caterinci

Poveste cu frizerie

question_answer0
IN Caterinci

Eram mai mic, prin şcoala generală sau prin liceu, şi după o iarnă mai lungă m-am dus să mă tund. Trecuse ceva timp de la ultima tunsoare, că iarna oricum purtam căciulă şi aveam cărare pe dreapta.

Am plecat spre locul cu pricina – o frizerie la care mă tundeam de ani buni, aflată la parterul blocului vecin.

Am traversat în grabă, am intrat plictisit în scară. Am urcat în fugă treptele de la intrare şi când am deschis uşa mi-am dat seama că am nimerit într-o casă. De oameni. :)) Nu cred că am ţinut uşa deschisă mai mult de 2-3 secunde, timp în care am văzut covoare, mobilă… ca în orice locuinţă. Dispăruseră gresia albă şi oglinzile mari.

Am închis uşa, m-am întors şi am plecat. N-a durat mai mult de 5 secunde toată faza. Partea bună e că n-a auzit nimeni.

Dar cum să te muţi într-un apartament în care ştii că a fost frizerie ani la rând şi să stai cu uşa descuiată? În primul apartament de la parter, imediat cum intri într-o scară aflată la stradă? Lipsea doar un semn pe care să scrie: vă invităm să ne jefuiţi.

IN Caterinci

Salut Mircea,

îmi face deosebita plăcere să te invit la un proiect pe care îl desfăşurăm împreună cu familia Popescu. Sâmbătă, 15 aprilie, începând cu orele 11:00 va avea loc un eveniment la care vor participa mai mulţi bloggeri. Evenimentul doreşte să pună la încercare viteza bloggerilor în ceea ce priveşte căratul mobilei pe scări. Practic, vor exista două echipe care se vor întrece în căratul mobilei de la parter până la etajul al 7-lea al unui bloc din cartierul Vitan. Citeşte tot articolul

IN Caterinci

Astăzi am reuşit să pun mâna pe un Zăvor aplicat pentru uşă modelul 417 -12 de 80 de milimetri. Îmi doream de mult un astfel de zăvor şi cei de la Mr. Bricolage mi-au dat unul în teste pentru o perioadă ceva mai lungă.

Am ales un model clasic, ceva de care aveam mare nevoie la uşa de la baie. Deşi în mod normal nu sunt suprapuneri de program, în cazul vizitelor la domiciliu apare nevoia unui astfel de dispozitiv care înlocuieşte cu brio piciorul pus în uşă şi te scuteşte de neplăceri. Practic, atunci când ai vizitatori cresc şansele să te trezeşti cu cineva în baie. Nefiind de-ai locului, oamenii nu ştiu cum să se uite dacă e ocupat sau liber. Aici intervine zăvorul. La propriu. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR, Caterinci

Când au văzut clipul de mai sus, realizatorii spoturilor Catena şi Profi au început să plângă în pumni. Ei de ce nu s-au gândit la aşa ceva? Lor de ce nu le-a venit ideea? Chiar şi creativii spotului Aurasma au rămas puţin descumpăniţi (deşi la început erau două tabere).

L-am pus şi pe Facebook zilele trecute, dar am simţit nevoia să-l arhivez pe blog.

IN Caterinci

Pentru că lumea obişnuieşte să plece „la mare, la munte, în Deltă”, am ales să acopăr o altă zonă de interes maxim în această vacanţă de 1 mai: zona din faţa blocului.

Aici, zeci de turişti de pe la alte blocuri vor alege să-şi plimbe câinii, să se joace cu copiii sau să participe la tradiţionalul grătar din grădină. Pe tot parcursul vacanţei voi încerca să vă ţin la curent cu desfăşurarea evenimentelor, iar dacă veţi dori să vă alăturaţi, vă aştept la noi, în Militari.

Sâmbătă, ora 11:29 Nea Marcel de la scara 2 a ieşit să spele maşina. Are un Hyundai argintiu pe care îl spală în fiecare sâmbătă, fie că e soare sau sunt nori. Furtunul cu apă coboară falnic de la etajul 4, la fel şi prelungitorul cu care nea Marcel îşi alimentează aspiratorul. Citeşte tot articolul

IN Caterinci

Mai întâi ea, agenţia, te identifică drept masculul alfa al grupului de twitterişti. Tu primeşti cele mai multe likeuri, ţie ţi se dă RT, tu eşti considerat influencer. Pe urmă tu observi cum merg lucrurile şi trânteşti pe blog câteva aprecieri legate de calităţile ei, ale agenţiei.

Ea e fericită că-i faci awarness şi după ceva tatonări vă luaţi.  Citeşte tot articolul

IN Caterinci

belvita

Evident, din mai multe motive.

Cei care mă cunosc ştiu cât de important e pentru mine somnul de după-amiază. Dorm măcar o oră oriunde aş fi: la mare, la munte, în Deltă. Şi după un asemenea somn, am nevoie de ceva care să mă pună pe picioare, mai ales că uneori iau masa de „prânz” mult după orele 18:00. Aşa că am nevoie de ceva care să mă ajute să rezist până la cea mai importantă masă a zilei. Recent am primit o cutie din biscuiţii ăştia noi cu afine. Sortimentul cu cereale şi lapte ştiu că i-a înseninat dimineţile lui Adrian, aşa că m-am bucurat ca un copil dintr-o ţară fără autostrăzi când am primit cadou cutia de mai sus.

I-am încercat doar cu lapte, dar am fost mulţumit de rezultatul final. Am observat că sunt mai „legaţi” decât ceilalţi biscuiţi din gama belVita Start şi cred că asta se întâmplă de la afine. Eu chiar am supus biscuiţii ăştia la tot felul de probe. Ai zice că au fost biscuiţi-experiment (ceea ce nu e prea departe – de adevăr).

Ştiu că biscuiţii ăştia sunt pentru micul-dejun, însă eu mă folosesc de ei după-amiază tocmai pentru că au eliberarea treptată de carbohidraţi. Îmi dau stropul ăla de energie cât să mai rezist până la masă.

Atenţie! Nu vreau să fac reclamă (adică aş vrea, dar nu mă bagă nimeni în seamă). Oricum, chiar sunt mai buni biscuiţii ăştia decât celelalte sortimente. Descoperindu-i eu am simţit că mi se schimbă viaţa, a fost ca un drum iniţiatic. Şi nu te-ai aştepta la aşa ceva de la nişte biscuiţi.

IN Caterinci

Că tot a început jurizarea şi etapa a doua de vot pentru RoBlogFest, mă gândeam cum ar fi să vedem un Master Chef cu bloguri 😀

– Ce-ai pregătit acolo? Un advertorial? La Master Chef nu se vine cu advertoriale!

– O galerie foto? Câte poze are? Doar 200? O mizerie! Du-te şi uită-te la Piticu, să vezi acolo galerii!

– Cum ai scris articolul ăsta? Copy-paste de pe Wikipedia? Eşti o ruşine, pleacă imediat!

– Foarte frumos, şi unde e sursa foto? N-ai menţionat sursa foto? Aici suntem la Master Chef, trebuie să menţionezi sursa!

– Te mişti prea bine, eşti cumva problogger? Ai 20 de likeuri în 10 minute. Pe ce poziţie eşti în ZeList?

– Ne-ai pregătit interviuri de la eveniment? Ai riscat mult. Cine te crezi, Auraş Mihai? Din partea mea ai un „nu”.

Meniu