saracie

De aici am plecat

question_answer0
IN Gânduri de zi cu zi

Trahir, filmul de debut al lui Radu Mihăileanu, a fost filmat la începutul anilor ’90 în România. Acţiunea se petrece prin anii ’60-’70, dar cadrul de mai sus surprinde un oraş exact aşa cum mi-l amintesc în primii ani de viaţă. Gol, plin de moloz, plin de zone în construcţie.

Cred că până prin 1995 nu s-a reparat mare lucru în România, toată lumea era preocupată să îşi facă firme, să aducă blugi, să joace la Caritasuri, să joace la Loteria Vizelor. Târziu de tot am început să ne civilizăm, să terminăm din construcţii, să umplem golurile lăsate de trecerea bruscă la capitalism. Imaginea asta m-a lovit pentru că mi-a adus aminte cât de săraci eram. Şi nici măcar nu ne dădeam seama.

Ţin minte că în Militari, în spatele blocului, erau nişte mormane de moloz şi pământ care au stat pe-acolo ani întregi. Apoi a venit epoca garajelor, acolo am avut maidanul pe care am bătut mingea, apoi o parcare uriaşă, pe urmă s-a „retrocedat” terenul şi s-a construit un complex rezidenţial. Dar înainte de toate astea nu era nici măcar asfalt! Dacă voia cineva să vină direct din staţia de tramvai ajungea cu noroiul până la genunchi.

Nu-mi dau seama dacă ar trebui să apreciem că am ajuns până aici, într-o ţară relativ civilizată, sau să ne înfuriem că am ajuns doar aici, în timp ce Vestul e la ani lumină.

Tot pe problema UBER

question_answer0
IN Casual stuff

shutterstock_186498596_small

Ieri îmi făceam de treabă pe lângă maşină ca să pot porni la drum când m-am întâlnit cu un vecin pe care îl ştiu din copilărie. E fratele cel mare dintr-o familie modestă din Militari, 3 băieţi şi o fată născută cu ceva probleme de sănătate, tatăl zugrav, mama cu un loc de muncă la fel de prost plătit. Băieţilor nu prea le-a plăcut şcoala, mai ales că e destul de greu să înveţi pe burta goală. Fiul cel mare a avut mereu preocupări legate de natură, animale, insecte etc. Mezinul familiei era destul de frumuşel, blond cu ochii verzi, aşa că l-au luat unii dintr-o agenţie de modele şi l-au pus pe podiumuri din Italia, Japonia sau Franţa. A descoperit o lume a drogurilor şi a exceselor de tot felul. Acum munceşte în Suedia într-un supermarket, s-au dus banii şi faima. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Ştiţi că s-a discutat recent despre ajutoarele pe care le dă Statul Român săracilor. E vorba de nişte alimente pe care unii săteni de prin Mureş s-au apucat să le vândă ca să facă şi ei un ciubuc. M-am minunat de situaţie, am dat din cap dezaprobator şi am pus totul pe seama provincialismului. Aia e, oameni de la ţară, fac un ban de o cinzeacă, iar statul le dă bani când ar trebui să le dea una peste ceafă şi să-i trimită la muncă. Asta până să-mi povestească un prieten o întâmplare reală, cu un vecin.

Omul a muncit la un moment dat, până când a intrat în şomaj. Are o casă închiriată din care face nişte bani, are o soţie care munceşte, mai are ajutoare de la părinţi, mai face un ciubuc în stânga şi în dreapta, aşa că de vreo 2 ani stă fără job. A trecut şi ajutorul de şomaj, acum e în categoria persoanelor defavorizate. Aşa că s-a dus şi a stat la nişte cozi enorme, iar mai apoi a cărat baxurile de ulei şi făină până acasă, ca orice om amărât.. A durat cam mult, dar n-a fost nicio problemă, copilul era cu bona, ca în fiecare zi.

IN Contraste

Sunteţi bine? Au ieşit mişto pe 1 mai petrecerile alea scumpe din Mamaia? A venit nota mult? V-aţi lăudat măcar unui prieten câţi bani aţi spart şi cât aţi băut weekendul trecut? E bine, mă bucur pentru voi.

Azi, în faţa mea la bancă era o doamnă trecută de 50 de ani. O femeie obişnuită, care mai are câţiva ani până la pensie, care nu era îmbrăcată ponosit, ci absolut normal. Putea să fie mama, cel mai probabil chiar era mama cuiva.

Deşi stăteam la linia aia de discreţie, auzeam ce vorbeşte cu casiera. A întrebat dacă i-au intrat nişte bani în cont. Avea 2 lei şi 69 de bani, nu intrase nimic.

„- Şi asta cât înseamnă, 200 de mii?”
„- Nu, doar 20 de mii în bani vechi, 2 lei…”
„- Păi cum, astăzi nu e 9? Mi-au spus că salariul se dă pe 10 şi că poate intră mai devreme” a exclamat necăjită, mai mult pentru ea. Apoi s-a aplecat peste tejghea şi i-a şoptit casierei: „Ştiţi, cred că o să sune deplasat, dar pot scoate banii ăia care sunt?”.

Casiera i-a explicat că suma minimă care se percepe drept comision este 2,5 lei, deci ar rămâne cu 14 bani.
„- Şi nici dacă scot de pe card?”
„- Din păcate bancomatul nu eliberează mai puţin de 10 lei.”
„- Of! (un oftat scurt şi demn) Şi eu ce fac acum?” a zis femeia în timp ce se îndrepta abătută spre ieşire.

În capitala europeană a anului 2014 sunt oameni care au muncit o viaţă şi care n-au bani de o pâine.

IN Contraste

Situaţie:

Undeva în centrul oraşului, aproape de ora prânzului, un ţigan între două vârste iese dintr-o curte cu o sticlă de bere pe jumătate goală şi pleacă alene spre colţul străzii. Poartă bermude albe şi o cămaşă la fel de albă cu mâneci scurte şi gulerul ridicat. Se opreşte la colţ, pune berea la umbră şi traversează spre curtea unui vecin.

În urma lui trec un bărbat şi o femeie, mai degrabă scunzi decât înalţi, cu multe pungi în mâini, cu şepci şi pantaloni scurţi. Deşi sunt îmbrăcaţi modest, nu par a fi oameni ai străzii. Aduc puţin cu oamenii pe care îi vezi în campinguri la mare şi ai zice că vin de la cumpărături. Unul din ei vede sticla de bere pusă la umbră pe treptele unui restaurant închis, o ia şi după o scurtă analiză începe să bea. Cei doi continuă drumul pasând sticla de la unul la celălalt. Citeşte tot articolul

De ce?

question_answer8 comentarii
IN Ciudatenii

Mi-am adus aminte de întrebarea care m-a măcinat în ultimele săptămâni. De ce mai există covrigi de Buzău? Cine-i mai mănâncă? Covrigii de Buzău mi se par cea mai odioasă amintire a sărăciei. Apă, sare, făină şi nişte drojdie. Totul într-un amestec tocmai bun să-ţi spargi dinţii.

Înţeleg că unii oameni or fi nostalgici şi mai ronţăie din când în când nişte covrigi ca să-şi amintească de vremurile în care mergeau la colindat şi primeau aluatul ăsta întărit, dar acum n-o mai ducem chiar aşa rău.

Ne-a adus cineva nişte covrigi şi zac în debara. Pentru că înainte să-i mâncăm va trebui să terminăm bomboane de pom, prăjituri, tort şi alte chestii. Deci probabil că vor ajunge la gunoi.

Deci serios, de ce mai există covrigii de Buzău când ne permitem aproape orice altceva mai bun?

Meniu