Eram mai mic, prin şcoala generală sau prin liceu, şi după o iarnă mai lungă m-am dus să mă tund. Trecuse ceva timp de la ultima tunsoare, că iarna oricum purtam căciulă şi aveam cărare pe dreapta.
Am plecat spre locul cu pricina – o frizerie la care mă tundeam de ani buni, aflată la parterul blocului vecin.
Am traversat în grabă, am intrat plictisit în scară. Am urcat în fugă treptele de la intrare şi când am deschis uşa mi-am dat seama că am nimerit într-o casă. De oameni. :)) Nu cred că am ţinut uşa deschisă mai mult de 2-3 secunde, timp în care am văzut covoare, mobilă… ca în orice locuinţă. Dispăruseră gresia albă şi oglinzile mari.
Am închis uşa, m-am întors şi am plecat. N-a durat mai mult de 5 secunde toată faza. Partea bună e că n-a auzit nimeni.
Dar cum să te muţi într-un apartament în care ştii că a fost frizerie ani la rând şi să stai cu uşa descuiată? În primul apartament de la parter, imediat cum intri într-o scară aflată la stradă? Lipsea doar un semn pe care să scrie: vă invităm să ne jefuiţi.
