Am ajuns săptămâna trecută la prima proiecţie a documentarului Balta Albă, făcut de Silviu Munteanu, un tip care a fost DJ pe la mai multe radiouri bucureştene şi care e foarte mândru de cartierul în care locuieşte. Pentru un băiat simplu, din Militari, documentarul ăsta poate fi considerat un chin. Nici nu ştiţi ce trist e să cânţi “Pantelimonul petrece toaaată noaptea” şi tu să stai în capătul celălalt al oraşului. Ba mai mult, singurul om cunoscut care produce muzică prin partea aia a locului să fie Vali Vijelie şi a sa casă cu piscină pe acoperiş. Ce Iris, Kumm sau La Familia?

Dar să revenim la Balta Albă. L-am văzut la ceva bar de jazz de pe lângă liceul Kretzulescu, într-un fum de-l tăiai cu cuţitul şi cu 30 de hipsteri alături. Asta + proiecţia pe un perete găurit au adus o senzaţie de clandestinitate, mă aşteptam să apară în orice moment Irina Margareta Nistor şi să traducă părţile în engleză. Cred că ar fi fost mult mai boring să-l văd în cinema. Nu e genul ăla de film.

Pentru un bucureştean iubitor de muzică e fix ce trebuie, muncit, destul de bine realizat. Artan face toţi banii. Într-o oră de poveşti sunt vreo 10 minute şi cu tânăra generaţie, dar discrepanţa dintre ei şi artiştii consacraţi este atât de mare încât mai bine îi lăsau pe lângă.

All in all e un documentar de văzut, eu simt că n-am pierdut o oră din viaţă, am mai aflat nişte poveşti interesante despre România comunistă şi cea post-decembristă. Proiecţii mai sunt joi, 18 februarie, de la 19:00 şi 21:00, în caz că aveţi chef să daţi o fugă.