etapa de jurizare, înscrierile tocmai ce s-au încheiat. Vom afla câştigătorii pe la mijlocul lunii noiembrie, la Gală.
Sunt fan Andreea Esca de mic. Îmi amintesc vag perioada SOTI, am crescut odată cu ProTV, ţin minte perfect cum se aduna lumea la sediul din Pache Protopopescu cu diferite ocazii de sărbătoare şi marea vedetă aşteptată să coboare era Esca. Cine face parte din Generaţia PRO şi n-a fost îndrăgostit de Andreea Esca probabil că e puţin defect 😀
Am citit pe nerăsuflate prima carte, lansată în 2002 – „Bună seara România, bună seara Bucureşti!”. Nu puteam s-o ratez nici pe asta, chiar dacă are la bază editorialele apărute în revista ONE.
„Ce-am făcut când am tăcut” o lectură super lejeră de vacanţă pentru cei care vor să afle poveştile personale care mai sunt strecurate printre rânduri. Plus că tonul e super pozitiv, cu impresii de călătorie, amintiri din copilărie şi din perioada de început a PRO-ului.
Cartea se găseşte cam prin toate librăriile, a apărut la editura Humanitas şi e vreo 35 de lei.
Pe We are here – ceva platformă de crowdfunding – a apărut un proiect foarte interesant legat de advertising. Jurnalistul Petre Barbu lucrează de mai mult timp la o carte despre începuturile publicităţii româneşti. Lucrarea e o colecţie de interviuri cu mai mulţi oameni importanţi din advertisingul românesc, nume care au influenţat decisiv publicitatea de la noi în ultimii 20 de ani: Enoiu, fraţii Iordache, Radu Florescu sau Dragoş Grigoriu.
Sună destul de interesant, aşa că sper să se atingă suma necesară şi să se editeze cartea. E nevoie de 3000 de euro, momentan sunt 800 strânşi. Încă 16 zile în care puteţi susţine demersul, eu mi-am comandat deja cartea în versiunea tipărită. Detalii şi donaţii aici.
Aseară am participat la lansarea volumului „Versez” a lui Iv Cel Naiv. Am concluzionat, după încheierea evenimentului, că a fost, probabil, cea mai proastă lansare a unui volum bun. De ce? În primul rând pentru că n-a răspuns unei nevoi minimale: aceea de a dezvălui identitatea lui Iv. Trebuie să vă spun că grămada de tipe strânse la Cafe Verona nu era acolo pentru a asculta nişte oameni simpli vorbind despre Iv Cel Naiv. Nu.
Tipele veniseră acolo pentru a se asigura că Iv este un tip prea gras sau prea slab pentru gustul lor, prea scund şi bărbos, pistruiat şi, oricum, în niciun caz mai atractiv decât gagiul cu care erau de mână sau pe care îl aveau acasă. Pentru că n-ar fi frumos şi nici constructiv ca un tip care scrie versuri aşa mişto să mai şi arate bine.
La rândul lor, domnii sau domnişorii care participau veniseră să se asigure că Iv nu e vreun tip fictiv dar atractiv, pentru care domnişoarele să facă vreo altă pasiune decât cea literară.
În fine, cei foarte tineri, care n-aveau fantezii cu un probabil Iv atractiv, veniseră să-l vadă pe Iv cel boem, genul care stă toată ziua şi fumează la Capşa cu prietenii lui scriitori.
Doar că Iv n-a fost nimic din toate astea, ci un amalgam de păreri ale multor oameni foarte emoţionaţi şi o înregistrare audio menită să mai potolească nevoia exacerbată de cunoaştere a tinerelor prezente. Cam puţin, pentru un produs de marketing atât de bine construit (deşi nu vrea să admită, Iv e un produs şi pentru că cei de la Editura Vellant îl vând, devine inevitabil un produs de marketing). Sper doar ca poetul să rămână sub pseudonim în continuare dacă a apucat-o pe drumul ăsta şi nu să se arate după încă vreo 2-3 volume. N-ar fi deloc spectaculos, ba chiar previzibil.
:))))) intr-o ora si ceva GMT se lanseaza oficial volumul 7 din cartea copilariei noastre…(sau nu ;)) )
pentru fanii operei(mult spus opera…) asteptarea a atins cote maxime…etc etc…
In toate ziarele de maine dimineata pe prima pagina este abordat super subiectul zilei…Cum se termina Harry Potter 7.
Cica se casatoreste si are 3 copii.care la randul lor se vor duce la scoala de magie…deci alti bani alta distractie pentru JK Rowling. pentru ca…nu-i asa…si pustii lui HP trebuie sa aiba carti…and so on…
Ideea e ca HP nu moare…HP TRAIESTE!
asta dupa ce zilele trecute tot prin ziare se punea problema ca moartea lui HP ii va deprima pe copiii din lumea intreaga.
