online

IN Advertising/PR, Web

Ieri, în cadrul Marketing 360, a fost prezentată o parte dintr-un studiu al Gfk legat de bugetele din social media şi modul în care sunt cheltuiţi banii. Potrivit acestui studiu doar 22% din clienţi au apelat la agenţii specializate pentru comunicarea în social media anul trecut. Totuşi, mi-e greu să cred că 78% dintre companii manageriază in-house toate campaniile de comunicare în social media. Probabil că o parte dintre aceste companii au lăsat jobul respectiv în seama unor agenţii specializate pe web development sau pe PR clasic.

Chiar dacă ne rămân –  să zicem – 50% dintre companiile participante la studiu, tot e un număr foarte mare de clienţi pe care agenţiile specializate pe social media şi comunicarea online ar trebui sa-i câştige cât mai repede. Mai ales dacă luăm în calcul şi alte date din studiul Gfk potrivit cărora peste 50% dintre companiile cu prezenţă în social media au crescut bugetul în 2011 comparativ cu 2010 şi vor face asta şi în 2012. Deci avem minim 200 de companii care vor să crească bugetul în social media dar nu au o agenţie specializată cu care să lucreze.

De ce?

Poate pentru că eforturile „evangheliştilor” din zona asta s-au îndreptat mai mult spre convertirea celor care preferă comunicarea clasică în comunicatori digitali. Ne-am concentrat în ultimii ani atât de mult să convingem oamenii că e important să fie pe internet, să fie în social media, şi mai puţin pe ghidarea lor după ce au făcut pasul spre online.

Desigur, pentru a convinge nişte clienţi că trebuie să se lase ajutaţi de agenţii pentru a avea succes (şi că nu e de ajuns doar să fie pe internet), e nevoie de nişte studii de caz bune. Iar la alea cred că mica noastră industrie încă lucrează.

IN Web

Tot mai des apar nemulţumiri legate de prezentările susţinute de diferiţi speakeri la conferinţele cu şi despre online (care de multe ori se rezumă la social media). Lumea s-a plictisit să audă aceleaşi poveşti, să vadă aceleaşi studii de caz, să tragă aceleaşi concluzii.

Ce-i drept, pe la conferinţe apar feţe cu care ne-am obişnuit deja, fără prea multe schimbări. Redundanţa asta a apărut pentru că:

1. Piaţa e mică, specialiştii puţini, poveştile de succes pot fi numărate pe degete. Şi mai puţini sunt speakerii carismatici. Cât despre generaţia tânără, realist vorbind, ea va avea ceva interesant de spus abia peste câţiva ani (vreo 5 probabil). Până atunci, fie căutăm în alte zone oameni care au lucruri interesante de spus (în companii, în advertising, în PR), fie ne îndreptăm atenţia spre cei din provincie şi speakeri internaţionali (la PR Beta s-a simţit un suflu nou). Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Era o vreme în care mă agitam foarte mult cu internetul şi social media. Eram convins că lucrurile vor evolua şi vom putea face în scurt timp toate chestiile mişto care se fac afară. Până când am vorbit cu un om mai deştept şi mai relaxat decât mine care mi-a spus că social media nu e o miză reală momentan în bugetele de marketing. Pentru că acoperirea e mică şi implicit bugetele sunt şi ele la fel de mici, sunt nişte bugete de test.

Vreo 2 ani mai târziu ajung să-i dau dreptate omului, pe măsură ce continuăm să ne agităm în apă mică. Câţi useri de Twitter sunt în România? Vreo 50.000, din care 15.000 activi. Câţi de Foursquare? Vreo 40.000. Ştiţi cât înseamnă asta pentru un brand FMCG? Cam un sfert de cartier bucureştean. Aţi văzut pe cineva că bagă bani pentru o campanie dedicată la voi la bloc?

De exemplu, pe FoursquareMap.ro aflăm că există 6 useri de Foursquare în judeţul Harghita. Mişto! Hai să facem o campanie acolo! Sau în Teleorman, că sunt 4 useri. E bine să fii într-o reţea de la început, e bine să fii pregătit, dar e important să-ţi asumi că e o joacă. Un brand FMCG poate să-i convingă pe toţi utilizatorii de Twitter din România să cumpere produsul X, tot n-o să se simtă în vânzări.

