Mi-am făcut timp zilele astea să mă uit la Being Liverpool – un documentar cu 6 părţi despre noua echipă care se construieşte, încercări, eşecuri, muncă şi optimism.
Excelent filmat, muzica foarte bine aleasă, nişte contexte interesante în care sunt surprinşi jucători importanţi ai lui Liverpool. Foarte rar se întâmplă ca un documentar să te aducă atât de aproape de subiect. Dacă aveţi vreo 5 ore la dispoziţie, îl recomand cu căldură. Fie că sunteţi fani LFC sau nu.
A pierdut România aseară cu Olanda, însă cea mai importantă concluzie e alta: fotbalul de echipă naţională a murit.
Cauzele sunt multiple, efectele se văd la toate echipele mari. Jucătorii nu mai au chef, suporterii nu mai au entuziasm. Rezultă multe meciuri slabe, chiar şi între echipe mari. Şi calificări chinuite, forţate doar de dragul blazonului. Când aţi urmărit ultima oară un meci tare între două echipe naţionale?
Franţa – Spania, disputat aseară, a fost un meci de nivel bun, dar nimic spectaculos, sub meciurile de Champions League.
Cauza principală e legată de bani. Echipele naţionale n-au putut ţine pasul cu cele de club, aşa că s-a ajuns la nişte diferenţe enorme. Jucătorii joacă cu frică pentru a evita accidentările, alţii se concentrează pe echipa de club şi refuză naţionala. În plus, s-a schimbat şi jocul. Dacă la nivel de club sunt câte 50 de meciuri pe sezon, naţionalele abia dacă mai prind 10 meciuri pe an. În contextul ăsta ai nevoie de nişte relaţii de joc deja formate, motiv pentru care Spania, cu un prim 11 format din jucători de la Real şi Barca, a câştigat ultimele 3 turnee finale.
O altă cauză ţine de globalizare. Cel puţin în Europa, nu s-au şters doar graniţele, ci şi naţionalismul. Mai ales la vestici am văzut că e întâlnit acest simptom, oamenii sunt mult mai zen. Parcă nici noi n-am fi vrut să le-o dăm în cap ungurilor dacă nu apărea scandalul cu fetiţa aia cu bentiţă.
Cert e că meciurile tari între naţionale nu se mai întorc. Iar pauzele competiţionale vor reprezenta în continuare o povară pentru jucătorii de zeci de milioane de euro.
Meci de fotbal, campionatul naţional, Vaslui – CFR Cluj. Cadu, căpitanul lui CFR, are o intrare de K1 şi îi scoate 5 dinţi lui Milanov de la Vaslui.
Ce declară conducerea după câteva scuze superficiale?
„Noi ar trebui să ne plîngem de accidentări” – Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj
Bine că ne linişteşte preşedintele Ligii profesioniste de fotbal, care ne spune că se întâmplă şi lucruri mai grave de-atât.
„Asta e, n-a vrut să-l omoare sau să-i scoată dinţii bulgarului. Se întîmplă lucruri şi mai grave, ferească Dumnezeu!” – Mitică Dragomir
De-asta n-o sa fie CFR niciodată o echipă mare, pentru că n-au noţiuni legate de prestigiu, respect sau tradiţie. Sunt o echipă care joacă bine uneori.
S-a întâmplat de mai multe ori în ultimele săptămâni, cu vreo 3 prieteni diferiţi:
– Vii la fotbal?
– Unde?
– Afară, pe sintetic.
– Sunt -2 grade afară.
– Aşa, şi? Când eram mici ieşeam indiferent de vreme! Jucam şi la -10 grade!
– Când eram mici jucam în bocanci, cu geci, fular, căciulă, mănuşi, 2 pulovere şi 2 perechi de pantaloni pe noi… Acum nu pot să ies aşa la fotbal că n-am cum să alerg.
– Bineeeeee mă, lasă că ne distrăm şi fără tine.
După vreo 2 zile
– Şi, ce faci?
– Am răcit 🙁 Cred că m-am molipsit de la cineva…
– La fotbal a fost mişto?
– Da, păcat că n-ai venit!
În timp ce Rapid şi Dinamo se duc la fund (iar Timişoara şi Craiova sunt deja o amintire), bogaţii din România aleg tot felul de echipe de mâna a doua pentru a investi. Ioan Niculae si Walter sunt doar două exemple, la care mai putem adăuga şi numele lui Bucşaru.
Şi asta pentru că echipele cu tradiţie din România sunt scumpe şi greu de manageriat. La pachet cu palmaresul şi jucătorii de valoare vin fostele glorii care comentează non-stop şi suporterii care pun o presiune suplimentară. Chiar dacă cei din urmă pot deveni o sursă importantă de venit, patronii români preferă să renunţe la această metodă de monetizare şi să-şi satisfacă micul capriciu cu investiţii proprii şi, eventual, pe banii din televizări plus ceva vânzări de jucători.
Problema e că în ritmul ăsta o să avem tot mai multe echipe lipsite de identitate, cum e Astra Giurgiu şi cum era să se transforme şi U Cluj dacă o mână de oameni nu se revoltau. Vom avea numai echipe create din nimic, cum e CFRul, fără niciun fel de istorie, fără derby-uri de tradiţie, fără rivalităţi. Deşi nu credeam că poate merge mai jos, fotbalul românesc a ajuns la un nou punct critic.
După meciul Molde-Steaua, Gigi Becali a ieşit din nou să declare că mai cumpără 4-5-6 jucători tineri şi că abia atunci o să fie Steaua şi mai puternică. Declaraţia s-a încheiat cu deja clasicul „o să vedeţi voi cât de puternică o să fie Steaua!”.
Aud placa asta de ani buni. O să vedem, o să vedem, o să. Întrebarea mea e „când?”. Când o să vedem? Acum s-au legat nişte victorii, echipa a prins încredere şi asta l-a menţinut în funcţie pe Reghe. Dar în momentul de faţă meciurile se câştigă pe noroc, valoare (aici nu va mai fi niciun plus odată ce vin echipele mari) şi automatisme create. A dispărut atitudinea, toată lumea e relaxată. Chiricheş se crede atacant (şi parcă îl văd pe bancă dacă nu se trezeşte în curând), Tănase joacă un meci bine şi două în dorul lelii, Rusescu forţează doar când vrea.
Aşteptăm să vedem 2-3 întăriri în iarnă, aşteptăm să marcăm mai mult şi să tratăm meciurile mai serios. Aşteptăm victorii mari, chiar dacă victoriile astea cu echipe mici ne-au propulsat în frunte.
Deschidem astăzi o nouă serie de articole publicitare. Din categoria „spoturi mişto care merită scoase de la arhivă”, astăzi avem ceva de sezon, Bergengier – Suporterii, de la meciurile Olanda – România de acum câţiva ani.
Weekendul trecut am văzut Supercupa Angliei pe Sport.ro. Am dat de un comentariu îngrozitor, semn că oamenii ăia își ieșiseră din mână total. Parcă erau Mironică și încă unul, nu mai țin minte exact. Apoi mi-am adus aminte că Sport.ro mai transmite meciuri din an în Paște, și că au pierdut Europa League în favoarea celor de la Digi.
Practic, în afară de emisiuni despre sport și showuri cu bătăi, nu prea mai vezi mare lucru la ei. În momentul ăsta Digi și Dolce transmit aproape tot ce ține de sport. La fotbal au: România, Anglia, Spania, Ucraina, Franța, Italia. Germania e la Eurosport. Digi transmite și tenis, transmite și handbal, transmite și volei etc.
Iar în timpul ăsta pe GSP TV și pe Sport.ro sunt emisiuni nesfârșite cu păreriști sau wrestling. Avem 10 posturi de sport și de fapt ne uităm la jumătate din ele, celelalte consumă bani degeaba.
Update: Se pare că Sport.ro a luat Campionatul Olandei. Ideea rămâne aceeași.
Pe o bancă aruncată lângă un teren de sport dintr-un liceu bucureştean, un profesor îşi începe amărât povestea în timp ce priveşte nişte prichindei de clasa a doua cum bat mingea.
„Am fost la două minute de un debut în Divizia A… dar am avut ghinion!”
Discuţia legată de jocul puştilor se opreşte, iar cei din jur se trag mai aproape, să audă povestea.
„În ’86 eram junior la Sportul şi jucam la echipa mică. În echipa mare erau Hagi, Mircea Sandu şi Gino Iorgulescu. Jucam mijlocaş, pe postul lui Hagi. După câteva meciuri bune am fost adus la echipa mare şi am stat pe bancă. La un meci, prin minutul ’80, antrenorul ne-a trimis la încălzire, pe mine şi pe vreo 2 colegi. Aveam avans mare şi voia să bage nişte juniori. Unul dintre colegi a intrat, urma să intru eu.”
Se opreşte ca să dea mingea puştilor, apoi se aşază înapoi pe bancă şi continuă…
„Când mai erau câteva minute m-am echipat să intru. Urma să-l înlocuiesc pe Hagi! S-au anunţat 2 minute de prelungire de la margine, mingea n-a mai ieşit, arbitrul a fluierat mai devreme. Am fost la două minute de debutul în Divizia A. Pe urmă s-a terminat campionatul, m-am accidentat şi n-am mai putut reveni niciodată la forma iniţială.
Aş fi dat orice măcar să pot debuta în Divizia A…”
Istorisirea s-a încheiat la fel de brusc cum începuse. Proful s-a ridicat, a fluierat scurt încheiand astfel meciul copiilor si a plecat spre sala de sport.
Nu cred să fi văzut vreodată un regret mai profund citindu-se pe faţa unui om.
În ultimii ani, Premier League a devenit un campionat mult mai disputat, odată cu petrodolarii de la Man City şi o echipă destul de solidă creată de Harry Redknapp la Londra.
Deşi nu se mai vorbeşte de Big Four, ci de Big Six, locurile din Champions League sunt tot 4, iar două echipe mari ale Angliei vor rămâne în fiecare an în competiţia B. Liverpool a fost prima care a pierdut contactul cu Champions League, locul fiind ocupat pe rând de Man. City şi Tottenham. Citeşte tot articolul
