Nu plănuisem o întâlnire cu Mihail Baryshnikov şi spectacolul său. Am stat puţin pe gânduri dacă să-mi cumpăr bilet atunci când s-au pus în vânzare, însă am decis că e mai bine să nu ţin un loc ocupat aiurea, mai ales că astfel de ocazii sunt atât de rare. 

Însă planetele s-au aliniat, aşa că am avut ocazia să particip la o conferinţă de presă, iar apoi chiar să văd spectacolul într-o repetiţie cu circuit închis. Cum zic actorii, “s-a dat un şnur” al spectacolului ieri seară, aşa că am avut din nou noroc.

Iniţial eu m-am gândit că nu voi putea trece de bariera limbii, însă n-a fost deloc aşa, din contră. Am fost fermecat atât de poeziile lui Brodsky, cât şi de interpretarea lui Baryshnikov. E atâta suferinţă în versuri, atâta dor de ţară. Şi e o trăire plină de demnitate. 

Cred că teatrul are două funcţii principale: să îţi producă o emoţie şi să te facă să cauţi răspunsuri legate de un anumit subiect, să îţi dea de gândit. Spectacolul de aseară le-a reuşit pe amândouă, am plecat din sală cu traducerea în engleză a versurilor lui Brodsky, iar când ajung acasă voi căuta şi un volum tradus în română. 

Abia aseară, târziu, am înţeles o parte din nebunia creată în jurul sosirii domnului Baryshnikov la Sibiu.