idei

IN Casual stuff

Am tot vorbit cu oameni în ultima lună despre cum arată previziunile pentru anul ăsta, ce așteptări au ei, ce mai zic oamenii din companii etc. Concluzia generală e că nu vin vremuri mai bune. 2023 va fi ori la fel, ori mai nasol, depinde cât de optimiști sunt cei cu care vorbești.

Sigur că e foarte mică probabilitatea să se mai anunțe încă un război la granițele României (cu toate implicațiile economice ale acestei vești, panică generală etc.), deci măcar din punctul ăsta de vedere n-ar trebui să fie mai rău. Doar că avem de tras cu efectele problemelor din anii trecuți (pandemia, războiul, criza energetică). Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Primarul sectorului 6 a anunțat un proiect pilot de fluidizare a traficului de lângă o școală. E un proiect pe care îl testează și Primăria sectorului 2, tot cu o singură școală, urmând să extindă ideea asta dacă funcționează.

Traficul în jurul școlilor este paralizat de două ori pe zi, dimineața și la prânz, când părinții își aduc copiii până în buza școlii, parchează unde apucă și se duc repede să-și lase odrasla fix în fața porții, eventual chiar în interior, de frică să nu pățească ceva.

De ce fac părinții chestia asta e o altă discuție și probabil că răspunsurile la o astfel de întrebare ar putea varia de la ”e benzina prea ieftină” sau ”nu se dau amenzi” până la ”am luat-o razna cu protejarea copiilor” sau ”a luat-o lumea razna în general”. Citeşte tot articolul

WiFi Alarm

question_answer0
IN Advertising/PR

Dacă chestia asta e pe bune, ar putea revoluţiona sistemele de alarmă. Momentan se poate precomanda, însă din aprilie nu s-a mai întâmplat mare lucru. Proiectul este iniţiat de Grey Brasil şi a luat un bronz la Cannes Lions.

IN Casual stuff

shutterstock_264708671_small

S-a lansat recent 1tedjob.com, un jucător nou pe zona de recrutare online care îşi propune să aducă nişte chestii noi în procedura de selecţie a catindaţilor: video interviews, teste online, posibilitatea de a adăuga certificări în profilul tău. Sună mişto, rămâne de văzut câţi bani vor avea să promoveze platforma şi câtă tracţiune va prinde. Ca să rupă, eu aş mai adăuga două chestii pe care le consider super utile şi care ar duce eficienţa până la cer. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

shutterstock_231200206_small

Monica, cea care în viaţa de zi cu zi e şefă de agenţie şi mamă de Flaria, se încăpăţânează să rămână şi bloggeriţă. Şi în fiecare an are un decembrie în care vine cu zeci de idei de cadouri pentru copii mici şi mari. Face chestia asta pentru al şaptelea an consecutiv!

Scrie foarte rar în rest, dar uite că de cadourile astea se ţine cu sfinţenie. Staţi cu ochii pe ea luna asta, că sigur veţi găsi ceva sugestii mişto.

PS: Ştiu că o altă tradiţie din luna decembrie era legată de tema de Crăciun a acestui blog. Nu mi-a dispărut spiritul, doar că n-am găsit nicio temă responsive care să fie suficient de crăciunească. Aşa că am ales să vă scutesc de chin, cel puţin pentru moment. Dacă voi fi suficient de harnic, poate că anul viitor voi putea să mă ocup din timp de asta.

Foto: Xmas Gift via shutterstock

IN Casual stuff

În general, Ariel spune multe tâmpenii. Nu pentru că e evreu, ci pentru că insistă până în pânzele albe cu subiecte care merită o atenţie moderată, pentru că a ajuns să fie unul din ăia care ţipă pentru drepturile bicicliştilor dar admite că încalcă legea etc.

Cu toate astea, a reuşit să scoată primul vlog românesc la care m-am uitat cu interes până la capăt. Are ceva experienţă în faţa camerei, se vede că are un script gândit eficient şi rămâi cu ceva după ce vorbeşte el 4 minute.

