Curând se fac 10 ani de când am trecut pe .ro. Deci nu de când am început să scriu pe blog, că acolo se mai adaugă nişte ani, ci de când am domeniul hoinaru.ro. Mă rog, e mult timp. Practic, dacă dau la o parte chiulurile şi vacanţele, aş putea spune că am făcut mai mult blogging decât şcoală până la vârsta asta. Am adunat câteva chestii pe care le-am învăţat în anii ăştia, în care am publicat cam 4400 de postări. 

1. #bloggeriilivrează. Depinde de la caz la caz cât de des şi cât de mult, dar toţi livrează. Fie că au recomandat o carte, un restaurant sau vreun local nou, toţi au oameni pe care i-au convins de-a lungul anilor să cumpere. Fără o bază mare de cititori e greu să faci asta des, însă aici ar trebui să intervină researchul din partea agenţiilor, astfel încât să-i găsească fix pe oamenii care pot livra pe subiectul şi în momentul respectiv.

2. E mult fals şi n-ai ce să faci în legătură cu asta. Prietenii false, interese declarate care au un scop ascuns în spate, minciuni legate de statistici. X îl susţine pe Y şi ţi se pare ceva dubios în asta pentru că produsul lui Y e prost? Probabil că e ceva între ei, vreo prietenie, vreo colaborare. Nu te mai agita, n-o să dezlegi nodul gordian. Agenţia Z susţine nişte bloggeri dubioşi? Probabil că are nevoie de ei pentru vreun client, n-ai de unde să ştii asta. Ceea ce ne duce la următorul punct.

3. Nu uita că pentru unii e vorba de bani la mijloc. N-o lua personal dacă au alte păreri decât ar fi normal. Nu pune la suflet când te critică. Cel mai probabil le-ai stricat nişte ploi, ai zis ce nu (le) trebuia. Mi s-a întâmplat des să fiu criticat public iar apoi să mi se spună în privat “ştiu că ai dreptate, dar ceea ce spui tu mă încurcă în proiectul X”. Când un om calm şi prietenos se apucă să critice dur nişte chestii fără să aibă, aparent, niciun sens, puteţi să vă întrebaţi ce are el de pierdut, cum e el implicat în problema respectivă. Mai ales că mulţi bloggeri au sau lucrează la agenţii, au proiecte sau prieteni în toată industria de comunicare, aşa că legăturile pot fi uneori aproape invizibile.

4. One hit wonders sunt doar atât. Un articol bun, două, poate o lună bună, dar nu trec de bariera de 1 an în vârf prea mulţi. Fie că se apucă de chestii mai importante, fie că le scade interesul pentru că nu vin suficienţi bani/beneficii. “Meseria” asta e destul de grea, te macină. Ok, nu la fel de grea precum mineritul sau lucratul pe şantier, mă gândesc la categoria “în fund, la tastatură”. Evenimente multe într-un an, alergat de colo-colo, nopţi nedormite ca să publici articolul. Cu cât ajungi mai sus, cu atât devine mai obositor, pentru că oportunităţile sunt tot mai multe. Fie alegi să faci asta full-time, fie trebuie să găseşti o metodă să împaci şi jobul. Cred că asta e provocarea cea mai mare, nu mulţi reuşesc să o facă pe lungi perioade de timp. Dacă stau să mă uit câţi oameni cu job scriu constant de 4-5-6 ani la rând nu cred că reuşesc să-i număr pe degetele de la o mână. 

5. Fame doesn’t last forever. Nu te culca pe o ureche, nu te gândi că eşti marele blogger şi mereu o să primeşti cadouaşe, invitaţii şi propuneri de campanie. În momentul în care începi s-o laşi mai moale cu scrisul chestia asta o să se ducă. Sigur, va mai merge din inerţie o vreme, dar uşor-uşor vei fi tăiat de pe tot mai multe liste. E normal, există atâtea opţiuni de content pe net încât nimeni nu stă pe un blog la un articol prost doar din nostalgie. Cred că a şi dispărut noţiunea asta de preferinţă pentru un anumit blogger. Dacă nu ai content bun nişte zile la rând, cititorii vor pleca la cel care are, poate vor mai intra câteva zile din inerţie, dar cam atât. Aşa că e genul de treabă la care e nevoie să pui osul mereu, pe tot parcursul anului, chiar dacă nu rupi cu articole în fiecare zi.

6. Traficul mare nu aduce automat şi respectul comunităţii. Am văzut o grămadă de cazuri cu oameni care aşteptau respectul comunităţii doar pentru că au ajuns la nişte cifre mari în Analytics. Nu funcţionează deloc aşa. Pentru ceilalţi bloggeri e mult mai important ceea ce scrii, nu cât de mult trafic aduni. De-asta găsiţi prin lista asta câteva nume cu care nu vrea mai nimeni să aibă de-a face.

7. A trecut de mult vremea în care toată lumea era prietenă cu toată lumea. Fiecare are câte un fail profesional sau personal cu cineva, mai bine întreabă înainte.

8. Eşti parte dintr-un raport, nu o vedetă. Nu-i pasă nimănui că foloseşti produsul X până când nu scrii un review despre cum ţi s-a părut. N-o să-şi cumpere lumea un tricou cu pokemoni doar pentru că l-a văzut pe Zoso purtând unul. 

9. N-o da în bară. Dacă ai îndoieli, nu publica. O comunitate şi respectul celor cu care interacţionezi (agenţii, clienţi, alţi bloggeri) sunt chestii care se clădesc în mult timp şi se pot dărâma foarte rapid. E ca un castel din cărţi de joc pe care îl construieşti greu şi poţi să-l dărâmi dacă strănuţi. Din ce-am văzut în ultimii ani, oamenii au “dreptul” la cel mult 3 gherle. După strike three eşti cam pa. Există oameni care au dispărut din peisaj după ce au dat-o în bară de câteva ori şi oameni care s-au trezit la timp după o singură prostie, au schimbat lucrurile şi acum sunt priviţi mai bine decât înainte (Mariciu îmi vine în minte acum ca exemplu).

10. Încă e bestial să faci blogging în România. Oportunităţile există, cititori există, trebuie doar să oferi conţinut de calitate. Recompensele sunt uriaşe. De cele 2 excursii la Liverpool v-am tot spus, pentru mine sunt cea mai mişto recompensă a acestor ani de blogging. Alţi bloggeri au avut noroc în dragoste, unii s-au plimbat cu maşini mişto. Câţiva au reuşit performanţa supraomenească de a fugi din Militari. Sigur, vloggingul e jucăria cool în perioada asta, s-au mai diminuat bugetele pentru bloggeri, dar încă sunt destule lucruri mişto de făcut.