Când vă mai entuziasmaţi cu o reţea socială, încercaţi să aflaţi care e numărul de utilizatori din România. Şi-o să vă daţi seama de ce se bate lumea pe cei aproape 5 milioane de useri ai Facebook.

IN Contraste

Se vorbeşte foarte mult (poate mai mult decât ar trebui) despre cum facem să ajungem în atenţia companiilor şi a celorlalţi bloggeri, cum intrăm pe scena bloggerilor „profesionişti”. Dar nimeni nu vorbeşte despre ce facem după ce am ajuns acolo. Sunt câteva idei pe care ar trebui să se insiste.

Nu-ţi taie nimeni capul dacă refuzi o invitaţie. Serios, piariştii nu se vor bucura, dar face parte din proces. Ei invită mai mulţi oameni – unii acceptă, alţii refuză – viaţa merge înainte. Dacă refuzi un eveniment n-o să te taie nimeni de pe listă. Sau dacă te taie, înseamnă că nu trebuia să fii pe listă de la început.

E nevoie de mai multă transparenţă şi naturaleţe în advertoriale. Decât să scrii un advertorial cu un limbaj de lemn, mai bine zici ‘pas’. Serios, cred că ar trebui să se vorbească mai mult pe tema asta. Ne simţim prost când scriem un advertorial, sau aşternem câteva paragrafe chinuite. Ne simţim crispaţi şi încercăm să ne justificăm de fiecare dată când apare un articol plătit pe blog.

Nu ţi se cuvine. Nu eşti vedetă, nu eşti VIP, nu ai tratament special. Ai acces la anumite experienţe la care nu ajung oamenii obişnuiţi, dar eşti mai aproape de jurnalist decât de vedetă. Prin urmare, e normal să te porţi decent cu omul de PR. Nu e nevoie să fii linguşitor, dar nici să o tratezi pe piaristă ca pe sclavul tău personal.

E ok să refuzi bani. Chiar dacă în teorie e urât să refuzi bani, în cazul ăsta e mai bine să refuzi o campanie care nu ţi se potriveşte. Altfel te poţi trezi cu o gaură mult mai mare – în trafic şi indirect în buget. Un advertorial care sună forţat produce un prejudiciu mult mai mare de 100-200 de euro cât primeşti de la agenţie.

Nu-şi mai aminteşte nimeni postul tău bun de acum 3 ani. Dacă ai scris un post bun acum 1 an şi a avut 400 de likeuri, mă tem că va trebui să te apuci să scrii unul nou. E ca într-un club în care sunt urcaţi pe boxă doar cei care dansează frumos. La noi, majoritatea ajung pe boxă şi încep să danseze iar după vreo 10 minute le piere cheful. Ca să rămână acolo ar cam trebui să danseze la fel de mişto, dar ei rămân şi se fac că plouă, iar boxa se aglomerează aiurea. În blogging e ca în rankingul ATP (sau ar trebui să fie) – ţi se iau în calcul doar posturile din ultimul an. Dacă n-ai mai scris nimic interesant în timpul ăsta, la revedere!

IN Web

Am stabilit deja că suntem în continuare în proces de organizare cu blogosfera. Nu avem foarte multe modele, nu avem poveşti de succes în adevăratul sens al cuvântului şi avem destul de puţini specialişti. Ne mai lipseşte şi un „câine de pază” al bunului simţ. Un om cu greutate, căruia să nu-i poţi reproşa prea multe, care să aibă un CV impecabil, să aibă ceva realizări notabile şi care să mai dea peste ceafă din când în când impostorilor care se mai ridică din mulţime. Eventual fără injurii, cum obişnuia Zoso (deşi, în lipsă de altceva, era bun şi el). Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Nu e ironic ca într-o piaţă în care totul se întâmplă aici şi acum să ne raportăm la lucruri care erau valabile în urmă cu minim şase luni dar acum s-au schimbat total?

Câţi dintre bloggerii pe care îi citiţi scriu la fel ca atunci când a început să vă placă de ei? De ce nu rămân oamenii înfometaţi pentru o perioadă mai lungă de timp (de bani, de succes)? De ce continuăm să citim un blog/cumpărăm un ziar/urmărim un canal TV mult timp după ce nu ne mai regăsim în acel tip de conţinut?

Şi o întâmplare petrecută de curând: un om obişnuit, total rupt de fenomenul media, se întreba care este mecanismul prin care este măsurată audienţa TV. După ce i-am explicat pe scurt m-a întrebat dacă cumva n-ar fi posibilă măsurarea prin intermediul companiilor de cablu, sau măcar dacă nu s-ar putea găsi metode mai avansate.

IN Web

Joi s-a lansat Zonga în private beta şi toată blogosfera parcă numai despre asta vorbeşte. Asta înseamnă un eveniment de PR reuşit. Tipele de la The Practice au stârnit curiozitatea tuturor. Dacă petrecerea ne-am lămurit deja că a fost bună, să vedem produsul. Câteva idei:

– am testat 3 zile şi încă nu-mi dau seama de ce a fost lansat Zonga. Am intrat, am găsit 2 piese pe placul meu, m-am întors la foobar. Ideea nu era să rămân acolo? Sau are cineva impresia că mă voi întoarce când se lansează în public beta şi pe urmă când se lansează de tot?

– Zonga e „atât de” beta, încât nici măcar o poză de profil nu poţi să-ţi urci, ţi-o ia el din contul de Facebook (sau din pagină, că am văzut că e un bug). Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Da, am aflat care e următorul proiect al lui Vali Petcu, lucrează de câteva zile cu spor. E mişto 🙂 Mi se pare de bun simţ să nu fac public linkul, cât timp încă se lucrează la site.

Scriu asta pentru că lumea tot intră aici crezând că va afla despre ce e vorba. Daca o să primesc exclusivitatea, o să scriu. Dacă nu… well.. mai aşteptaţi şi voi 🙂

Şi ca o observaţie personală: Vali a păstrat ce era mai bun din zoso.ro şi a renunţat (din ce-am văzut până acum) la lucrurile pentru care era criticat.

Update: S-a aflat despre ce e vorba între timp, dar proiectul încă nu e lansat. Vă recomand să citiţi la Răzvanbb.

IN Web

La un moment dat, Cristi Manafu scria deznădăjduit că e foarte greu să porneşti în România un start-up şi să ai succes internaţional. Recenta vânzare a Summify dă speranţe multor antreprenori români, care văd că există şanse şi dintr-un apartament de bloc dintr-un cartier bucureştean.

Sigur, traseul Summify e ceva mai complex, n-au trecut direct de la un apartament din Berceni la sediul Twitter, însă ceea ce trebuie să reţinem e că se poate. Şi sunt poate prea puţini cei care întreţin această speranţă a antreprenorilor români. Finanţările primite de Emi Gal sau Vladimir Oane şi acum achiziţia Summify sunt nişte semnale importante pentru piaţa locală, chiar dacă proiectele respective sunt pe alocuri criticate.

IN Web

Miercuri mă pregăteam să scriu nişte posturi pe blog şi căutam diverse informaţii (ştiţi, eu am prostul obicei de a mă documenta atunci când scriu ceva). Şi mi-am dat seama că am ajuns să folosesc enorm de mult Wikipedia. Aproape că la fiecare căutare de pe google arunc un ochi şi la rezultatul din Wikipedia.

Şi toată povestea asta cu SOPA aproape că m-a blocat. Wikipedia a ajuns un fel de Referate.ro în varianta pentru bloggeri. Fără să vreau, am devenit dependent de un anumit tip de sinteză a informaţiei, m-am obişnuit cu o anumită structură. Chiar dacă ulterior verific anumite informaţii în alte surse.

Încercaţi pentru o zi să nu folosiţi deloc Wikipedia. O să vă daţi seama că a devenit un „must-have”. Şi pentru că se tot pune problema asta de câţiva ani, în momentul de faţă sunt convins că aş plăti pentru a avea acces la Wikipedia, probabil în limita a câteva zeci de euro pe an. Voi? Cât de des folosiţi Wikipedia? Aţi putea să vă lipsiţi? Aţi plăti?

 

Meniu