Makavelis are şi el nişte clipuri interesante, în seria Bun de citit. Ceva mai mult divertisment, dar tot găseşti informaţii valoroase din ce-a citit el pe internet. Două forme de content curation mult peste manelele pentru puştani care sunt acum în la modă în vlogging.

PS: Da, am ales un clip în care Maka concluzionează că nu cere aproape nimeni piste de biciclete. See what I did there? 😀

IN Casual stuff

Un tip din Constanţa, Sorin Amzu, şi-a propus să lanseze 30 de proiecte mici în interval de 30 de zile. A lansat deja vreo 9, printre ele: Îţi scrie conţinut pentru blog, Îţi citeşte mailurile lungi şi îţi trimite un rezumat, îți face o copertă pentru cartea de pe Kindle sau îți citește cu voce tare un text scris de tine. Detalii găsiți aici.

Mie mi-a plăcut că face experimentul ăsta mai ales în privința timpului. La Școala ADC*RO țin minte că ni s-a cerut să scriem de câteva ori 60 de idei legate de un anumit subiect în 60 de minute.

90% din ele au fost extrem de proaste, câteva decente, dar e un antrenament excelent pentru munca într-un ritm alert. În plus, e suficient să ai o singură idee foarte bună pe care mai apoi să construiești.

IN Web

shutterstock_174966119_small

M-am întâlnit recent cu o prietenă care lucrează într-o agenţie şi are de ceva timp un proiect on hold. E o idee mişto, foarte utilă pentru întreaga industrie online, de care n-are timp să se ocupe. Aş fi ajutat-o eu, dar stau la fel de prost cu timpul, poate aţi observat asta din modul dezordonat în care apuc să scriu pe aici.

Aşa că ne-am gândit să căutăm un om care să se ocupe de proiectul ăsta sub îndrumarea noastră. În principiu e vorba de un blog/site non-profit, dar dacă se va dezvolta îndeajuns de mult încât să producă bani, totul o să ajungă la cel care se ocupă de proiect. E o idee care ar fi bine să se facă, ar folosi tuturor celor care lucrează în online şi din care nu vrem să scoatem niciun ban.

Noi punem la bătaie domeniu, găzduire, site, metodă de lucru şi câteva sfaturi legate de content din ce-am învăţat în ultimii 7-8 ani.

Se caută un student la comunicare sau marketing care e anul 2 sau 3 (poate şi master, dacă încă mai are timp) şi care e pasionat de online. Avantajul lui e că poate să-şi facă mâna, poate să înveţe cum funcţionează un proiect de publishing şi să mai audă cum e viaţa de agenţie, cu puţin noroc prinde şi o recomandare pe vreun job de junior. În plus, îşi face singur cartea de vizită. Dacă totul merge bine, în câteva luni va putea să spună că se ocupă de proiectul X şi lumea să ştie despre ce e vorba.

Recapităm: dacă eşti student la comunicare sau marketing, vrei să lucrezi în online când te faci mare şi ai nişte timp liber (câteva ore pe săptămână în principiu), scrie-mi un mail pe alex [at] hoinaru.ro şi spune-mi în 2 paragrafe cum ai ales zona de marketing&comunicare şi de ce vrei să lucrezi în online. Deadline: 1 februarie.

PS: Nu e musai să fie din Bucureşti 🙂 Ar ajuta, dar nu e obligatoriu.

Foto: Content via shutterstock

IN Advertising/PR

Azi, în cadrul conferinței PRbeta, s-a vorbit despre soluțiile creative care te ajută să scapi cu un buget mic spre deloc. Iar Mihnea Gheorghiu a zis că una dintre variantele salvatoare pentru un spot video e să faci totul pe întuneric și totul să se rezolve din voci.

Și imediat a urmat Mihai Pop, de la Bizmart, o agenție de publicitate din Oradea, care ne-a dat un exemplu făcut de ei, un spot pentru Cinema Palace din Oradea. Problema era că lumea arunca cu popcorn prin sală la modul grav așa că trebuia făcută o campanie de awareness prin care să fie educat publicul. Buget: zero.

Meniu