in Casual stuff

În ultimele săptămâni s-a tot discutat problema asta a traficului şi a timpului pierdut pe drum, chit că e la volan, chit că e în autobuz sau taxi/uber. Ocazie cu care am descoperit cât de multă lume petrece o oră pe drum până la birou. Motivul pentru care nu avem deja lovitură de stat organizată de aceşti oameni blocaţi pe străzi e că cei mai mulţi nu conştientizează problema asta.

Unii au trăit aşa toată viaţa, deci nu cunosc o alternativă. Până să mă mut din Militari consideram că asta e situaţia şi, chiar dacă nu e normală, trebuie s-o acceptăm. În momentul ăsta nu m-aş mai muta acolo nici pentru cea mai mişto vilă primită gratuit. 

Nu stau în centru, însă am biroul la 5 minute de casă (cu maşina) şi traficul a dispărut pentru mine de ceva timp. Ştiu că există undeva, însă evit cu graţie aglomeraţia de dimineaţă şi seară. Îmi planific drumurile în aşa fel încât să plec cât mai târziu de acasă sau de la birou, iar prin Militari merg doar în weekend. Chiar şi întâlnirile le stabilesc cât mai aproape de cercul mic în care mă învârt. Uneori mă simt ca într-un mic orăşel de provincie, cu supermarketul fix în drumul meu zilnic, piaţa aproape şi vecinii bătrâni. Dar ştiţi ce? E chiar mişto în bula asta.

8 comentarii. Leave new

  • Si pentru mine traficul a disparut. Mi-am vandut masina acum ceva ani si mi-am luat bicicleta. E bestial sa fac 10 minute pana la birou, in conditiile in care inainte faceam lejer 40 de minute in traficul din Semaforisoara

    Răspunde
  • Când stăteam pe Ion Mihalache, veneam la muncă împotriva aglomerației, dinspre centru spre periferie, seara la fel, tot contra curentului și era perfect.
    După m-am mutat în Rahova și e decent traficul, ajung mai repede cu mașina la serviciu comparat cu mijloacele de transport în comun. În plus în zilele când este blocat aproape totul, am destule alternative să ajung la serviciu.

    Răspunde
    • Plus că în 20-30 de ani o să fie şi metrou în zona aia. 😀

    • Ești optimist. Dar chiar și cu metrou tot mai mult voi face decât folosind mașina. Cel puțin până la actuala locație a job-ului. Trist o să fie când îl voi schimba 😀

    • Te dezamăgesc dar conform unor studii nu se poate face Metrou in rahova datorita solului etc

  • Exact acelasi feeling l-am avut si eu nu cu mult timp in urma, cand am primit o invitatie la o avanpremiera in Afi. Stateam in trafic si ma minunam de cata rabdare au oamenii care vin si pleaca de la job. La ora 18.00 e cosmar.
    Traseul ar putea deveni factor determinant de aplicat pe la joburi, de exemplu. Eu as pune ceva in descrierea aia, daca ma favorizeaza zona, ca angajator. 😀

    Răspunde
  • Am renuntat sa mai merg cu masina la munca acum 9 ani iar cand mi-am cumparat locuinta am cautat si am avut noroc sa gasesc intr-o zona care-mi permite sa merg cu bicicleta la munca, ceea ce si fac. Seara cand trec cu bicicleta pe langa sirurile interminabile de masini care stau pe loc imi dau seama ca nu as mai putea sa stau in trafic in fiecare zi.
    Sunt multi care nu au alternativa, dar sunt si multi puturosi… vara-i cald, iarna-i frig, cum sa mearga ei cu bicicleta?! Mai bine pierd cate 2 ore pe zi din viata schimband dintr-a doua intr-antaia.

    Răspunde
  • Și eu sunt într-o bulă: se numește copil. Clinica stomatologică la care am mai fost și la care voi lucra e destul de aproape de casă, 7 minute cu mașina, vreo 30 pe jos. În rest, metroul e sfânt, iar toate întâlnirile mele sunt fie pe lângă metrou, fie în parc, fie pe skype. Deci te înțeleg perfect.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu